Nasoala treaba cu biletele astea!

Despre biletele si fastaceala in achitarea lor s-a mai vorbit. Si aici vorbesc de biletele pentru un concert, piesa de teatru sau orice act artistic ce mai are inca un vadit curaj de a se manifesta in fata unui public. Public ce este din ce in ce mai putin dispus sa plateasca un bilet si deloc recunoscator pentru efortul pe care o mana(mai mare sau mai mica) de oameni il depun pentru a construi acel act artistic. Chiar daca biletul costa cat un pachet de tigari (da, am ajuns sa facem comparatii in pachete de tigari, pentru ca am observat ca e punct de reper asta)
Dar sa incepem cu inceputul. Problema a inceput odata cu serbarile campenesti date de primarii. Sau cu orice eveniment de boost awareness pe care x-ulescu, mare mahar monopolist pe piata l-a facut pe plaja/ campie / deal/ piata, aducand lumea moca, de la/ca la balamuc. Doar pentru a-i vedea pe x, y si z, si aia mare artisti de valoare. Ma rog, ati inteles voi aluzia. Practicand intens acest sport, ei au creat cumva o "transmutare" psihologica in capul privitorului de artist: si anume ca lui i se cuvinte totul moca, el  nu trebuie sa plateasca pentru nimic si chiar daca ar fi sa plateasca, el vrea  sa isi plateasca doar berea in tarcul evenimentului, nu si biletul. Ca asa a facut el pana acum. Si ca artistul ala oricum nu face mare lucru pe scena: are trei piese, face o pauza si coboara dupa.
Si uite asa s-a stricat piata. Si publicul. Buuuun. Am atatea exemple in minte, din propria experienta si a prietenilor apropiati, incat nici macar nu stiu care exemplu ar fi mai elocvent. Dar o sa ma limitez la a vorbi in general, ce a mai ramas de vorbit.
Ei bine, si ajungem si la momentul in care trupa "Fabulos Mirificescu" are concert intr-o locatie, indiferent de natura ei. Mai mica, mai mare, dupa posibilitati. Trupa posibil sa fi fost vazuta(dar nu neaparat) si la alte evenimente, cum ar fi "Serbarea Bericeasca" a primarului. Tot in acelasi oras. Si canta pe bilete. Si se face promovare. Si se face online spam. Si se anunta la radio. Si la tv. Si in presa scrisa. Ca doar e trupa "Fabulos Mirificescu" si strange lume. Trebuie sa stranga lume, ce dzeu! Lucru care se si intampla. Strange. Vreo 15, intr-o perioada de doua saptamani de promovare intensa. Din care 3 sunt intrati pe baza de invitatie, ca au castigat la concursuri. Cam 15 sa fi strans. De ce? Pentru ca inevitabil biletul de 20-30 lei a fost prea scump, pentru ca toate incercarile de a obtine invitatii s-au soldat cu esecuri, pentru ca : "dom`le...e si biletul, e si consumatia ...e scump!" si s-au evaporat in primul club de manelareala, chiar dupa colt. Unde au cheltuit aproape de mie.
De aici tragem concluzia ca actul artistic e de rahat. Ca artistii se chinuie degeaba sa compuna, sa inventeze, sa perfectioneze, sa investeasca in imagine, in campanii de PR, in promovari de guerilla.  Pentru ca mai nimeni nu ii mai vrea. Pentru  ca nimeni nu mai plateste pentru el din plictiseala, din "n-am bani", din "hai sa mergem sa ne punem in cap la nu stiu ce alt eveniment", din "nu am timp". Plus ca au vazut trupa si la alte serbari bachice.Si nu mai vor sa ii vada acum. Pentru ca...costa. Dar in special pentru ca ii pot auzi/vedea pe youtube/soundcloud si alte platforme de tip. Sau pot descarca de pe BitTorrent totul. Si e moca.
Big bullshit! Sau rahat de taur! Sentimentul de a fi fata in fata cu un artist, de a-i simti emotia, de a-i vedea daruirea, de a-l lasa sa te vrajeasca, sa te indulceasca, sa te "exorcizeze"... nu poate fi comparat cu nimic in lume. Mai ales daca esti fan.
Dar dincolo de asta, lucrurile se indreapta catre si mai rau. Pentru ca voi, astia de v-ati lasat pervertiti sa nu mai apreciati nimic si/sau sa platiti pentru nimic, voi cresteti generatii viitoare de omuleti, pe care ii veti obisnui, la randul vostru, cu rahatismul asta ca actul artistic nu trebuie platit. Ca merge si moca. Ca e mai bine asa. Ca iti iei altceva de banii aia pe care ii dadeai pe bilet.
Pe final, noi, astia de organizam evenimente, promitem ca o sa punem o cutie a milei la fiecare spectacol pe care il avem, in care sa varsati maruntisul care va prisoseste prin buzunare, pentru plata actului artistic. Poate daca va eliberam de gandul ca nu mai TREBUIE sa platiti bilet si o dam pe milogeala, vi se schimba si voua perceptia . Dixit!

De la un inger anonim

Cand va vad atat de inversunati impotriva luminii si a binelui, imi vine sa plang. De ciuda, pentru ca eu va vedeam altfel. Secole si milenii am stat langa voi si v-am povatuit catre cele bune. De fiecare data, am stat in spatele vostru si v-am soptit cuvinte frumoase, pe care sa le duceti mai departe, armonios si iubitor catre cei pe care ii intalniti. De fiecare data v-am oprit cand v-ati pripit si v-am tras de urechi cand ati facut exact ca si copiii razgaiati. Dar am facut-o din dragoste, ca un parinte grijuliu, care il plamadeste pe cel mic, asemeni lui.
Dar voi v-ati uitat esenta si v-ati intors cu spatele. V-ati inrait cu fiece zi si ati devenit surzi si orbi la soaptele mele de lumina. Pana intr-o zi, cand nu m-ati mai auzit deloc. Si atunci a inceput totul, cand voi ati refuzat sa ma auziti.
Acela a fost momentul in care ati inceput sa va luati prea in serios rolul de creatori ai propriului destin: v-ati impartit in doua tabere si ati inceput sa aruncati cu pietre unii in ceilalti, in numele cauzelor nobile pe care le aparati. Cauze care erau ale voastre, nu ale grupului.
Ati batjocorit liberul arbitru, folosindu-l dupa bunul plac pentru lucruri superficiale si pentru hranirea propriului ego. Pentru ca ati crezut ca ati ales binele mai mare din doua rele. Nu exista asa ceva, decat in mintea ego-ului vostru.
Ati inceput sa pacatuiti, sa construiti lumi prin gandurile voastre murdare, sa va lasati dusi de nas ca realitatea in care traiti este una a grijilor si a dramelor continue. O parte din voi nu ati mai rezistat propriilor ganduri si ati pus capat prematur "suferintei" pamantene. Tragedia este ca voi nu sunteti constienti ca voi alegeti sa va scaldati in mizerie si grosier sau in liniste si pace. Si ca tot veni vorba, ati uitat ce e linistea si pacea, pentru ca vi se pareau prea lipsite de provocari, iar acum va plangeti ca sunteti agitati, stresati si angoasati, iar blocajele pun stapanire pe voi. Halal! Cand va veti intoarce fata catre razele soarelui, sa va incalzeasca si sa va curete de toata negriciunea sufletului?
Iubirea ati preaslavit-o incontinuu in poezii, dar nu ati inteles mai nimic din ea, copii bleguti ce sunteti! Dragostea e neconditionata. Mereu neconditionata. E cea care iti face ochii sa planga cand te uiti la un rasarit de soare sau in inima persoanei iubite. E cea care te face sa zambesti fara motiv. E cea care iti aduce aminte ca esti creatie de lumina. Ati mai simtit-o asa, dupa ce v-ati baricadat urechile si ochii? Stiu ca nu, ca va vad de piatra. Si nesimtitori. Si egoisti. Si rai. Si frustrati. Si mereu nemultumiti.
Nici macar un "multumesc" nu mai aud din gurile voastre, sincer, cum il stiam eu odata. E totul malos si namolos si plin de interes. Care interes va obliga sa faceti bine. Binele nu se face cu forta, dragii mei, se face cu sufletul...si niciodata pentru a primi laude dupa!
Copii, daca ati sti voi cat de mult va iubesc si plang pentru nestiinta voastra, ati plange cu mine. Daca ati vedea cat de mult ma doare cand va vad deriva, atunci ati suferi si voi cu mine.
Dar eu astept in tihna sa va intoarceti la mine pentru ca nimeni nu o sa va iubeasca vreodata asa cum va iubesc eu. Stiu ca va veni si acel ceas.

Semnat, 

Ingerul din spatele vostru

Intr-o relatie

Acum un an il cunosteam. Sau cel putin, il cunosteam in viata asta, pentru ca senzatia ca ne mai vazusem in vietile de dinainte ma coplesise putin  inca de la primul schimb de priviri. Franturi imi veneau in minte,  in timp ce el imi  turuia pamanteste pe o canapea mult prea inghesuita pentru egourile noastre hiperbolizate. Despre tot si despre nimic, in acelasi timp, intr-un paradox cum doar la mine mai vazusem.
Era asa frumos, in masura in care un copil poate fi "de" frumos pentru mama lui. Pentru ca asa ma simteam, zambind subtil in coltul gurii, in timp ce pe el il simteam cum se agata non-vazut de gatul meu, cautand alinarea agitatiei din cuvintele proprii. Privirea insa spunea mai multe decat exteriorul pe care il manevra cu stangacia unui papusar novice. Era tulburatoare, mai tulburatoare decat  castelul in care sufletele noastre s-au cunoscut pentru prima oara: inalt si rece, ca de piatra, precum noi amandoi.  
Am stat sa ma gandesc daca sunt sora, mama sau iubita lui. Stiam ca le are pe toate, fizic, in viata asta. Am ramas la primele doua, pentru ca sufletul meu nu a stiut sa aleaga din atatea variante. Decat cele mai la indemana pentru mine. Sau pentru creierul meu.
Treptat insa, mi-am dat seama ca eram in negare. Cu fiecare cuvant si gest pe care il pe care il formulam catre el si vice-versa. Cu fiecare privire si fiecare atingere. Cu fiecare gluma si pupatura pe obraz. Patima naravasa a anterioarelor statea sa izbucneasca precum un vulcan, atunci cand ne apropiam unul de altul si ne analizam nerostitele si neganditele, precum niste jucatori (deja) profesionisti de poker. Asa au ramas si acum. Le simte si le vede toata lumea, in afara de noi doi, cei implicati.
Inca le mai ascundem bine, cu orice alta parte a corpului in afara de ochi. Ei nu au cum sa minta niciodata.
Asa ca iertati-ma cand va spun ca sunt intr-o relatie cand nu sunt , de fapt, in nici o relatie. Sunt sigura ca vi s-a intamplat si voua intr-una din vietile pe care le-ati trait pe aici. 

Regasiti in iubire

L-am regasit iubind. Nu il mai vazusem de multa vreme asa. Asa fericit, asa luminos, asa linistit. Parca era cu totul si cu totul altcineva fata de cum il transformasem eu odata: incrancenat, namolos, cetos, capatanos si alte cuvinte care nu imi sunt la indemana acum. I-am vazut abia acum frumusetea si am citit pana in strafundurile istoriei lui cu mine. Trecusem prin toate incercarile impreuna: plansete, depresii, certuri, neintelegeri, neacceptari.
 Incepusem in mod evident cu nesiguranta si frica. Abia ne descoperisem. Eram mici. Eu mai mica decat el, batranul savant. Relatia  a evoluat greoi si plin de poticneli,de ambele parti, de parca eram doi `namorezati, care nu voiau sa isi dea arama pe fata. Ne furam imbratisari si zambete, cu teama adolescentina, dar niciodata nu recunosteam ce ne apasa cu adevarat: nici a bine, nici a rau.
Eram si eu capoasa si nu ma lasam sa inteleg. Eu aveam dreptate mereu, el era al mic si prost, care punea botul intotdeauna, la orice. Si asta ma oftica teribil. Prea moale, prea domol, prea incetinit. Iar asta ma baga in deloc fericiri. Si de aici certurile: el era mereu a rau, eu eram mereu a bine, el nu stia nimic, eu eram demiurgul care construia si stia totul. Ca asa trebuia sa fie. Eu sa demirurgizez, sa creez lumi, sa nasc conflicte, sa controlez, dupa chipul si asemanarea mea. Niciodata a lui, ca mi se parea insipid si lipsit de savoare.
De fapt, asa s-a si terminat intre noi totul: eu i-am spus ca este un pisacios de ochi, el mi-a zis ca sunt lipsita de orice. Si ca ma asteapta. Si ma va astepta. Ca e al meu. Si sunt a lui. L-am lasat plangand dupa mine si implorand. Nu am mai putut sa ii suport plansetul si nici suferinta. Eu eram puternica, nu aveam timp de prostii copilaresti.
Ne-am reintalnit accidental, incercam eu sa ma conving. Intr-un loc cu soare si multa verdeata, in care ciresii  infloriti mangaiau narile. Iar cerul era pufos. Si apa susura in vale.
Iar atunci am zambit intelegator: el ma iubise intotdeauna. Eu eram cea care nu voia sa vada asta. Iar acum iubeste si mai mult, iar eu odata cu el. Ca deh, e sufletul meu!

Cu scuzele de rigoare, marturisesc

Am facut multe prostii. Mai mult sau mai putin constiente, mai mult sau mai putin induse, mai mult sau mai putin inofensive. Ca deh, pacatuim, cu gandul si cu sufletul, dar mai ales cu trupul :)
 Dar nu despre asta ne-am adunat aici, la ceas virtual de zi. Ne-am adunat pentru o marturisire,cum poate fiecare dintre noi ar trebui sa faca, la mai multe momente date din viata lui.

Marturisirea mea e sincera si subita (sa fie de vina si lipsa tutunului din organism?), marturisesc. Implica regrete, dar in mare parte sinceritate. Asa ca cei care au urechi sa auda si ochi sa vada, dar mai ales suflet sa simta, sunt invitati sa empatizeze.

Marturisesc ca am gresit fata de toti si toate, ca mi-am lasat egoul sa ma stapaneasca, ca am schingiuit fericirea si am chemat suferinta in viata mea. Pana cand mi-am dat seama ca exact asa te poti autodistruge.

Marturisesc ca nu am vrut sa iubesc, pentru ca mi-a fost frica, pana cand am realizat ca iubirea, ca si concept, nu are nicio legatura cu ce te invata filmele, cartile, blogurile. Acum iubesc.

Marturisesc ca am facut oameni sa sufere, ca am inventat motive sa fug, ca mi-am scos viciile si am zgariat cu ele, ca am injurat doar de placerea de a injura. Tot pentru ca imi era frica. ..and I`m sorry for that.

Marturisesc ca am mintit, doar pentru ca stiam ce vrea celalalt sa auda. Ca am barfit, pentru a ma alia cu o tabara.Ca am invinuit pe nedrept si scormonit inutil, incalcand unele din elementarele reguli ale bunului simt. Si toate s-au intors asupra-mi, in al 13-lea ceas. Drept pentru care, m-am desteptat si m-am tinut departe de ele.

Si mai marturisesc ca incerc din rasputeri sa devin un om mai bun. Cu fiecare minut ce trece, incerc sa ma dezbrac de toate hainele ponosite, care ma apasa si ma strang.
 Zambesc, iubesc, ador, apreciez, recunosc. Dar mai ales, accept.
Cam asa incepe totul :)