Top 10 lucruri pe care nu e recomandat sa le faci cand ai 30+(pentru ca d-aia!)

Cand ai 30+, dragii babei(ca mosul e plecat dupa lapte, faina si zahar), lucrurile se schimba putin. Prioritatile ti se dau peste cap, isi schimba ordinea haotic in functie de evolutia ta si te trezesti brusc ca nu mai esti iepurele topaitor de acum 5 ani, cand varsta iti permitea orice. La 30+ devii cumpatat(ma rog, discutabil). Si chibzuit. Si matur..si cauti stabilitatea in tine, iar mai apoi in altii. Iar asta te schimba radical in ochii privitorului.

Cu toate astea, sunt oameni care ajung la 30+ si sufera o amnezie de decada, incurcand-o cu varianta out-of-date 20+. Mai rau, 15+, cand inca cereau bani parintilor sa scoata o fata la un suc. Nu e de blamat, ca invatam toleranta. Dar pe langa toleranta, apare si selectia automata: auzi, ma, dar de ce sa imi pierd eu timpul cu asta? Deh, nesincronizare de prioritati. Si uite asa lumea pare uluita de schimbarea care are loc in tine, in timp ce tu te gandesti cum ai putut sa fii asa pana acum. Adica...asa??(ih)

La 30+ e destul de nasol daca:

1. Invoci ca ti-e frica de o femeie/un barbat, ca te intimideaza. Si ca nu poti intra in vorba cu el/ea. Ce ar putea sa faca? Sa ia un topor si sa iti hacuiasca jumatate de bloc? Banal si copilaresc. Atata vreme cat ai o gura, doua urechi si iti aduci aminte sa fii tu, problema e deja rezolvata.

2. Sa iti imaginezi in detaliu relatii cu X sau Y, fara a face nimic concret. Stiu ca ai auzit de legea atractiei, dar nu functioneaza asa smecheria. Surpriza! Trebuie sa misti tu ceva pentru a declansa domino-ul. Adica...sa actionezi. Vrei, ti-e permis, iei. Nu, asteptam urmatorul. Exista si situatii aparte, in care te sperie noua situatie si vrei sa fugi pe mare, pe o pluta, cu rechini in jurul tau, sa simti adrenalina si sa uiti ca mai si simti din cand in cand. Asta nu se pune.

3. Dupa primul "buna", sa o arunci pe eterna fascinanta "la tine?" sau "la mine?". E nasol rau, pentru ca il faci pe celalalt sa se simta folosit. Plus ca tradeaza o atitudine ireversibila de iepure topaitor, incapabil de a oferi mai mult pentru el, in primul rand, nu pentru celalalt. Daca mai si zici : la tine, ca eu stau cu ai mei, batalia e deja mucificata pentru posteritate.

4. Daca nu stii ce e aia o floare si o atentie. Valabil si pentru ei, si pentru ele. Dincolo de toate, suntem animale sociale, sa nu uitam asta. Iar ca orice animal social, ne place sa vorbim, sa ne imprietenim, sa ne flatam orgoliile(nu peste masura). Daca esti in categoria 30+ si nu ai facut asta niciodata, intoarce-te la 15+ si rezolva ce ai de rezolvat. Mai intreaba si pe la 40+, ca iti vor vinde din secretele meseriei.

5.  Te plangi incontinuu. De job, de bani, de prieteni, de iubiti, de pisica, de catel, de masina care te-a lasat la greu, de ceilalti care au mai mult succes.Cam de rahat, ca nu faci decat sa ii sufoci pe altii cu problemele tale, fara ca tu sa faci nimic concret in sensul ala. Problemele tale sunt ale tale si atat.

6. Sa zici ca poezia, beletristica si teatrul sunt de rahat. Sigur, e o chestiune de gusturi, nu tuturor ne place sa ne uitam la fotbal.Si atat. Unii isi hranesc sufletul cu epitete, metafore si fire narative. Pentru ca le place.

7. Sa nu stii sa asculti. Si sa vorbesti incontinuu despre tine si despre tine. Si despre tine. Si sa nu ii lasi celuilalt loc de nici macar un DA.

8. Sa iei in deradere tot. Si pe toti. Ca asta iti umpla tie orgoliul. Pana dai peste unul care are cuvintele la el si te da cu mucisorii de toti peretii, doar pentru ca ai vrut tu sa faci o gluma nesarata, pe care ai considerat-o o adevarata capodopera personala.Sa te tii atunci. 

9. Sa crezi ca discutiile sunt inutile. Nu tuturor ne place sa vorbim singuri, asa ca de cele mai multe ori, cei mai multi dintre noi, gasesc alinare intr-o chestie care se numeste extraterestrial..conversatie. E o chestie plictisitoare, care nu te ajuta decat sa il cunosti mai bine pe cel din fata ta. 

10. Sa te joci prosteste. Jocul are si el scopul lui, atata timp cat e bine dozat. Dar de aici si pana la a te juca precum o junica in livada bunicii pana vomiti iarba, e...e! Atata vreme cat e impartasit si increngasit, jocul e minunat. Cand il folosesti pentru manipulare exclusiv, devine deranjant. Mai ales pentru un altul care stie si el sa se joace. 

Acestea fiind zise, spuneti-mi si mie ce se intampla cu noi? Barbati care devin femei, femei care devin barbati, scenaristici si iluzii si pic de rabdare. Mi se intampla doar mie sau e criza de 30+?

PS: Si da, jurnalistii scriu despre persoanele din viata lor, pe care le transforma in personaje sau in itemuri intr-un top 10. Pentru ca atat ii duce capul. Si penelul. Mea culpa. :)

Imi place de Harap Alb.

Si tocmai cand am inchis zgomotos laptopul, dupa ce m-am uitat pentru a doua oara la "Secretul lui Adaline", m-a lovit. Am pufnit zgomotos din nari si m-am ridicat sa iau din nou laptopul, de data asta pentru a-l deschide. M-a lovit inspiratia, lucru care nu mi se mai intampla deloc in ultimele luni. Mi-am aprins o tigara si mi-au pornit degetele pe tastatura. Inca nu m-am hotarat daca asta este confesiunea unui om nebun, o refulare sau pur si simplu o constatare, dar m-a lovit. 
.....
Bai, cred ca intr-un mod ciudat, m-am indragostit de Harap Alb. Nu stiu daca datorita efortului pe care l-a facut pentru a ne reintalni intr-un nebasm, in viata asta, stangaciei in a face glume si a-si pune masti sau o ochilor negri cu gene lungi. Desi as putea sa jur ca Harab Alb era blond cu ochi albastri. Ei bine, eu am schimbat putin povestile si l-am inlocuit cu un barbos cu ochii negri.
Ceea ce stiu sigur este ca atunci cand l-am vazut la poarta castelului, mi s-au taiat picioarele. Si suflul. Ca o Ileana Cosanzeana veritabila, l-am ignorat cu succes vreo 2 zile, moment in care ne-am intalnit la un ospat cu ceilalti curteni. Mi-a dat cu pretiozitatea de pamant, incepand sa faca glume, de parca o printesa s-ar preta vreodata la glumele unui razboinic milenar.
 El ma petea si s-a asigurat ca toti cei de la masa isi dau seama de asta. Si ceilalti, de pe o raza de 10 km de jur imprejur. Na, castelul e mic.
 Nu numai ca si-au dat seama, dar deja incepusera sa susure-n barbi: Uite-i si pe astia doi, continua de unde au ramas in viata ailalta. Am mai vazut asta. Si pe asta, oare reusesc sa treaca de ultimul hop?
Trei zile si 3 nopti a durat tarasenia, timp in care i-as fi dat pace, de m-ar fi lasat. M-am rasucit si pe o parte, si pe alta, tot incerc sa evit si sa fug din calea vorbelor lui copilaresti, poate-poate s-o plictisi si o pleca acasa. A facut-o, doar pentru a se reintoarce pe calul lui alb negruliu batos. Atunci i-am auzit pe curteni urland ca din gura de sarpe: Ileaaanoooo, vine dupa tine! Deschide poarta castelului!
Nu m-am indurat, decat in ultima secunda, cand i-am vazut incapatanarea. Nu planuia sa opreasca, ci sa mearga inainte, asa ca m-am inarmat cu vorbe, clipit din gene si ceva parfum, pentru a vedea unde duce amuzamentul. A functionat. De ambele parti.
L-am acuzat dupa ca nu este sincer, fata de el in primul rand. Si ca ii place sa fuga. Si lui. si sa se mascheze mai mult decat e necesar la fiecare bal. Si l-am rugat sa facem un exercitiu de sinceritate, in care toate mastile cad. De tot.  A functionat pret de o ora, suficient cat sa imi dau seama de sufletul frumos pe care si-l ascunde bine de tot sub ele.
Iar apoi s-au inventat telefoanele. Si job`urile, Harap Alb si-a luat laptop si a inceput sa imi citeasca postarile:)

The end.

Vreau sa fiu ca ceilalti?

S-a uitat Claudiu la mine lung si mi-a spus, dupa un moment de concentrare: "Tu o sa ai un copil pana la finalul anului. Simt asta. O sa fie baiat si o sa il cresti singura, pentru ca asa vrea copilul, nu tu. El te alege pe tine si el asa vrea sa fii, e tema ta". Era sa ma buseasca plansul cand mi-a spus asta. am inghitit in sec si i-am explicat ca m-am saturat, intr-o refulare absolut coplesitoare. M-am saturat sa alerge lumea dupa mine, sa primesc propuneri, sa incerc, sa experimentez, in speranta ca poate se leaga ceva. Si ca m-am saturat de pronosticuri si preconizari,  eu vreau sa fiu ca ceilalti.
Atunci mi-a zis: "Tu esti si proasta, pe deasupra si ma superi. Cum vrei tu sa fii ca ceilalti? Tu nu vezi cum arati si cum te comporti? Nu vezi ce personalitate ai? Cum crezi ca ar putea vreodata cineva sa tina pasul cu tine? Accepta-ti conditia, accepta cum esti si nu incerca sa fii ca restul, nu e cazul." Si iar era sa ma buseasca plansul, simteam nodul cum imi sta in gat si incercam sa ii evit privirea sfredelitoare, pentru ca stiam ca are dreptate.
 Dar...cum adica eu nu sunt ca altii? Dar vreau si eu povestile alea frumoase, in care el ii pune inelul pe deget si ea suspina, si se uita gales, si fac nunta si aia e, traiesc fericiti pana la adanci batraneti. Povestile alea de adormit copiii, in care toata lumea e fericita, lucrurile sunt simple si merg de la sine. Dar ce sunt eu, gluga de coceni? Eu de ce sa nu am asta?
Dupa pronostic, am stat si am rumegat putin lucrurile si am realizat ca are dreptate. De fapt, comparatia e cea care ne omoara spiritul si sufletul. E cea care te face sa devii frustrat, fara a avea neaparat vreun motiv. E cea care te face sa vrei ce are celalalt, chiar daca tu stii ca poate ce are celalalt nu este inspre binele tau neaparat.
Asa ca am lasat-o mai usor si am zis sa vina catre mine ce e benefic pentru mine. Dupa care au venit:oameni,povesti,trairi,experiente. Si mi-am dat seama: Eu chiar sunt proasta.Pierd cele mai misto lucruri, focusandu-ma pe o singura treaba,care nici nu ma ajuta in vreun fel.
Ce-i drept, toti oamenii aia erau casatoriti, iar copiii misunau prin jur la discutii, chiar daca nu erau ai lor. Asa ca ceva-ceva, tot e la mijloc, ii dau eu de cap.

Fantasme de seara

Am fantasmat relatiile in fel si chip, fix asa cum ne-au invatat filmele si basmele pentru copii: cu el care s-a intalnit cu ea la ceas de seara, au fost fluturii in stomac, adierea de vant ce i-a deranjat ei pletele, zambetele si privirile care s-au intalnit. Si am tot asteptat...si am asteptat...si am incercat si am sperat de fiecare data ca acel el va veni pe un cal alb si ma va scoate din oftatul meu zilnic. Sau macar ma va face sa raspund cu zambetul pe buze la intrebarile insistente ale celorlalti: Dar tu pe cand? Un inel, un domn, un copil...ceva-ceva acolo, sa te vedem si noi legata?
 Ceea ce nu iti explica nimeni este insa faptul ca fantasmele astea nu devin realitate pocnind din degete, ci la timpul si momentul potrivit pentru fiecare. Nu la 20, nu la 25, nu cand vor ceilalti, ci fix atunci cand tu esti ok cu tine si cu cei din jurul tau si renunti in a nu mai pune atata presiune intr-o chestie care nici macar nu ar conta atat de mult, daca stai sa te gandesti.
Am ajuns in momentul in care m-am resemnat, am renuntat la presiuni si mi-am dat seama ca toate lucrurile se intampla cu un scop, chiar daca pare frustrant. Chiar daca suspini zilnic, chiar daca iti dai pumni in cap si te dai cu capul de pereti ca nu esti si tu in randul lumii. Si odata cu asta, am mai realizat un lucru: ca de fapt eu nu vreau asta, pentru ca imi este mai comod asa: sa nu dau explicatii, sa vin cand vreau acasa, sa fac intotdeauna ce vreau eu, sa nu am discutii interminabile pe teme derizorii.  E varianta comoda pentru mine, pe care mi-e foarte greu sa o las. E chestie de obisnuinta, legaturi, dependente, O constientizez, dar nu vreau sa o las.
Pe de alta parte, cand ma mai cert cu mintea mea, vine sufletul si pune calus  ratiunii, spunandu-mi ca poate e mai bine sa fac compromisuri, sa ii las pe ceilalti sa se apropie, sa fiu deschisa si fara masti. Iar eu, ca o capoasa infatuata ce sunt, ii spun sa taca, pentru ca stiu eu mai bine: nu-mi doresc sa ma tina cineva in brate, sa ma asculte, sa-mi rezolve problemele, ca pot sa o fac si SINGURA.
Dar vedeti voi, SINGUR asta nu este decat o fatada de ego. Se traduce, de fapt, prin teama de atasamanent, de a-ti rezolva problemele si situatiile in care te afli. Pe scurt, fuga de caldura umana si sentiment. Iar eu fix asta experiementez acum.
Spuneti-mi si voi, ce ma fac eu cu mine?Stiti vreo solutie magica?

Am noroc la oameni

Stiti, vorba asta am preluat-o de la Simona, unul dintre sufletele care imi incanta serile de ceva timp incoace. Alaturi de altele. Si mare dreptate are, pentru ca am. Chiar am.. si sunt recunoscatoare barbosului pentru asta. Stiti voi care barbos.
Se face ca taman la Jupiter, departe de lumea dezlantuita...am descoperit ca am noroc la oameni. S-a intamplat repede si de la sine, cum nu se putea mai bine. Iar eu sunt ferm convinsa ca noi toti, astia de ne-am "lipit",  ne-am regasit dupa niscaiva vieti intregi de cautari(aici Lala o sa comenteze). Cel mai interesant e ca suntem multe tipologii, care functioneaza ca unse intr-un mecanism bine tesut de Barbos.
Ne-am cunoscut deloc intamplator, sub "pretext profesional". Mai intai a venit Marian, dupa care Bobby, Simo, Mihai,George si Lala. A fost suficient. Si inca este suficient, pentru ca serile unor oameni departe de casa si de cei dragi sa functioneze cu rasete, discutii misto si jazz. Mult jazz, combinat cu ceva vin. E chimie, ce sa mai! Si lungimi de unda similare. Da, e fix acel gen de experienta la care nu te astepti si te ia prin surprindere prin efectele intens desfasurate.
Despre ei, nu pot decat sa zic ca sunt misto. Si frumosi. Iar despre noi toti , la un loc, nu pot sa zic decat ca avem multe de invatat unii de la altii, in mod lejer. Exact asa cum e de dorit.
Si pentru ca imi sunt dragi, dincolo de multumirile fata de Barbos pentru faptul ca ne-a reintalnit, o sa le multumesc, fiecaruia in parte, pentru modul lor unic de a fi. Asa ca multumesc Marian, Bobby, Simo my love, Mihai, Lala si George. Si nu va multumesc profesional, ci pentru cine aratati ca sunteti in afara profesiei. Imi sunteti dragi si va indragesc din ce in ce mai mult pe zi ce trece. Pentru faptul ca aveti curaj sa fiti voi, in fata altora.
Lucky me, am noroc la oameni! Si multe de invatat de la voi.