Zambeste cand citesti asta. Va fi o amintire frumoasa!

Ce ar fi omul fara amintiri?Probabil un vid care asteapta sa fie umplut de fiecare informatie noua care ii penetreaza membrana subtire. Suntem cumulul trairilor si sentimentelor noastre, care in mod ciudat pentru unii, nu se epuizeaza in momentul in care s-a consumat actiunea, ci dainuie in timp. Pana la urma, amintirile placute pot fi motivatia de care orice individ are nevoie pentru a da un reboot la sistem si pentru a o lua, odata in plus, pe calea cea corecta. Pentru ca o viata intreaga suntem in cautarea unei cai corecte, care sa rezoneze cu dorintele noastre.
Ei bine,amintirile sunt un facilitator bun, pentru a fi profund teoretica. Orice amintire placuta iti da aripi pentru a-ti atinge visul sau pentru a-l continua. Sunt motivatia cea mai la indemana, sunt reconfirmarea ta ca persoana si repozitionarea pe o axa sociala.
Gandeste`te, de cate ori nu ai adunat amintirile placute intr-un borcan, pe care l-ai sniffuit incontinuu, in momentele de colaps fizic si emotional? De ce ori nu te-ai surprins zambind cand ti-ai adus aminte de un prieten care ti-a facut dovada suprema a prieteniei lui, in mod stupid, in public?De cate ori nu ai ras cand toti au "complotat" impotriva ta pentru a-ti face ziua de nastere cea mai frumoasa din univers?
Amintirile sunt un analgezic bun. Si un energizant pe masura. Consumul lor fara moderatie insa te aduce in panta melancoliei. Ori noi nu vrem ca asta sa se intample cu tine, nu`i asa?

Cafeaua amintirilor placute

Mirosul de cafea ma ravaseste. E ceva atat de cunoscut in el, incat nu imi pot dezlipi narile de ibricul care imprastie aroma orientala in toata bucataria. E 9 dimineata si sunt singura intr-o bucatarie care nu imi apartine. Nu sunt confuza insa, ochii imi sunt doar apasati de nesomn, asa ca gasesc cu greu cele doua cesti care trebuie sa primeasca in ele lichidul ciocolatiu aromat.Lipseste doar zaharul, pe care nu il pun inca, pentru ca nu stiu cum ii place. Pot insa sa jur ca l-am auzit spunand ceva de asta inainte sa urce.Apuc cana imensa si albastra cu ambele maini. Fierbinteala cafelei trece prin ceramica cestii si imi impunge epiderma. Nu ii dau drumul insa, pentru ca aroma e coplesitoare. Imi astupa simturile si ma rupe de realitatea cetoasa a unei dimineti de noiembrie. Gandurile imi fug prin minte, sinapsele se pun in miscare, cuvintele dau navala asupra limbii amortite. Nu ma pot mobiliza inca. Sunt prea multe ganduri aiuristice care se bat pentru suprematie. Poate aroma cafelei le va pune in ordine. Sorb cu nesat o prima gura. "Ce buna ar fi o tigara!", imi soptesc mie insami, insperanta ca asa voi declansa telechinezii.Gandurile inca roiesc si se alearga unul pe altul, intr-un genocid cumplit. Supravietuiesc doar gandurile aberante, cele rationale au incetat sa functioneze: bani, job, planificare, strategii, ganduri de mutat, vizite de curtoazie pe dupa-amiaza, sunat prieteni, networking. Simt cum angoasa imi strange gatul oparit de cafea. Fixez vizual ceasca, pentru a-mi focaliza gandurile si elucubratiile matinale. Nu reusesc sa ma concentrez si renunt dupa numai un minut. Mut ceasca pe masa si in spatele ei il observ pe el, cu un zambet sincer, fixandu-mi privirea. Soarbe din ceasca de cafea fierbinte si imi zambeste din nou, de la distanta unui scaun. Imi spune ca ii place cum arat dimineata. Brusc, realizez cat de stupida imi e constructia umana, pe care am lasat-o sa se umple de angoasele diminetii inutil. Am uitat ca noaptea mea a fost frumoasa. Asa sunt eu, lucrurile frumoase le uit cel mai repede.