Back to zero

Ma roade melancolia. Pe drum nu ma lasa sa respir. Am intrat intr`o stare acuta de transa, din a carei respiratie sufocanta nu puteam sa ma eliberez. Sunt amintiri care nu ma lasa sa merg mai departe, sunt dorinte nerealizate, sunt aspiratii mai inalte care inca nu si-au gasit un final. Toate ma sugrumau violent in microbuzul ticsit de lume. Dulce sugrumare, as zice...in care eram pierduta cu desavarsire, daca nu m-ar fi slavat caldura a doua brate puternice. Imaginate, inchipuite, scoase din context si puse intr`un virtual al sentimentelor inca necoapte. Ce m-as fi facut fara ele? As fi tanjit si mai mult, m-as fi afundat de tot in ele, doar pentru ca ma simteam in siguranta? Am deseori impresia ca nu sunt unde ar trebui sa fiu, simt nevoia sa evadez si sa creez scenarii care sa ma scape de rutina. Un psiholog ar zice ca ceva e in neregula cu mine. Eu as zice sa incerc sa ma salvez de toate sabloanele din jur. Cred ca , in ultima instanta, incerc sa imi salvez sufletul si sa il aduc pe culmile unui avant emotional plin de optimism. Ma suprind de fiecare data cand ma gandesc la lucruri pe care nu le stiu, la persoane pe care nu le stiu, dar pe care le pun in contexte multumitoare pentru mine. E oare de ajuns?