Ultima oara cand am ajuns la concluzia ca eu CAUT a fost cand mi-am dat seama ca galopez nebuneste inspre un necunoscut plasmuit, purtand cu mine o foaie stearsa de ploi asupra obiectului cautat. Exact ca un caine surd ce pleaca la vanatoare, dar care are convingerea ca drumul lui trebuie sa se soldeze cu o victima sau, in cel mai fericit caz, cu multumirea de a fi gasit macar obiectul cautarii sau prada, fara a-l inhata insa.
Ca mine sunt mii, sute de mii, milioane sau chiar miliarde de oameni, care se afla intr-o cautare continua: cautarea echilibrului intern, cautarea jumatatii, cautarea unui loc de munca mai bun sau a fericirii de ieri. Insa putini dintre ei isi dau seama cu adevarat de blestemul care troneaza asupra lor, si anume cel al cautarii. Cei mai multi se afunda in depresii si melancolii, pierzand lupta cu ei insisi in acest periplu de stari si plasmuiri, negand vehement rolul pe care conditia umana si l-a asumat: aceea de a restabili un perfect primodial.
Constientizezi ca esti un cautator atunci cand, prins in valtoarea vietii de zi cu zi, devii nemultumit de ceea ce ai: schimbi barbati, schimbi femei, schimbi joburi, schimbi prieteni, mai ceva ca pe sosetele care inca zac sub patul tau, murdare. Nu stii exact de ce le schimbi, dar simti ca nu ti se mai potrivesc asa cum o faceau inainte. De fapt, parca nu ti s-au potrivit niciodata. Iar din acest moment, ajungi sa declansezi din nou cautarea. Mai abitir decat odinioara, pentru ca timpul este nemilos, iar tu, la final de cursa, trebuie sa ajungi acasa cu prada perfecta. Ceva "mai" perfecta decat imperfectiunea ta. Pentru ca simti ca asta te-ar implini ca om.
Ghinionul face insa ca, tot galopand orbeste, sa nu stii unde si cand sa te opresti, sa iti epuizezi toate resursele in cautari inutile si sa nu ajungi , de fapt, la niciun rezultat. Drept pentru care, te intorci in punctul zero si o iei de la capat. Cu ceva mai putin aplomb, pentru ca deja ai experienta esecului, care te va bantui pe toata durata noii cautari. Invartitul in cerc si senzatia de vertij ajung sa iti neutralizeze neuronii, pentru ca simti ca lucrurile sunt fara de sfarsit. Ajungi sa te si intrebi de ce cautarea altora are happy end, iar a ta pare a fi desprinsa dintr-un film prost, in care Sisif tot incerca sa urce bolovanul, iar bolovanul ii cadea mereu printre maini.
Raspunsul este simplu: nu cauti unde trebuie.
Ca mine sunt mii, sute de mii, milioane sau chiar miliarde de oameni, care se afla intr-o cautare continua: cautarea echilibrului intern, cautarea jumatatii, cautarea unui loc de munca mai bun sau a fericirii de ieri. Insa putini dintre ei isi dau seama cu adevarat de blestemul care troneaza asupra lor, si anume cel al cautarii. Cei mai multi se afunda in depresii si melancolii, pierzand lupta cu ei insisi in acest periplu de stari si plasmuiri, negand vehement rolul pe care conditia umana si l-a asumat: aceea de a restabili un perfect primodial.
Constientizezi ca esti un cautator atunci cand, prins in valtoarea vietii de zi cu zi, devii nemultumit de ceea ce ai: schimbi barbati, schimbi femei, schimbi joburi, schimbi prieteni, mai ceva ca pe sosetele care inca zac sub patul tau, murdare. Nu stii exact de ce le schimbi, dar simti ca nu ti se mai potrivesc asa cum o faceau inainte. De fapt, parca nu ti s-au potrivit niciodata. Iar din acest moment, ajungi sa declansezi din nou cautarea. Mai abitir decat odinioara, pentru ca timpul este nemilos, iar tu, la final de cursa, trebuie sa ajungi acasa cu prada perfecta. Ceva "mai" perfecta decat imperfectiunea ta. Pentru ca simti ca asta te-ar implini ca om.
Ghinionul face insa ca, tot galopand orbeste, sa nu stii unde si cand sa te opresti, sa iti epuizezi toate resursele in cautari inutile si sa nu ajungi , de fapt, la niciun rezultat. Drept pentru care, te intorci in punctul zero si o iei de la capat. Cu ceva mai putin aplomb, pentru ca deja ai experienta esecului, care te va bantui pe toata durata noii cautari. Invartitul in cerc si senzatia de vertij ajung sa iti neutralizeze neuronii, pentru ca simti ca lucrurile sunt fara de sfarsit. Ajungi sa te si intrebi de ce cautarea altora are happy end, iar a ta pare a fi desprinsa dintr-un film prost, in care Sisif tot incerca sa urce bolovanul, iar bolovanul ii cadea mereu printre maini.
Raspunsul este simplu: nu cauti unde trebuie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.