Zidul din fata noastra

Odata plamaditi, suntem aruncati violent in marea amorfa ce se numeste viata. Numai ca al` de ne`a plamadit s-a jucat atat de mult cu liberul nostru arbitru, incat nu ne-a pus niciun fel de limita, in afara de cele fizice.Ai nimanui, orbecaim in intunericul ce ne inconjoara, pana cand ne lovim de primul repede.Cu apucaturi de berbeci, incercam sa daramam colosul ce se intinde in fata noastra, din simplul fapt ca nu constientizam care este raportul de forte si implicit de reusita dintre noi si imaterial. Problema noastra nu este insa imaterialul, ci incapatanarea de care dam dovada in incercarea de a rasturna legile firii, doar pentru ca NOI nu constientizam limitele:ale noastre, ale altora, ale naturii.
Suntem nefinisati sau poate asa trebuie sa fim. Absolutul nu a fost atins niciodata, dar fiecare se afla permanent in cautarea lui. Poate asa si-or intregi invelisul plapanf. A fi absolut nu este amuzant, pentru ca odata ce iti constientizezi limitele si putintele, devii plictisit de tine. Si plictisitor pentru altii. Absolutul nu e trendos, dar iti ofera un singur avantaj:acela de a sti ce poti,pentru cine poti, cum poti.Si daca e reciproc.
Dar noi nu suntem absoluti.Asa ca lovim in continuare, cu gesturi berbecesti, zidul din fata noastra,ignorand faptul ca limita se fla inaintea lui..si nu dupa el.Uneori,. a trece dincolo de zid inseamna a`ti depasi conditia si a inceta sa mai crezi in limite.Deseori, zidul nu este decat un semn al unui tabuu, care asteapta sa fie incalcat. Pedeapsa difera, de la individ la individ.In dragoste, e la fel. Zidurile sunt dese, iar constiinta ta bulversata.oara daca vei scutura din cap, te vei trezi la realitate?