Cafeaua cu tutun nu mai exista.

Nu mai am de ce sa scriu despre iubire.Cafeaua cu tutunul au disparut, la fel ca si zambetele printre in ocheadele aruncate peste fumul de tigara.Am intrat in starea de indolenta care mi-a mancat cu nesat trairile. Mancat nu e cuvantul potrivit, sincera sa fiu. Mai degraba anihilat. Nu simt nici cald, nici rece, nici zambet, nici ura. Noptile lungi si povestile spuse de prieteni mi se par atat de intangibile, incat nu reusesc sa le ating nici macar din mers.Amintirile nechibzuintelor facute din impuls si a nebuniilor care mi-au adus linistea odata sunt si ele departe.Nu-mi mai aduc niciun zambet, nici un ras, nicio stralucire in ochi. Sunt atat de departe, incat parca nu au fost parte din mine niciodata.Am pierdut la Bursa Fericirii toate investitiile facute in sentimente. Acum stau si ma gandesc cum pot cuantifica simtamintele ramase, cum pot scormoni dupa lacrimi si zambete, doar pentru a fi umana din nou. La modul real al cuvantului. Nici vise nu mai am. Nu stiu pentru ce sa lupt, pentru ca nu stiu incotro ma duc. Unii spun ca asta se numeste eliberare. De trecut si de chingile amintirilor. E supra-apreciat. E doar detasare care nu aduce liniste, ci constrange.