Ideea postului asta mi-a dat-o Paul, cand discutam, la un moment dat, la telefon, despre cat de ipocriti am ajuns noi, oamenii. Atunci cand vorbim, atunci cand comunicam, nu mai spunem celui din fata noastra pe nume. Fiti atenti putin, timp de cateva minute, atunci cand vorbiti cu cineva..si numarati de cate ori ii spuneti pe nume. Va zic eu:niciodata sau o singura data..si atunci abia cu jumatate de gura,d e parca ne-ar fi teama ca cerul s-ar pravali peste noi la simpla pronuntare a unui nume. In schimb, se gasesc alternative pentru lipsa asta:gasim apelative. Tot felul de cuvinte bizare ni se prelimba pe...limba, de te miri din ce ungher ascuns al creierului a putut sa iasa o asemenea enormitate. Aproape ca a devenit o competitie sa gasesti un apelativ. Ne intrecem in porcisme, magarisme, scrofisme, nemernicisme, ticalosisme, tampitisme, vacarisme(a nu se intelege gresit!) si tot felulde alte aberatii pe care le scoatem cu o rapiditate increidbila si ne lovim interlocutorul in moalele gurii cu ele. E mai simplu asa, pentru ca in felul asta, depersonificam tot. Daramam cu barosul orice urma de apropiere intre noi si cel din fata noastra. Spargem orice zid al brumei de umanitate ce ne-a mai ramas prin vene, vintre, cuvinte si ne usuram cu bolta pe tabieturile sociale. Da`le dracu! Sa se ocupe cine vrea de ele! NOi suntem prea grabiti, prea laconici, prea superficiali, prea puternici...prea..orice!!! pentru a mai putea pronunta un nume.
Dar eu sunt mereu Gigi Contra, asa ca de cate ori am ocazia, recuperez din haul asta metaforic al numelor neexprimate, pronuntand in exces cate un prenume apasat.Nu de alta, dar imi place cum suna toate in vocativ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.