Simt cum imi fuge incetul cu incetul pamantul de sub picioare...si culmea...nu pot sa fac nimic.sau nu vreau. Probabil ca latura masochista din mine nu ma lasa sa ma bucur de liniste, de zambete, de oameni, de..nimic. Lovitura de secure vine de fiecare data la momentul total nepotrivit si face pagube ireparabile. Cele mai multe, la nivel de motoras. Imi zicea astazi un prieten ca nu intelege ce e cu mine de cateva saptamani si ca a observat ca sunt cum nu ar trebui sa fiu:cu mintea plecata.Nu am stiut ce sa ii raspund.Stiam ca are dreptate, poate chiar prea multa, dar nu stiam ce argumente sa ii aduc pentru a-l linisti. Nu am putut, asa ca am rabufnit, cum fac de obicei.
Ma consuma gandurile, ma consuma grijile, evaluand evolutia altora realizez ca singurul meu talent este posibil acela de a enerva tot ce sta pe langa mine.Atunci, a venit ghilotina de care m-am temut dintotdeauna:sunt mediocra. Cu toata lupta mea, sunt mediocra.Talentele imi lipsesc si simt ca tot ceea ce fac este sa lipesc cu un maldar de chirpici prost o casa care si asa sta cada. A mea.
Nu am sentimente, nu am reactii, sunt inerta si indolenta.La tot ce ma inconjoara. Parca creierul si corpul meu au refuzat sa ma mai conecteze la seva socio-tehnologica.M-au transformat intr-un hibrid nenorocit, care nu isi poate calcula urmatoarea miscare.Pentru ca nu stie ce sa aleaga, pentru a i se potrivi. Daca as avea suflet, probabil ca mi-ar plange, asa simt doar niste pete ude care imi aluneca pr obraji, fara sa stiu de ce. VReau doar sa fiu om din nou. Masinismul asta omoara putinul care mi-a mai ramas.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.