Ma pun mereu in situatii imposibile. Le caut cu atata vehementa, incat ele mi se pun la picioare fara a clipi din gene. Concluzia logica pe care pot sa o trag de aici este ca imi doresc sa ma aflu in situatiile astea imposibile, pe care le declansez cu satisfactia unui om nebun. Nu stiu ce este mai periculos:faptul ca ma arunc in ele sau faptul ca le invoc pana la indeplinire.Ma sperie amandoua.
Ca un facut, ultima jumatate de an a inflorit in situatii imposibile.Aceleasi probleme, aceleasi procese de constiinta, aceleasi tabuu-uri incalcate, aceleasi nazuinte de absolut, aceleasi dorinte de intelegere, aceleasi tentative esuate de gasire a linistii. Si cand te gandesti ca totul a pornit din incercarea de a`mi face un bine, satula de sine-suficienta mea.
Ma uit insa in urma si nu regret nimic.Culmea!Nici serile petrecute pe ascuns, departe de ochii curiosilor.Nici noptile de amor nelegiuit, nici diminetile in case straine, cu gandurile apasandu-mi creierul.Nici macar cafelele cu subinteles pe care le-am sorbit atent, in cafenele boeme sau in ceainarii secrete. As face totul la fel, dar poate cu mai multa pasiune si cu o anulare de constiinta.C
u toate astea, imi lipseste ceva, dincolo de linistea pe care o tanjesc.Linistea aia vine dintr-o simbioza bizara,spirituala..dincolo de toata atractia carnala dintre doua persoane.
M-as hazarda sa spun ca nu lipseste, ci ca asteapta momentul potrivit sa fie redescoperita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.