Omul orchestra.Alex Baran

"Îmă" este noua lui porecla si probabil ca va ramane ceva timp cu ea, pentru ca inca mi se pare amuzant felul in care suna. Alex este el, Baran ca si completare, Piti pentru prieteni. Pentru mine, "îmă". Din cate imi aduc aminte, el este cel care si-a inventat propria porecla, incercand sa o rasfranga asupra-mi, drept pentru care am ajuns sa ne taraim unul pe celalalt verbal, intr-un mare exces de zel.
Despre Piti as putea sa zic multe, dar prefer sa zic putine. Pentru ca, in fond, sunt si lucruri care trebuie sa ramana dupa perdeaua sinceritatii si a transparentei. Piti e cel care dimineata, la 7, facea drifturi in Mamaia. E cel care m-a invatat ca rocku` nu e rau, iar combinatia rock-simfonic poate fi una de mare angajament. Piti e cel care urla si se calma, iar dupa spunea o gluma, pentru a destinde atmosfera. Este una dintre persoanele de la care am avut ce sa invat in materie de arta si muzica, atat cat s-au lipit de mine.
E un om pasionat, pasionat de muzica, pasionat de vioara, pasionat de TV, pasionat de radio, pasionat de femei frumoase. Fara a da in patima ultimelor.E o pasiune a contrastelor, dar care da, in final, un tot frumos, pe care doar cei care-l cunosc il apreciaza la adevarata valoare.
Cafelele, tigarile, energizantele si ticurile verbale le-am impartit impreuna dimineata, inainte de directuri. Dupa, mic dejunurile la Vlas si mult dupa alte cafele la terasele din Mamaia. Multe mai sunt, putine mai pot fi zise. "Îma" are si el un loc in inima mea mare.
..........................
Next in line: Este o ea. Ne cunoastem de 3 ani si continua sa ma minta ca nu stie ce e ala souvlaki. Nu ne vedem foarte des,ne auzim insa ori de cate ori putem.De vreo cateva luni, incercam sa ne sincronizam programele sa ne reunim nebunia.O las pe ea sa se ghiceasca singura.

Barbatul meu

Barbatul meu!Heh...Trebuie sa iau o gura lacoma de cafea inainte de a incepe sa vorbesc despre el.Poate asa imimai fac ordine in idei si imi aliniez cuvintele, ca in fata unui pluton de executie.
Barbatul meu nu are acte de provenienta.Este unul dintre cei putini, ca mine si ca tine, care alearga in voia sortii, incercand sa invinga destinul si pecetea ce i-a fost pusa in frunte.Nu-i este frica sa incerca marea cu degetul si e perfect constient de sine suficienta asta.Asta il face irezistibil. Sigur, si zambetul ravasit de dimineata, in fata caruia ai abandona si ultimul dram de constiinta ce ti se maizbate prin maduva spinarii.
Barbatul meu este de o masculinitate efervescenta, care-ti pisca fiecare por, intr-o dulce chinuiala. Te subjuga cu privirea lui, te inlantuie cu vorbele si ii cazi la picioare, epuizata..dupa o privire intensa pe care ti-o arunca...din intamplare.
El e cel care-mi smulge zambetele si reactiile demente in fiecare minut pe care-l petrecem impreuna. Imi intelege nebuniile si imi impartaseste micile placeri, la care se converteste doar pentru a-mi face pe plac.
Barbatul meu isi invinge orgoliul in momente cheie, scrasnind din dinti tot in momente cheie. E cel care nu uita niciodata ca face parte dintre cei putini, asa ca tine cu dintii de pozitia lui privilegiata.
Barbatul meu nu exista inca, dar i-am fabricat atent continutul.Poate asa voi evita imposibilul.

Zidul din fata noastra

Odata plamaditi, suntem aruncati violent in marea amorfa ce se numeste viata. Numai ca al` de ne`a plamadit s-a jucat atat de mult cu liberul nostru arbitru, incat nu ne-a pus niciun fel de limita, in afara de cele fizice.Ai nimanui, orbecaim in intunericul ce ne inconjoara, pana cand ne lovim de primul repede.Cu apucaturi de berbeci, incercam sa daramam colosul ce se intinde in fata noastra, din simplul fapt ca nu constientizam care este raportul de forte si implicit de reusita dintre noi si imaterial. Problema noastra nu este insa imaterialul, ci incapatanarea de care dam dovada in incercarea de a rasturna legile firii, doar pentru ca NOI nu constientizam limitele:ale noastre, ale altora, ale naturii.
Suntem nefinisati sau poate asa trebuie sa fim. Absolutul nu a fost atins niciodata, dar fiecare se afla permanent in cautarea lui. Poate asa si-or intregi invelisul plapanf. A fi absolut nu este amuzant, pentru ca odata ce iti constientizezi limitele si putintele, devii plictisit de tine. Si plictisitor pentru altii. Absolutul nu e trendos, dar iti ofera un singur avantaj:acela de a sti ce poti,pentru cine poti, cum poti.Si daca e reciproc.
Dar noi nu suntem absoluti.Asa ca lovim in continuare, cu gesturi berbecesti, zidul din fata noastra,ignorand faptul ca limita se fla inaintea lui..si nu dupa el.Uneori,. a trece dincolo de zid inseamna a`ti depasi conditia si a inceta sa mai crezi in limite.Deseori, zidul nu este decat un semn al unui tabuu, care asteapta sa fie incalcat. Pedeapsa difera, de la individ la individ.In dragoste, e la fel. Zidurile sunt dese, iar constiinta ta bulversata.oara daca vei scutura din cap, te vei trezi la realitate?

Cantecul de marti:Angel on my shoulders