Barbatii cu sexul, femeile cu sufletul

Sexul si sufletul nu au nimic in comun. Nu au avut nimic in comun niciodata, cu atat mai putin acum, cand ne chinuim cu totii sa raspundem unor intrebari simple, dar cu raspuns complicat precum: "De ce nu vrea sa faca sex cu mine?", "De ce vrea sa o tin in brate dupa?" si "De ce nu imi mai raspunde la telefon dupa ce s-a culcat cu mine?" E diferenta clasica intre barbati si femei, care probabil ca nu va ajunge sa fie inteleasa niciodata de nici una din partile direct implicate. Unde partile pot fi si organe anatomice, bineinteles.
In realitate insa, lucrurile stau chiar foarte simplu, daca este sa le raportezi la instinctele primare si la interactiune chimica. Sa o luam pe rand, pentru a elucida misterul.
Barbatii s-au nascut vanatori. Cu toate ca au trecut milioane de ani de la iesirea lor din pestera, ei inca mai sufera de instinctul primar animalic, care ii determina sa vrea sa isi lase genele peste tot (n-am zis-o eu, a zis-o Allan Pease). Asa ca in momentul in care ei isi vizualizeaza posibila prada, se arunca asupra ei, fara prea mari mustrari de constiinta. Atata vreme cat prada le poate asigura sau satisface nevoile si le poate duce gena mai departe. Nici nu e nevoie de mult, ce-i drept. Trebuie doar ca prada sa arate sanatos si sa aiba curburi voluminoase, astfel incat sa ii poata purta eventualii copii. Orice corespunde acestor tipare vizuale, este taman bun de insamantat. De aceea, ochii barbatilor se vor arunca mereu (singuri sau insotiti de alte zone) asupra sanilor, fundurilor...si asa mai departe. Ar fi de preferat ca scenele de gelozie sa nu intervina in astfel de momente deosebit de... stimulante pentru barbati. De aici si cheful constant de sex, plictisul subit odata cu incheierea misiunii de insamantare si lipsa de sentiment sau implicare in relatiile cu femela.
Si ca tot veni vorba de ea, la femeie lucrurile stau in mod evident altfel. Nu ca nu am sti asta deja. Femeia, tot animalic vorbind, a avut inca de la bun inceput rolul de a purta de grija puilor ei. Asta face si acum, de unde si detasarea fata de tot ceea ce inseamna hormoni ai fericirii rezultati din sex. Pe femeie nu o intereseaza sexul, ci siguranta si resursele. (in timp ce pe barbat il intereseaza serviciile pe care femeia i le poate oferi in schimbul resurselor lui). Resurse pentru a-si creste eventualii pui, pentru a avea grija de ea si de casa. Este o chestie mai mult generica, care nu tine deloc de educatie. Resursele barbatului si accesul la ele reprezinta marea obsesie a femeii. De aceea, sociologic vorbind, femeile vor fi atrase mereu de barbatii puternici si realizati, pentru ca ei le pot asigura resursele necesare supravietuirii in jungla (fie ea urbana, fie de alta natura). Sexul devine secundar, pentru ca fericirea si relaxarea femeilor vine din siguranta resurselor, nu din alte cauze ce tin de sex: rolul barbatului este sa aduca resurse, al ei sa aiba grija de pui. Nevoia ei de atasament de aici vine. Asta si in plus, faptul ca in coprul feminin oxitocina (hormonul dezmierdarii) este mult mai pregnant decat in corpul unui barbat.  Asa ca o femeie isi va dori intotdeauna sa fie ascultata, tinuta in brate, rasfatata, pentru ca dopamina si oxitocina ei de aici vin, nu din actiunea de insamantare.
Problematic este insa faptul ca lucrurile astea atat de simple sunt ignorate de cei mai multi. O simpla privire asupra cercetarilor sociologice si al manualelor documentate de dezvoltare personala probabil ca ar raspunde multor intrebari si al anihila o mare parte dintre probleme.
 Oricat de comerciala ar parea, recomandarea mea este Allan Pease- "De ce barbatii au nevoie de sex, iar femeile de dragoste". Este una dintre cele mai bine documentate manuale de cunoastere intersexuala, care trateaza toate diferentele barbati-femei din perspectiva sociologica si medicala (substante preponderente, zone neuronale active, tipare primordiale active, bagaj genetic mostenit, etc.). Daca aveti multe intrebari, o sa va raspunda la toate.
A, si by the way, cand sunteti indragostiti, zonele creierului activate de substante precum dopamina sunt exact aceleasi ca cele ale unui dependent de cocaina sau ale unui nebun delegat :)

Sex on the bici. Scandal la opera. Loredana

Se facea ca eram la un "Sex on the bici" cand a izbucnit marele "Scandal la Opera". Dupa care a urmat Loredana. Pe scurt, weekend plin de evenimente la Teatrul de vara Jupiter. Biletele se pot achizitiona de la Casieria Teatrului Jupiter (intre orele 17-21), pe www.vreaubilet.ro  sau la numarul 0720 013 182.
Detalii pe www.teatruldevarajupiter.ro
Gasi-ne-ati si pe FB: http://www.facebook.com/pages/Teatrul-de-Vara-Jupiter/139823106095412

                       

Incepe Maratonul Teatrelor!

Incepe marea culturalizare, cum imi place mie sa ii zic. O vara intreaga, 5 teatre nationale se vor perinda cu reprezentatiile lor spectaculoase pe scena teatrului de vara din Jupiter. Horatiu Malaele, Tudor Gheorghe, Compact, George Ivascu, Razvan Mazilu, Mircea Diaconu sunt doar cateva din numele care vor incanta orchii si urechile tuturor in aceasta vara.

Deschiderea oficiala, maine, ora 21.00, cu piesa "Baietii de aur", o comedie spumoasa care ii are ca si capete de afis pe Dan Condurache, Bogdan Talasman, Mihai Dinvale.

Pentru ca sunt fata buna, va las si programul intregii stagiaturi.

Adalbert, lasat in secretele... goale

O comedie neagra cu accente de absurd. Cel putin asa ii place lui Gabriel Achim, regizorul filmului „Visul lui Adalbert” sa vorbeasca despre propria sa creatie.  Criticilor din afara le place  sa spuna despre Adalbert ca este un film care are toate sansele de reusita pe piata internationala, prin maturitatea abordarii si nuantele „locale” care transpar din script si punere in scena. Noua, celor mai putini obisnuiti cu recenziile, ne place sa consideram „Visul lui Adalbert” salvarea de la propria moarte spirituala. Pentru ca Adalbert, prin  simbolistica si context, reuseste sa trezeasca in romani exact simtamintele pe care acestia au uitat ca le mai au. 
Cine este Adalbert si ce a visat el ne spune detaliat, intr-un interviu de suflet, emfaza si umor, unul dintre eu-rile lui Gabriel Achim: ori eul scenaristic, ori eul regizoral. 

Ramona: Noul val de regizori romani, din care tu faci parte. Cum difera viziunea voastra regizorala de a celorlalti? Si, pana la urma, cum defineste un tanar regizor sablonul „noul val”?

Gabriel Achim: Nu stiu exact cum difer eu fata de ceilalti regizori romani, nici macar nu pot “defini” viziunile celorlalti. Tot ce pot sa spun este ca incerc ca filmele pe care le fac sa fie  cat mai sincere si cat mai personale. Chestia cu “noul val” mi se pare o prostie. Imi place sa cred ca fac parte din “apa lina” 

Ramona: Pana acum, te-ai axat doar pe scurtmetraje. Ce te-a determinat sa iti muti atentia si perspectiva catre un lungmetraj... si aici vorbim, bineinteles, de „Visul lui Adalbert”?

Gabriel Achim: Asta e drumul normal pentru un regizor de film. Incerca mai intai cu lucruri mai mici, isi face mana, dupa care trece firesc la lung metraj.

Ramona: O  comedie neagra,  despre “cum suntem mutilati de propriile performante”, afirmai la un moment dat. Cum digera publicul roman comediile negre despre propria lui evolutie? Stiu sigur ca exista un argument solid in spatele alegerii comediei negre !

Gabriel Achim: Daca iei in prea in serios ce ti se intampla, faci hepatita. Daca iei totul la “misto”, te calca tramvaiul. Cred ca un mijloc de raportare mai normal la realitate este comedia neagra. Care trebuie sa fie “consumata” cu zambetul pe buze si cu “lacrimi in ochi”. Altfel mori de inima.

Ramona: Esti si regizor... si scenarist pentru Adalbert. S-au certat des la filmari cele 2 eu-ri ale tale?

Gabriel Achim: Sigur, altfel as fi plictisit pe toata lumea.

Ramona: Pana la urma, cine este Adalbert si de ce viseaza el?

Va recomand un link care lamureste mult mai bine decit daca as incerca eu un raspuns: http://noapteamagica.ro/visul-lui-adalbert/cine-e-adalbert-si-ce-a-visat-el_20.html

Ramona: Cum ai ajuns la conceptul pe care il detaliezi in Adalbert? Mai mult ca sigur ca nu mergeai pe strada si brusc te-a lovit ideea in moalele capului. Cum s-a conturat ea? Care a fost procesul?

Gabriel Achim: Am aflat intamplator despre un accident de munca dintr-o mare fabrica comunista din anii ’80: un muncitor si-a pierdut mana intr-un strung, iar la reconstituire, muncitorul care juca victima si-a pierdut si el mana in strung. Reconstituirea, filmata pe pelicula de 16 mm, era pe acele vremuri un demers care slujea atat la investigatia procuraturii pentru stabilirea vinovatilor, cat si la ilustrarea cu exemple negative din viata reala a instructajelor de protectia muncii tinute in intreprindere.
Intamplarea sinistra mi s-a parut o oportunitate excelenta de a scrie un scenariu care sa se construiasca pe acest eveniment absurd. Era un prilej de a interoga si exploata propriile cautari si nelinisti in legatura cu “accidentele” pe care le provoaca regizorul cand reconstruieste realitati.
La scurt timp dupa ce ne-am hotarat sa scriem scenariul, m-a sunat co-scenaritul Cosmin Manolache sa-mi spuna ca a gasit pe trotuar, in fata unei biserici de pe cea mai celebra strada a Bucurestiului (Calea Victoriei), un clasor cu diapozitive de protectia muncii din anii ‘80, cu accidente de munca fotografiate “la cald”: ciungi, schiopi, sfarteca?i etc. Mai tarziu, am aflat ca evenimente similare cu accidentul de munca care ne-a atras atentia s-au intamplat cam in toate marile intreprinderi comuniste. Ciudat, nu?

Ramona: O noapte magica element central, o vizita de partid si arta simulata intr-o fabrica comunista. Cum ai reusit sa le legi? Sunt ele esentialul care defineste romanul?

Gabriel Achim: Am ales ziua de 8 mai 1986 pentru ca, la fel ca accidentul, a fost una dintre cele mai bizare zile din istoria recenta a Romaniei.. Dezastrul nuclear de la Cernobil era de data recenta, trecusera doar doua saptamani si lumea discuta cu teama despre posibilele consecinte negative. Era ziua imediat urmatoare castigarii, pentru prima si ultima oara in istoria fotbalului romanesc, a Cupei Campionilor Europeni de catre Steaua Bucuresti in fata super Barcelonei. Exista un entuziasm general in randul populatie pentru ca nimeni n-a indraznit sa creada ca ar putea fi posibil  ca Steaua sa bata super-echipa Barcelonei chiar la ea acasa, in Spania, la Sevillia!  In schimb, oficialitatile comuniste erau bulversate pentru ca entuziasmul intregului popor trebuia canalizat catre sarbatoarea oficiala a zilei de 8 mai 1986: aniversarea a 65 de ani de la crearea Partidului Comunist Roman! In cantinele intreprinderilor, in teatre, in scoli, gradinite , toata lumea era obligata sa participe la momente festive  dedicate Partidului.. Ca sa iti faci o imagine cat mai clara despre ce se intampla atunci, extraordinara victoriei a Stelei din noaptea precedenta i-a fost dedicata o caseta de 20x10 cm pe ultima pagina a ziarului sportiv din presa centrala, in care erau trecute scorul final si componenta celor doua formatii! In rest, erau numai articole dedicate minunatului Partid!
Numai ca populatia iesind in strada si bucurandu-se pentru castigarea Cupei, a ignorat si avertismentele legate de consecintele radiatiilor nucleare si  festivismul impus de Partid.
Fara a exagera, a fost unul dintre rarele evenimente care a pus omul de rand din timpul dictaturii comuniste in situatia de a spera ca imposibilul este la indemana, ca evadarea din infernul moral si politic al acelor ani este posibila. 
Deci da, contextul e esential in film!



Ramona: Zi-mi de filmari. Ce a chinuit cel mai mult regizorul din tine?

Gabriel Achim:  Pai am inceput finantarea filmului exact cand a inceput si criza mondiala si finantarea unui film a devenit brusc un gest de mare excentricitate. Am prins din plin cei aproape 2 ani in care CNC-ul n-a organizat concursul de finantare a proiectelor de film. M-a tinut si pe loc si am pierdut si cei 2 co-producatori straini gasiti cu greu in plina criza.
Am pregatit filmarile pentru cea mai importanta parte din film la o mare intreprindere din Ploiesti. Si exact inainte de a incepe filmarile, a picat locatia (locul de filmare pentru talibanii dex-ului). Ghinion - patronul intreprinderii era portretizat in documentarul lui Alecu Solomon cu capitalistii originali ai tranzitiei si n-a mai vrut sa auda de cinematografia romana! In ziua a 5-a de filmare s-au stricat, irecuperabil, cele 2 camere S-VHS antice, recuperate si transformate cu greu pentru a putea filma cu obiective cine. Ne-am bucurat totusi ca dupa ce l-au filmat pe Cioran si fenomenul 13 iunie 1990, si-au facut treaba pentru 5 zile si la Mizil. 
Companiile private care agreasera sa participe la sustinerea financiara au intrat in panica cu ocazia zvonurile de marire a cotei unice si a TVA-ului. Asa ca au avut o perioada de cateva saptamani in care au blocat finantarea tuturor proiectelor, pentru a putea face fata eventualei re-proiectari bugetare. 
Si asta s-a intamplat exact dupa prima noastra saptamana de filmare, suficient cat sa intrerupem filmarile pentru o saptamana si sa comasam intreaga productie de la 6 saptamani la 5 saptamani! Cei 300 de oameni de figuratie care erau programati sa participe la cea mai importanta zi de filmare n-au mai venit – fara nicio explicatie! Prin urmare, s-a facut un casting salbatic prin barurile din jur. S-au deturnat 2 autobuze de sindicalisti din Ploiesti care urmau  sa ajunga la un meeting PSD in capitala. Ne-am bucurat, initial, pentru pronia divina ca s-a “rezolvat” cu figuratia. Asta pana la prima repetitie, cand am realizat ca singura lor grija era sa manance sandviciul promis pentru pauza de masa. Nu mai vorbesc de revoltele sindicaliste spontane cand au aflat despre rigorile unei zile de filmare, ei nefiind obisnuiti cu asa ceva. Si ca balul sa fie complet, undeva cu cateva ore inainte de terminarea zilei de filmare, nimeni nu i-a mai putut opri - au plecat sa prinda trenul de naveta! Au fost si multe altele gen pre-infarcturi si crize de rinichi in plina filmare pe care le-am uitat deja. Nici la montaj nu ne-a fost prea usor. A fost frumos. 

Ramona: Banii, banii, cum ati gasit banii pentru film?

Gabriel Achim: Minunile nu se explica, se traiesc!


Ramona: Ce planuri aveti cu Visul lui Adalbert? Unde vreti sa il duceti? Am inteles ca o sa aveti premiera curand-curand.

Gabriel Achim: Cel mai probabil o sa avem premiera pentru Romania undeva in toamna. Nu stim exact unde va fi premiera internationala a filmului. In cateva saptamini se vor decanta lucrurile. Speram.

Ramona: Lumea spune ca se va vorbi mult despre filmul asta. Tu ce zici? 

Gabriel Achim: Cred ca va fi un film care va avea succes la public pentru ca prin el rememoram o perioada frumoasa a vietii noastre copilaria/tineretea, intr-un altfel de mod decat ne-am obisnuit si ne-am astepta . 

Ramona: Sa nu fim modesti, in final. Ce face „Visul lui Adalbert” un film bun?

Gabriel Achim: Imi place sa cred ca e un film viu.

Ramona: Ce ti-ai dori sa nu auzi de la public dupa ce vede filmul?

Gabriel Achim:  Ca “e un film interesant”.

Rusii, tot rusii!

Imi plac rusii. Am zis ca au intotdeauna ceva de oferit, mai ales pe linie de arta. De data asta, l-au oferit pe Igor Krutoi(Krutoy). Igor este unul dintre prolificii compozitori si producatori ai rusilor, un fel de Marius Teicu al nostru sau un Moculescu in zilele lui bune. Pe parte de compozitie a zamislit piese absolut superbe, care te storc si de ultimul sentiment ce zace in tine. "Angel sad angel" este una dintre ele:

enjoy!

Fetele perverse de langa tine

Ce se ascunde dincolo de aparentele lor? Ai aflat vreodata? Ii vezi zilnic trecand pe langa tine. Le auzi pasii pe strada, le vezi trenciurile harsaind pamantul, pufnesti la vazul mainii atarnate in aer, care duce o geanta lucioasa.
Simt, zambesc, evita priviri insistente. Par a fi trasi la xerox in atitudine, toti se tem sa isi depaseasca patratica personala, luata in chirie acum ceva timp, pe un pret bun. Sunt oameni ca si tine. Ii vezi cum respira si incearca sa iti evite privirile iscoditoare, de teama ca le-ai putea descoperi slabiciunile si aplecarea catre trivial dintr-o singura privire. Fiecare din ei are de spus si o alta poveste decat cea care lasa sa se intrevada public. Iar povestea e triviala.
Uite, ea, spre exemplu. Pare atat de feminina cu botinele finute din piele intoarsa in picioare si cardiganul impletit, strans ferm cu un cordon la mijloc. Are un look usor ravasit, iar asta poate ravasi pe oricine care se apropie de ea. Nu-mi inspira nimic sexual insa. Daca i-ai taia parul lung, ar fi total comuna. Privirea este atat de inexpresiva, incat nu reusesc sa-mi dau seama cum si-ar privi partenerul dupa o noapte intensa de amor.
El, in schimb...el..are ceva. Perversitatea privirii lui este atat de intensa incat ar infierbanta si o printesa frigida. Nu este frumos, dar sacoul lui impecabil, cu ACEA camasa impecabila si acel tip de blugi atent croit pe fese il fac un exemplar demn de vanat. Zambetul din coltul gurii si privirea sfredelitoare imi lasa de inteles ca ii place sa detina intotdeauna controlul si ca scoate gemete de bas atunci cand este in pat.
Nu s-ar potrivi cu fatuca in botine. Ar fi un joc inechitabil si deloc plin de scantei.
Cealalta ea, de langa amandoi, incearca insa sa-si ascunda adevaratele porniri. Impune distanta prin spranceana ridicata si gura schimonosita intr-o continua nemultumire. Se uita distant pe geam si incearca sa ignore pe toata lumea. Ochii ei migdalati insa parca ar face sex incontinuu cu imaginile care ii trec prin fata ochilor. Isi mai intredeschide buzele din cand in cand, a plictiseala, lasand sa se intrevada dorinta de la 8 dimineata.
Ar subjuga pe oricine si s-ar lasa subjugata intr-un joc al mintii si al placerilor carnale. E tunsa scurt, iar haina de croi militar, combinata cu unghiile rosii ii accentueaza atitudinea.
Dar poate ma insel. Realitatea privitorului este mereu diferita de a celui privit. In ultimul caz insa, ele sunt identice.

Revenit-am

Astazi, un stimat domn mi-a atras atentia ca nu am mai postat nimic pe blog. Se pare ca numai asa reusesc sa ma mobilizez in ultimele luni pentru a putea scrie pe blog, cu impunsaturi de la spate. Nu e neaparat rau, dar nici bine nu e, trebuie sa recunosc.

Asa ca acum, sub impulsul momentului, incropesc un material scurt, de scuze, pentru toti cei care ma citesc:

- Imi pare rau ca nu v-am mai alimentat zilnic cu ironii si rautati. S-au transformat in "Ramonismele" de pe FB.
- Imi pare rau ca nu am otravit diminetile voastre cu opinii pertinente si enervant de dureroase pentru nisati(am fost si injurata pentru curajul meu, daca va aduceti bine aminte)
- Imi pare rau ca nu mai povestesc crampeie de viata, crampeie de trairi, crampeie de iubiri. Acum imi place sa va cunosc pe voi.
- Imi pare rau ca nu m-am mai enervat atat de des in ultima perioada, incat sa-mi pot consuma creator energia in materiale obscen de otravite.
- Imi pare rau ca nu v-am mai animat diminetile si inseninat zilele grele de munca.

Dar...mi-am permis sa iau o scurta pauza din meseria mea de justitiar atoatesalvator. Devenise prea mult si prea greu. Rosmundi nu a mai functionat la frecventele inalte si acum observ ca voua va era dor.
Asa ca...ma intorc fortat din concediu, nu am ce face. Lumea asteapta sa fie salvata, iar empatia pusa pe picioare.
PS: Multumesc stimatului domn pe aceasta cale.

Rasfoiti One Magazine, pe online

Rasfoind azi One Magazine online, am descoperit si inevitabilul. Au fost postate imaginile de la Coaching`ul Alexandru Abagiu, asa ca va dau link.

Ce spun barbatii cand aud "imi place in locuri neobisnuite?"

De vreo cateva luni incoace, barbatii de pe online sunt siderati, socati si fara vreo sansa prea rapida de redresare. Si asta pentru ca sunt asaltati cu tot felul de mesaje virtuale de tipul: "mie-mi place pe canapea", "mie-mi place peste tot", "mie-mi place pe jos". Mesajele vin de pe FB si provin toate de la femei. In mod evident, instinctul de vanatori s-a trezit in ei, neuronii s-au setat cu totii pe instinctele carnale si au inceput presupunerile: cui ii place unde, de ce ii place acolo si nu in alta parte, ce ar putea ei sa faca sa le placa si in alta parte si..cel mai important..daca ei chiar au sau nu un cuvant de spun in toata treaba asta cu placutul.
Ei bine, nu au, pentru ca de data asta au cazut in postura de victime(nu-i nimic, o sa isi revina repede!). Si cand zic victime, ma refer de fapt la o incercare grotesca de manipulare a creierelor barbatesti de catre cele femeiesti.
Ideea cu "imi place" a pornit de la o cauza nobila: prevenirea cancerului la san. S-a vrut a demonstra online ca femeile sunt puternice, ca sunt solidare si ca pot genera incredibil de repede social buzz tastand o fraza cu rezonante sexuale in mintea barbatilor(asta nu dovedeste putere femeii insa, ci o generare de iluzii acute). In felul asta, se vroia ca femeile sa isi demonstreze suprematia, iar barbatii sa se alature jocului de teasing verbal, imbratisand ideea campaniei.
Ei bine, nu. Incercarea de manipulare a esuat lamentabil in randul barbatilor, care s-au prins ca sunt folositi in interese de marketare sociala. Asa ca...au inceput sa riposteze, dupa cum era de asteptat.
Punandu-ma acum in locul lor, le inteleg perfect nemultumirea: ce legatura este intre cauza nobila si o fraza cu profunde conotatii sexuale? Nici macar campanie de guerilla nu se poate numi, pentru ca mesajul nu este nici extrem, nici violent, ci doar...lipicios.
Ei bine, or fi barbatii vanatori din nascare, dar sa nu exageram mai mult decat este cazul, folosindu-ne de presupozitii in generarea de campanii. Oricum, s-a demonstrat stiintific ca femeile se gandesc mult mai mult si mult mai intens la conotatiile sexuale si sex decat barbatii, de unde si ideea nascuta, iar mai apoi preluata de reprezentantele sexului frumos. Asa ca premisele cad.
Pana acum, campania nu dovedeste decat ca instinctele gregare inca functioneaza, da..ca altfel nu s-ar fi creat social buzz-ul. Grave nu sunt instinctele gregare, ci faptul ca doamnele au preluat mesajul cu tot cu conotatii sexuale, degradandu-l in transmitere(prin comentarii licentioase si chicoteli la colt de FB). Asta a facut ca intentia nobila sa se duca dracului, iar acuzele barbatilor sa devina mai puternice.
Sincera sa fiu, nu vad cum frazele astea ajuta femeile care au cancer la san, nu vad cum trateaza cancerul la san, nu vad nici macar o urma de intentie nobila si utilitate in transmiterea mesajelor profund pline de conotatii. CE vad in schimb, este o modalitate foarte usoara de consolidare de comunitati virtuale si fidelizare a lor, vad manipulare, vad generare de continut, vad succes in masurarea de metrics(pentru ca avem o singura fraza, care poate fi cautata incredibil de usor pe social search engines, cu atat mai mult cu cat vorbim de un singur mediu de promovare pentru campanie). Tehnic vorbind, este o campanie reusita. Nobil vorbind, nu reiese de nicaieri intentia sociala.
Asa ca, doamnelor, de data asta ma alatur cauzei masculine, pentru ca nu vad rationamentele logice in promovarea unei cauze nobile prin aluzii sexuale.
Cancerul la san este unul dintre putinele lucruri care nu ar trebui vandute prin sex si hlizeli. In rest, ne putem delecta cu oricare din cele de mai sus pe orice forma de media(print, tv, new media).

Zece indicii ca s-a mutat la tine.De tot.

1. Se trezeste inaintea ta, face cafeaua, face micul dejun, curata aragazul, da cu aspiratorul.
2. Cand iti vin prietenii in vizita, sta dupa coada lor si se asigura ca nu le lipseste nimic
3. Hainele ei ocupa deja un spatiu dublu decat ale tale, iar pentru cosmetice a chemat un tamplar sa ii faca doua rafturi suplimentare in baie
4. TE trezesti cu tot felul de cadouri, din senin:mai un tricou, mai un pantalon, pana cand te trezesti ca esti creatia ei din cap pana in picioare. Am uitat sa spun:are si ea acelasi outfit, in aceleasi culori, din aceleasi materiale, sa mergeti la asorte.
5. Incepe sa`ti arate dubios de multe cataloage cu interioare.Cu haine.Cu INELE.
6. Face cumparaturi de fiecare data cand vine de la munca si face de mancare, ca poate ti-o fi foame.
7. Raspunde la telefon(fix sau mobil), cu : "Familia X-lescu, spuneti... va rog"
8. VEzi tot felul de acareturi in casa, care nu-ti apartin:pernute colorate, cuverturi, paturi, iar geamantul de la usa ti se pare acum dubios de mare pentru cele 5 cosmetice pe care a zis ca le-a adus cu ea.
9. Te trezesti cu toate prietenele ei acasa la tine, pentru o seara a fetelor. Putin conteaza ca tu nu stiai de seara asta.
10. Ai programul facut cu o saptamana in avans.Azi, vin parintii.Maine, fratii. Poimaine, rudele din tari straine, raspoimaine luati masa cu sora recent casatorita,samd.
You gotta love this!

The One Coaching in imagini

The One Coaching- Varianta umana

"Ma asteptam sa fie multe domnisoare cu botul botoxat si silicon in exces", imi spune o doamna care se afla la nici un metru de mine, in timp ce ma fixa insistent cu privirea. M-am intors catre ea si i-am zambit gentil, replicandu-i: "Am avut noroc. Suntem numai femei normale".
Brusc, mi-am dat seama ca nu gresisem cu nimic: chiar eram numai femei normale la coaching-ul lui Alexandru Abagiu. Douazeci de femei pe care curiozitatea le-a impins intr-o zi de 14 octombrie catre Soseaua Nordului, la evenimentul organizat de The One Magazine. Cum de ce? Sa faca un pas inainte in procesul de (re)cunoastere a propriei frumuseti.
In timp ce analizam persoanele si imprejurimile, mi-am oprit privirea asupra domnisoarei care statea langa mine, pe canapea. Era cat se poate de tanara, dar in mod ciudat, fara prospetimea tineretii care sa ii zburde in ochi. Avea privirea indreptata in jos. Din cand in cand, se uita cu teama catre participantele de langa ea, analizandu-le outfitul. Pentru a nu demasca agitatia care o cuprinsese, si-a pus frau mainilor, aducandu-le laolalta, in poala. Nu a schitat nici macar un zambet, in tot intervalul in care m-am uitat la ea.
Contemplarea a fost intrerupta de Sorin Stratulat, care cauta o priza pentru LCD. Incepusera deja pregatirile pentru coaching, iar Alexandru Abagiu urma sa inceapa prezentarea cat de curand.
M-am folosit de timpul ramas la dispozitie pentru a incerca sa descifrez ce se ascunde dincolo de aparentele celorlalte participante. Mi-am oprit din nou privirea asupra unei doamne in floarea varstei, joviala si cu o incredere de sine care parea de nezdruncinat. Naturaletea gesturilor indica faptul ca se simte confortabil pe scaunul pe care care se asezase. Din cand in cand, isi aranja parul cu o miscare scurta a capului, uitandu-se la geanta pe care o depozitase jos.
Am fost trezita din reverie de Raluca. Venise langa mine, intrebandu-ma daca am vazut telefonul roz de pe hol si toate minunatiile de pe masuta de cafea, imbracate in culori sorbet, absolut delicioase.
In timp ce Raluca se aseza langa mine, am facut din nou o roata cu privirea si m-am oprit de data aceasta asupra unei alte doamne cu parul grizonat. Nu am reusit sa-mi dau seama de varsta, dar ceva din trasaturile ei mi-au atras atentia: semana cu una din doamnele rafinate din anii `20, cu ochii expresivi, gura mica si tunsoarea pana la urechi, adptata insa unui secol al androginismului: pantaloni largi, pana la glezne, bocanci in picioare si miscari ce tradau agitatia. I-am vazut insa sinceritatea in ochi si inocenta, iar asta m-a facut sa zambesc din nou.
Zambet pe care l-am pastrat pana acum, la 2 zile zile dupa eveniment. Este incredibil sa descoperi oameni necunoscuti tie si sa le vezi transformarea.
Pentru asta, multumesc echipei The One, lui Alexandru Abagiu, Sorin Stratulat, cat si Ralucai, care m-a adus la un eveniment organizat frumos.

Cronica de eveniment- The One Coaching- Varianta filosofica.

Frumusetea unei femei nu este data de orele petrecute la solar, de hainele imposibil de scumpe cu..care isi inveleste trupul pentru a se fali, nici macar de masina excentrica pe care o conduce.
Frumusetea unei femei este data de satisfacerea unor nevoi cat se poate de simple: aceea de a fi in centrul atentiei si aceea de a obtine naturaletea primordiala in orice context de definire. Ambele nasc incredere de sine si aduc stralucire in ochi, independent de conditie sociala sau educatie.

....................................................

Pe parcursul unei zile, am fost martora tocmai la acest tip de transformare, in cadrul coaching`ului organizat de The One Magazine, alaturi de Alexandru Abagiu(Make up artist) si Sorin Stratulat(hair stylist).
Douazeci de femei, de diferite varste, cu diferite ocupatii, provenind din medii diferite au strans randurile pentru a pune mana(ochii si urechile) pe Graalul cunoasterii, care nu iti da nemurirea, ci iti da ceva mai presus decat atat: te invata arta de a te simti intotdeauna frumoasa.
Nu stiu ce a facilitat mai mult transformarea: sfaturile specialistilor, cadrul intim in care s-a desfasurat totul, apropierea si naturaletea speakerilor sau chiar motivatia pe care au avut-o participantele de la bun inceput. Ce este mai important insa este ca schimbarea s-a produs: o data dupa prezentarea lui Alexandru, a doua oara dupa sfaturile personalizate ale hairstylistilor, a treia oara dupa tips&trick-urile dezvaluite in Powder Room.
Am stat si am ovservat atent fiecare etapa, pentru ca fascinatia descoperirii unor asemenea motivatii nu se termina niciodata pentru mine. Participantele au inceput timid, nestiind exact cum sa abordeze subiectul care le interesa:cum sa ascunda defectele, ce li se potriveste, ce tipuri de fond de ten sa foloseasca, cum sa faca sa renunte la complexe.
La o prima vedere, nimeni nu era intereast sa afle mai multe, iar toata lumea stia exact cum sa gestioneze situatia. O scurta uitatura in ochii lor mi-a demonstrat insa contrariul:am vazut resemnare, am vazut lupte continue, am vazut chiar si tristete sau nepasare. A fost un mix de sentimente si atitudini, care imi treceau prin fata ochilor, in fractiuni de secunda.
Redresarea s-a produs insa repede, pe masura ce transformarea incepea sa isi faca loc. Stralucirea din ochi si-a reluat pozitia de dinainte, iar zambetele isi faceau aparitia, in timp ce raspunsurile la intrebarile arzatoare veneau din toate partile.
Rezultatul final a fost sublim! Am urmarit atent expresia fiecarei participante la iesirea din Powder Room. Erau fericitele detinatoare a unui vis implinit: cineva le-a confirmat ca sunt frumoase!
Sa mai spuneti alta data ca femeile sunt greu de multumit!

Am dreptul

Am dreptul sa imi inchid telefonul si sa nu raspund nimanui. Am dreptul sa am joc cu mintile oamenilor, intr-un joc consimtit de ambele parti. Am dreptul sa imi aleg prietenii si sa ii trec prin ciurul lui Eratostene pana ne vine rau- si mie, si lor. Am dreptul sa imi aleg barbatii in functie de notorietatea lor si de ceea ce trezesc in mine. Am dreptul sa ma simt ca o doamna, sa vorbesc ca o doamna si sa fac pe nemernica atunci cand situatia impune asta. Am dreptul sa zambesc, am dreptul sa rad si sa port o discutie interesanta ma capteaza. Am dreptul sa ascult jazz, sa ascult rock si sa adun langa mine oameni frumosi. Am dreptul sa arunc la gunoi pretentiile de falsa modestie, verticalitate si puritanism. Am dreptul sa-mi cultiv obsesiile si pasiunile si sa lupt pentru ca visele sa devina realitate. Am dreptul sa nu ma cobor a nivelul unora si sa ma ridic la nivelul altora. Am dreptul sa anulez inechitatile sociale si sincopele financiare, doar pentru ca pot. Am dreptul sa nu ascund ca-l citesc pe Culianu, il admir pe Tutea sau invers. Am dreptul sa ma feresc de parveniti ca de dracu si sa fentez prostia.
Am dreptul sa tratez pe toata lumea in functie de modul in care toata lumea ma trateaza pe mine
Sunt o egoista, care devine altruista neconditionat, dar motivat.(da, licenta poetica)

Ramonism

I: De ce si`ar pune cineva un numar de inmatriculare la masina care sa contina "LER"?
R: Pentru ca vrea sa`i dea peste nas lui Hrusca ..cu monopolul lui.

Unde duce agitatia

Trebuie sa cunoasteti starile alea bruste de agitatie, care sunt atat de pacatoase incat va fac sa sunati toata lista de cunoscuti, doar pentru a omori timpul. Nu aveti nimic important de spus, cuvintele va ies greu pe gura, dar degetele continua sa formeze numere si sa apase butonase verzi, pentru ca va loveste "golul conversational" in moalele capului si trebuie umplu cu orice pret.
Pe mine m-a lovit azi una dintre starile astea absolut pacatoase si inutile, as spune. Asa ca, timp de cateva ore bune am trimis mesaje, am dat telefoane, am trimis mailuri insistente, in care intrebam nimicuri, am stresat oameni care probabil nu vroiaiu sa fie stresati, doar de dragul de a trece peste inca un hop plin de agitatii.
Ma enerveaza starile astea nemernicoase din simplul motiv ca pot duce fie la dezbinari(din cauza insistentelor), fie la reluarea unor legaturi care nu se impuneau a fi reluate(riscurile aferente).
Si de parca nu era de ajuns, dupa consumarea starii de agitatie(care necesita ..culmea! cafele si tigari, udate cu mult rock), ajung sa ma simt si mizerabil pentru indraznelile de care dau dovada.
Asa ca..mare atentie, va rog! Daca primiti ocazional din partea mea mailuri sau mesaje in care va intreb nimicuri care nu pot umple nici macar un gol conversational(daramite sa construiasca o conversatie)..va rog eu, dati`le delete.

Ramonism extins: Cand muntele de granit devine floare.

Sensibilitatea e normala pentru o floare. Dar cand topeste muntele de granit, este coplesitoare. Si pentru cel topit, si pentru florile din jurul lui. Este una dintre replicile pe care le-am pronuntat suierator, la ceas de seara, unde altundeva decat pe Facebook?
Evident ca nu este aruncata in neantul conversatiei doar de dragul de a fi acolo, ci pentru ca a pornit de la ceva real. Am un prieten. Toate povestile cu final mai putin fericit incep asa, pentru ca intotdeauna este mai usor sa vorbesti despre altii decat despre tine. De data asta insa, eu chiar vorbesc despre altii.
Cum ziceam, am un prieten. Definitia muntelui de granit pare a i se potrivi de minune. Intotdeauna a jucat rolul judecatorului aspru, care nu lasa nimic sa i se strecoare printre degete. Prin cautatura incisiva, oricine l-ar fi catalog in categoria imuabila a muntelui de granit. Asta este brandul pe care si l-a construit si cu care i-a obisnuit pe ceilalti.
Astazi insa, muntele de granit s-a topit, iar eu am fost pusa in fata unei sensibilitati iesite din comun, cum numai un "uman" ar putea sa conceapa. Sufletul i s-a deschis, iar vocea a tremurat la telefon. Dupa care a urmat un suspin scurt, parca neterminat. Am fost bulversata de splendoarea sinceritatii lui si i-am ridicat in gand o statuie pentru curajul de care a dat dovada. Nu e usor sa fii uman, inconjurat de inumani.
Durerea te ingenuncheaza si este poate singura care te face din nou uman, anulandu`ti toate mecanismele de aparare si tertipurile cu care iti tencuiesti sufletul. E catharsys-ul fiecaruia, pentru a ajunge la esenta propriei lui realitati.

Reactii tremuratoare

Imi place cum se aude cuvantul "Ramona" din gura lui. Il pronunta apasat si usor isteric, cu un scrasnet de dinti abia sesizabil, in timp ce se uita adanc in ochii mei. Tonul vocii este atat de jos incat ma cutremur din toate incheieturile de la prima litera pe care o impinge cu limba, in afara gurii. Ma starneste si ma intriga, tocmai de aceea ii intru in joc. Se aude atat de bine, incat reactiile pe care mi le starneste sunt de tipuri animalice: primordiale si pline de pasiune care consuma.
Ii place ca lumea sa inteleaga ceea ce se ascunde dincolo de forma cuvintelor, dincolo de inertia si imobilitatea literelor. II place sa starneasca reactii, ii place sa intrige si sa incite. Iar asta este ceea ce avem in comun.

Provocare pentru admiratorul secret

Acum cateva luni, admiratorul meu secret se lauda pe blog, printr`un comentariu, ca isi va dezvalui identitatea, dupa o serie de comentarii usor licentioase, dar pline de diplomatie, paradoxal. Nu stiu ce s-a ales de el, dar incerc sa-l resuscitez acum, pentru ca imi placea prea tare jocul pe care-l lansase. Asa ca, stimate admirator secret, am o provocare pentru tine:


Spune`mi 3 indicii care te fac pe tine usor de recunoscut in fata celor similari tie.

Astept raspunsul tau la provocare,

Ramona

Pe fuga, despre Deepcentral

I-au revendicat rusii, dupa care si cei din Dagestan si-au incercat norocul, ispitindu-i cu tot felul de cuvinte dulci. Incercarile au esuat insa, pentru ca baietii de la Deepcentral s-au intors in Romania, unde continua promovarea celui mai recent single Music makes me free.
Vara a inceput cum nu se poate mai bine pentru Doru si George, care abia mai au timp sa respire printre atatea concerte programate in tara, dar si in afara ei. Au inceput prin a face drumuri catre Rusia, unde single-ul Russian Girl inca ocupa primele pozitii in top. Au continuat cu Dagestan, unde au punctat si un record: au fost prima trupa din afara Federatiei Ruse s-a incumetat sa concerteze in Makhachkala(capital Dagestanului) dupa 1990: Am petrecut acolo 4 zile de vis, am cunoscut oameni fenomenali cu care ne-am imprietenit din prima secunda .Eram opriti pe strada si intrebati cum de am avut curajul sa venim acolo (din cauza tensiunilor permanente, a atentatelor, a spus dintr-o suflare George.
Proaspat intorsi in tara, Doru si George au lansat un nou single Music makes me free , lansare care a fost insotita de o campanie de download gratuit.
Pe temperaturi de 40 de grade, baietii continua munca, pregatindu-se sa surprinda inca o data piata din Romania: Pregatim un nou album, imbunatatim show-ul live, producem proiecte noi, au declarat Doru si George intre 2 sesiuni de productie muzicala.
Deepcentral vor concerta si pe litoralul romanesc. Tot ceea ce va roaga este sa aveti rabdare, pentru ca veti afla de concertele lor la momentul potrivit.
Materialul il puteti citi si pe www.povestiurbane.com. In curand