Sensibilitatea e normala pentru o floare. Dar cand topeste muntele de granit, este coplesitoare. Si pentru cel topit, si pentru florile din jurul lui. Este una dintre replicile pe care le-am pronuntat suierator, la ceas de seara, unde altundeva decat pe Facebook?
Evident ca nu este aruncata in neantul conversatiei doar de dragul de a fi acolo, ci pentru ca a pornit de la ceva real. Am un prieten. Toate povestile cu final mai putin fericit incep asa, pentru ca intotdeauna este mai usor sa vorbesti despre altii decat despre tine. De data asta insa, eu chiar vorbesc despre altii.
Cum ziceam, am un prieten. Definitia muntelui de granit pare a i se potrivi de minune. Intotdeauna a jucat rolul judecatorului aspru, care nu lasa nimic sa i se strecoare printre degete. Prin cautatura incisiva, oricine l-ar fi catalog in categoria imuabila a muntelui de granit. Asta este brandul pe care si l-a construit si cu care i-a obisnuit pe ceilalti.
Astazi insa, muntele de granit s-a topit, iar eu am fost pusa in fata unei sensibilitati iesite din comun, cum numai un "uman" ar putea sa conceapa. Sufletul i s-a deschis, iar vocea a tremurat la telefon. Dupa care a urmat un suspin scurt, parca neterminat. Am fost bulversata de splendoarea sinceritatii lui si i-am ridicat in gand o statuie pentru curajul de care a dat dovada. Nu e usor sa fii uman, inconjurat de inumani.
Durerea te ingenuncheaza si este poate singura care te face din nou uman, anulandu`ti toate mecanismele de aparare si tertipurile cu care iti tencuiesti sufletul. E catharsys-ul fiecaruia, pentru a ajunge la esenta propriei lui realitati.
Nu numai durerea te face uman, ci orice stare aflata la extremitatile pendularii...
RăspundețiȘtergere