Sunt empatic, ma`ntelegi?

Cand realizezi asemanarea deloc voita cu o persoana, tresari brusc. Constientizezi scurt ca nu esti unic si irepetabil in istorie si ca cineva, altcineva decat tine, isi duce existenta undeva, aproape, copiindu`ti tot involuntar atitudinea si fronda impotriva celor multi. Acel cineva se ghideaza dupa aceleasi criterii, se lupta cu aceiasi demoni, rade cu aceeasi pofta in fata destinului si pleaca falosul cap in fata anormalitatii normale.
Pentru o clipa, esti confuz si nu mai stii daca sa plangi sau sa razi, daca sa te bucuri sau sa dai cu pumnii, daca sa fi copie sau original. Intr-o ecuatie empatica precum asta, inclini sa vezi doar avantajul in a fi copiat involuntar de cineva care sta departe de tine. Nici nu mai conteaza care pe care copiaza, care pe care transpune, care pe care empatizeaza. Important este ca empatizeaza, asa departe si asa involuntar.
E unul dintre putinele momente in care te simti bine ca si copie. Sau ca si original. De fapt, in jocul asta, cred ca nici nu conteaza foarte mult cine a initiat miscarea, ci cati intra in inertia ei si raman vii in valtoarea nimicitoare.
Din tresarirea brusca, te trezesti zambind la fel de stramb ca si atunci cand ai constatat asemanarea. Ti-e bine ca esti...empatizat.