Bai, dar asta nu e nefericire!

Zilele trecute ma gandeam la nefericirea mea: cat de amarata sunt, cat de singura si lasata de izbeliste de toata lumea. Probabil ca si izolarea are partea ei de vina, pentru ca mi-a rapit o parte din cele mai frumoase clipe pe care puteam sa le am la final de saptamana, pierduta printre necunoscutii din Centrul Vechi.
Dar mi-a dat alte momente izolarea asta, pe care abia astazi le-am constientizat: oameni frumosi in jurul meu, care impartasesc aceleasi pasiuni si credinte de viata cu mine, oameni din a caror poveste de viata am avut ce sa invat, oameni cu care si pe care i-am facut sa rada la final de seara, dupa o zi lunga de filmari. Oameni care ma imblanzesc in fiecare inceput de dimineata, zambindu-mi frumos si oferindu-mi cel mai de pret cadou- o discutie interesanta.
Acum ca astern pe foaie virtuala toata nelinistea mea, observ ca nici macar nu era atat de intemeiata, numai ca i-am dat eu o amploare atat de mare (nu eu, prostul de se numeste creier), incat Apocalipsa era mic copil pe langa situatia creata si imaginata de mine.
Asa ca daca viitoare cand ma mai loveste vreo melancolie din asta, o sa ma gandesc la ceea ce am primit cu adevarat in timp ce incercam sa ma inchid in mine: sfaturi prietenesti, informatii pretioase bune pentru spirit, partide de karaoke, reflexoterapie, relaxare prin yoga, carti taman bune de digerat pe ceas de seara si ceva... inghetata, pe alocuri.

Cei putini si coincidentele prost intelese

Cumva,cei putini ajung intotdeauna unii langa altii, indiferent de cat de departe sunt in limitele lor fizice. Oceanele, marile, muntii, raurile, nici macar regatele viciate nu pot impiedica inevitabilul sa se intample.
Intotdeauna, invariabil, in astfel de situatii, se instaleaza ceea ce noua nu ne place sa numim "coincidenta". Ce-i drept, coindidentele nu exista decat la nivel conceptual. In spatele conceptului sta insa atractia, care se manifesta la intensitati mari, pentru a infuenta cursul viitor al actiunilor.
Iar atractia asta face pe dracu`n patru si isi impune de fiecare data punctul de vedere, indifent de orgoliile care sunt puse in joc. E nostim sa analizezi asta de undeva din afara, unde neutralitatea te leaga de maini si de picioare.
Pentru cineva intrat in cavalcada toanelor unei legi universale, este insa bulversant. De fiecare data, cei implicati trec prin toate starile: nervi, dezolare, resemnare, agitatie, angoasa, neliniste, pentru a ajunge la un echilibru pierdut prin uz uman de orgolii.
Ala e momentul regasirii normalitatii pierdute si dual consimtite:momentul in care inca unul dintre cei putini se alatura grupului mic si sinistru de outsideri ai contemporaneitatii.
De-am invata numai regulile jocului astuia, pentru a putea pastra echilibrul celor putini si mai aproape!

Zidul din fata noastra

Odata plamaditi, suntem aruncati violent in marea amorfa ce se numeste viata. Numai ca al` de ne`a plamadit s-a jucat atat de mult cu liberul nostru arbitru, incat nu ne-a pus niciun fel de limita, in afara de cele fizice.Ai nimanui, orbecaim in intunericul ce ne inconjoara, pana cand ne lovim de primul repede.Cu apucaturi de berbeci, incercam sa daramam colosul ce se intinde in fata noastra, din simplul fapt ca nu constientizam care este raportul de forte si implicit de reusita dintre noi si imaterial. Problema noastra nu este insa imaterialul, ci incapatanarea de care dam dovada in incercarea de a rasturna legile firii, doar pentru ca NOI nu constientizam limitele:ale noastre, ale altora, ale naturii.
Suntem nefinisati sau poate asa trebuie sa fim. Absolutul nu a fost atins niciodata, dar fiecare se afla permanent in cautarea lui. Poate asa si-or intregi invelisul plapanf. A fi absolut nu este amuzant, pentru ca odata ce iti constientizezi limitele si putintele, devii plictisit de tine. Si plictisitor pentru altii. Absolutul nu e trendos, dar iti ofera un singur avantaj:acela de a sti ce poti,pentru cine poti, cum poti.Si daca e reciproc.
Dar noi nu suntem absoluti.Asa ca lovim in continuare, cu gesturi berbecesti, zidul din fata noastra,ignorand faptul ca limita se fla inaintea lui..si nu dupa el.Uneori,. a trece dincolo de zid inseamna a`ti depasi conditia si a inceta sa mai crezi in limite.Deseori, zidul nu este decat un semn al unui tabuu, care asteapta sa fie incalcat. Pedeapsa difera, de la individ la individ.In dragoste, e la fel. Zidurile sunt dese, iar constiinta ta bulversata.oara daca vei scutura din cap, te vei trezi la realitate?