Zilele trecute ma gandeam la nefericirea mea: cat de amarata sunt, cat de singura si lasata de izbeliste de toata lumea. Probabil ca si izolarea are partea ei de vina, pentru ca mi-a rapit o parte din cele mai frumoase clipe pe care puteam sa le am la final de saptamana, pierduta printre necunoscutii din Centrul Vechi.
Dar mi-a dat alte momente izolarea asta, pe care abia astazi le-am constientizat: oameni frumosi in jurul meu, care impartasesc aceleasi pasiuni si credinte de viata cu mine, oameni din a caror poveste de viata am avut ce sa invat, oameni cu care si pe care i-am facut sa rada la final de seara, dupa o zi lunga de filmari. Oameni care ma imblanzesc in fiecare inceput de dimineata, zambindu-mi frumos si oferindu-mi cel mai de pret cadou- o discutie interesanta.
Acum ca astern pe foaie virtuala toata nelinistea mea, observ ca nici macar nu era atat de intemeiata, numai ca i-am dat eu o amploare atat de mare (nu eu, prostul de se numeste creier), incat Apocalipsa era mic copil pe langa situatia creata si imaginata de mine.
Asa ca daca viitoare cand ma mai loveste vreo melancolie din asta, o sa ma gandesc la ceea ce am primit cu adevarat in timp ce incercam sa ma inchid in mine: sfaturi prietenesti, informatii pretioase bune pentru spirit, partide de karaoke, reflexoterapie, relaxare prin yoga, carti taman bune de digerat pe ceas de seara si ceva... inghetata, pe alocuri.
Dar mi-a dat alte momente izolarea asta, pe care abia astazi le-am constientizat: oameni frumosi in jurul meu, care impartasesc aceleasi pasiuni si credinte de viata cu mine, oameni din a caror poveste de viata am avut ce sa invat, oameni cu care si pe care i-am facut sa rada la final de seara, dupa o zi lunga de filmari. Oameni care ma imblanzesc in fiecare inceput de dimineata, zambindu-mi frumos si oferindu-mi cel mai de pret cadou- o discutie interesanta.
Acum ca astern pe foaie virtuala toata nelinistea mea, observ ca nici macar nu era atat de intemeiata, numai ca i-am dat eu o amploare atat de mare (nu eu, prostul de se numeste creier), incat Apocalipsa era mic copil pe langa situatia creata si imaginata de mine.
Asa ca daca viitoare cand ma mai loveste vreo melancolie din asta, o sa ma gandesc la ceea ce am primit cu adevarat in timp ce incercam sa ma inchid in mine: sfaturi prietenesti, informatii pretioase bune pentru spirit, partide de karaoke, reflexoterapie, relaxare prin yoga, carti taman bune de digerat pe ceas de seara si ceva... inghetata, pe alocuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.