Fuga dupa himere

Un tanar programator cu fesul indesat pe ochi si carliontii iesiti neglijent pe afara se confesa prietenului sau in pantaloni galbeni scurti la coada de la Real, in timp ce asteptau sa plateasca cele doua beri si dozele de Cola pe care le aruncasera pe banda rulanta: "Eu am inteles acum care e treaba cu femeile... cu fetele, in general. Sunt exact ca un cod pe care il scrii bine sau nu. Dar iti zic eu, ca eu stiu sigur ca nu o voi gasi pe fata aia care sa ma tina in priza incontinuu si sa ma faca sa vreau mai mult, fara sa ma plictisesc".
M-am uitat la ei cu coada ochiului, ridicand usor o spranceana si incercand sa imi abtin un zambet larg. Cati dintre noi nu au ajuns la aceeasi concluzie, dupa un sir lung, obositor si obsesiv de incercari robotizate si cautari sistematice? Cred ca asta aa juns, de fapt, marea problema a secolului, dincolo de interesele geo-politice si reimpartirea lumii in zone de influenta. (Re)simtim singuratatea mai mult decat oricand si traim pe propria piele sentimentul de a fi singur intr-o mare amorfa de oameni.
Obositi si haituiti incontinuu de propriile obsesii, avem si marele neajuns de a ne ghida dupa niste fantasme generalizate si colective ale Feti Frumosilor si Ilenelor Cosanzene, incercand sa modelam tot ce vedem in jurul nostru dupa perfectiunile in care am invatat sa credem. Un mare kkt, daca ma intrebati pe mine, pentru ca exact de aici pornesc toate probleme, angoasele si concluziile ca cele ale tanarului carliontat si plin de cosuri. De fapt, toate porcariile astea ne aduc de cele mai multe ori in pragul disperarii- faptul ca nu gasim perfectiunea aia din carti in jurul nostru. Si cum dracului sa o gasim, daca uman vorbind, perfectiunea nu exista decat teoretic? Ne trezim alergand dupa naluci si cai verzi pe pereti, refuzand stupid sa vedem oamenii de langa noi asa cum sunt ei, nu cum am vrea noi sau, mai rau, colectivitatea, sa ii vada. Iar asta se aplica atat femeilor, cat si barbatilor. In cele mai multe dintre cazuri, duduile vad in orice barbat tiparul standard al gentilomului care le saruta din cap pana in picioare atunci cand se trezesc, iar barbatii, o femeie plina de pofte, care stie sa fie doamna in societate, care sa taca atunci cand e cazul. Ne ghidam atat de mult dupa asta, incat uitam ca oamenii nu sunt decat oameni, iar fiecare este diferit in felul lui si ar trebui luat dupa cum este el, nu dupa cum il luam noi in functie de ce ne lipseste noua, ca si indivizi.
Iar de aici, repet, apar problemele si concluziile de tipul celei cu care am inceput postarea-mi.
Framantarile astea ne vor obosi insa de fiecare data, pentru ca nu ne place sa invatam din greseli, ci ne place sa repetam experiente, in speranta ca ele ne vor duce catre un scop final- acela al gasirii jumatatii. Si daca ea nu exista?