Nu am fost niciodata prea mare fan lasagna. Unu la mana pentru ca nu-mi placea denumirea(fiecare cu piticii lui, stiti cum e), doi la mana pentru ca mult prea multa lume se declarafan al ei (si orice e trend in mancare ma scoate din minti). DAr am ajuns intr- una din zilele astea la Cucina di Casa, cu foamea rontaindu-mi stomacul, asa ca eram dispusa sa fac si compromisuri doar pentru a-mi potoli stomacul in jumatatea de ora pe care o aveam la dispozitie pentru mancat.
Asa ca m-am uitat roata pe meniul de la Cucina, cautand un fel de mancare care sa ma sature mai repede. Cu o strangere de inima, calcandu-mi pe orgoliul gastronomic, dar perfect motivata de foame, am pus degetul pe lasagna, spunand comanda cu jumatate de glas: o portie de lasagna si o limonada a casei (foarte buna, a propos!).
Am batut darabana cu degetele timp de 10 minute, am fumat incontinuu, gandindu-ma daca nu cumva stomacul meu va fi profund nemultumit de alegerea pe care am facut-o. Timpul s-a scurs repede,prea repede parca. Dupa 10 minute, chelnerul mi-a adus eterna craticioara de lut (niciodata nu am stiut cum se numeste), pe care mi-a plasat-o, asa aburinda cum era, cat mai aproape de mine, sugerandu-mi delicat sa mai astept putin, ca e fierbinte. Pret de inca o tigara, i-am analizat continutul: parmezanul de deasupra arata absolut incredibil: usor rumenit si imprastiind un miros de zile mari.Din curiozitate, am infipt furculita in el, pentru a vedea ce este dedesubt. Imediat am simtit mirosul de carne tocata, bogat scaldata in sos, condimentata cu tot felul de ierburi. Gura imi lasa apa, asa ca nu am mai putut sa astept, cu riscul de a ma frige. Foile de lasagna, gatite al dente, carnea tocata frageda si "inmirodenita", iar stratul de parmesan destul de consistent. Impreuna, dadeau un gust destul de interesant, in grade diferite de consistenta
si duritate.
In concluzie, mi-a placut atat de tare, incat voi mai comanda si alta data cand mai ajung pe acolo sau in oricare alta parte.
Asa ca m-am uitat roata pe meniul de la Cucina, cautand un fel de mancare care sa ma sature mai repede. Cu o strangere de inima, calcandu-mi pe orgoliul gastronomic, dar perfect motivata de foame, am pus degetul pe lasagna, spunand comanda cu jumatate de glas: o portie de lasagna si o limonada a casei (foarte buna, a propos!).
Am batut darabana cu degetele timp de 10 minute, am fumat incontinuu, gandindu-ma daca nu cumva stomacul meu va fi profund nemultumit de alegerea pe care am facut-o. Timpul s-a scurs repede,prea repede parca. Dupa 10 minute, chelnerul mi-a adus eterna craticioara de lut (niciodata nu am stiut cum se numeste), pe care mi-a plasat-o, asa aburinda cum era, cat mai aproape de mine, sugerandu-mi delicat sa mai astept putin, ca e fierbinte. Pret de inca o tigara, i-am analizat continutul: parmezanul de deasupra arata absolut incredibil: usor rumenit si imprastiind un miros de zile mari.Din curiozitate, am infipt furculita in el, pentru a vedea ce este dedesubt. Imediat am simtit mirosul de carne tocata, bogat scaldata in sos, condimentata cu tot felul de ierburi. Gura imi lasa apa, asa ca nu am mai putut sa astept, cu riscul de a ma frige. Foile de lasagna, gatite al dente, carnea tocata frageda si "inmirodenita", iar stratul de parmesan destul de consistent. Impreuna, dadeau un gust destul de interesant, in grade diferite de consistenta
si duritate.
In concluzie, mi-a placut atat de tare, incat voi mai comanda si alta data cand mai ajung pe acolo sau in oricare alta parte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.