M-am trezit dimineata si l-am surprins ca se uita precupat in telefon, pe partea dreapta a patului. Pusese pe Instagram o poza cu mine dormind si se uita atent la ea, zambind in coltul gurii. Sunt sigura ca aratam oribil in ea, dar nici ca mai conteaza. Era atat de frumos, ravasit si nebarbierit, cu cearcane la ochi, incat nimic nu mai conta. Nimic cu exceptia salbaticiei lui rafinate si a buzelor carnoase. La fel de carnoase ca seara de dinainte. Si de dinainte. Si de dinainte. Inca le mai simt gustul, imi intineaza gura matinal, la fel ca si parfumul lui aromat, care imi hipnotizeaza simturile de cateva luni incoace. M-am intors somnoros-inchipuita catre el si i-am zambit a buna dimineata, acoperindu-mi fata aspra cu parul. Nu a mers manevra, s-a prins imediat si mi-a dat parul la o parte, fixandu-ma cu ochii. Admirandu-mi lumile interioare si ferestrele sufletului mei fricos. Dezmierdandu-le cu un sarut. Cum numai el stie. Cum numai el poate.
In timp ce ma las purtata de val, recunosc in gand ca e ceva atat de relaxant si degajat la el, ca ma leaga. Imi leaga toata agitatia si ma face sa ma contopesc in linistea lui, in fiecare moment in care se uita la mine, imi ia capul intre maini si imi spune apasat: " Cand o sa intelegi cat de mult te iubesc?" Pana mai ieri, se lovea de aceeasi strangere de buze a mea si de ochii vinovati, care il priveau piezis, cu teama.
Pentru ca imi este teama. Imi este teama ca ma va lua atat de tare valul si ca ma va scoate din apele mele. El atat de radiant, eu atat de telurica. El atat de alb, eu atat de gri. El atat de calm, eu atat de agitata. Si cu toate astea, ma iubeste. Si-a imprimat intreaga faptura pe mine, m-a infierat cu viciile lui si cu sufletul pe care si l-a intins pe tava, aproape gratuit. M-a facut bolnava de o dependenta, in care si dupa care ma topesc. Si din care nu mai vreau sa ies. Pentru ca el o face sa fie altceva. Banuiesc ca de aceea i-am si spus DA.
M-am intins peste el, sa ii sterpelesc miseleste telefonul din brate, in speranta ca apuc sa arunc un ochi asupra pozei care mi-a transformat intimitatea in ceva public.
Si atunci am vazut. Era un detaliu de inel, odihnit pe perna, pe o mana slaba si mica. A mea. Eram a lui, iar el voia ca toata lumea sa stie asta.
In timp ce ma las purtata de val, recunosc in gand ca e ceva atat de relaxant si degajat la el, ca ma leaga. Imi leaga toata agitatia si ma face sa ma contopesc in linistea lui, in fiecare moment in care se uita la mine, imi ia capul intre maini si imi spune apasat: " Cand o sa intelegi cat de mult te iubesc?" Pana mai ieri, se lovea de aceeasi strangere de buze a mea si de ochii vinovati, care il priveau piezis, cu teama.
Pentru ca imi este teama. Imi este teama ca ma va lua atat de tare valul si ca ma va scoate din apele mele. El atat de radiant, eu atat de telurica. El atat de alb, eu atat de gri. El atat de calm, eu atat de agitata. Si cu toate astea, ma iubeste. Si-a imprimat intreaga faptura pe mine, m-a infierat cu viciile lui si cu sufletul pe care si l-a intins pe tava, aproape gratuit. M-a facut bolnava de o dependenta, in care si dupa care ma topesc. Si din care nu mai vreau sa ies. Pentru ca el o face sa fie altceva. Banuiesc ca de aceea i-am si spus DA.
M-am intins peste el, sa ii sterpelesc miseleste telefonul din brate, in speranta ca apuc sa arunc un ochi asupra pozei care mi-a transformat intimitatea in ceva public.
Si atunci am vazut. Era un detaliu de inel, odihnit pe perna, pe o mana slaba si mica. A mea. Eram a lui, iar el voia ca toata lumea sa stie asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.