Iepurele mi-a adus exact ceea ce nu aveam nevoie si de care nu-mi era dor. Iar "ceea ce-ul" asta este nelinistea si dorinta crunta de a fugi departe. Motivele inca imi sunt straine, vad si simt doar ca toate se declanseaza din senin, continua din inertie si se sfarsesc prost. Nu mi-as dori sa cataloghez(inca) totul ca fiind sortit pierzaniei, dar asta pare a fi una dintre blagoslovirile aduse de februarie: prietenii imi sunt putini, creierii imi sunt departe, dezgustul este la mare pret, iar nemultumirea...o, nemultumirea!..de s-ar fi inventat vreun indice cantitativ care sa o masoare!
Zilnic, semnele Apocalipsei mi se arata clar, apasand pe creierii mei pana nu demult (i)luminati. Greutatea nelinistilor apasa atat de tare incat non sensul devine zdrobitor, culorile palesc, iar logica dispare ca prin miracol. Comparatiile susura, regretele nu contenesc, amintirile unei tinereti nu demult pierdute ma bantuie ingrozitor. Capul nu mi se poate echilibra pe gatul firav si balabane de dimineata pana seara. In el, nu zangane nimic altceva decat sufletul, inima si fericirile trecute.
Se pare ca nu reusesc sa trec de zidul impenetrabil al fericirii si linistii, lovindu-ma incontinuu cu acel cap greoi de oprelistile de fier ale zidului imens din fata-mi. Nu-mi dau seama daca eu sunt de vina pentru ca nu vad dincolo de el sau oricine altcineva, care se afla dincolo de el si se amuza copios de pe urma farsei pe care mi-o joaca. Gandurile imi alearga dintr-o parte in alta, haotic, iar eu nici macar ca o sa le prind in zbor nu mai indraznesc sa sper. E prea tarziu.Am obosit sa alerg, sa sper si sa ating incerc sa ating perfectiunea.
Nimic nu ma mai incanta, iar pesterile simt ca ma cheama in intunericul lor. Lumina ma irita si ma epuizeaza atat de repede, incat nici nu merita osteneala sa ma mai intorc catre ea. Mi-as dori sa pot sa ma retrag in adancul padurilor si sa las natura sa isi urmeze cursul, in protectia linistii si a intunericului. Locul mi-l gasesc atat de greu, iar imediat cum il gasesc, devine pricinos. Atat de pricinos, incat ajung sa il detesc imediat ce l-am intinat cu paganismul meu.
Poate ca va veni si vremea linistii. Inca incerc sa ma dumiresc de scopul penitentei pe care o indur. Sa speram numai ca nu mi-o induc singura. Stiu ca sunt si altii ca mine, ma linistesc gandindu`ma ca scapam impreuna din asta. La un moment dat.
Zilnic, semnele Apocalipsei mi se arata clar, apasand pe creierii mei pana nu demult (i)luminati. Greutatea nelinistilor apasa atat de tare incat non sensul devine zdrobitor, culorile palesc, iar logica dispare ca prin miracol. Comparatiile susura, regretele nu contenesc, amintirile unei tinereti nu demult pierdute ma bantuie ingrozitor. Capul nu mi se poate echilibra pe gatul firav si balabane de dimineata pana seara. In el, nu zangane nimic altceva decat sufletul, inima si fericirile trecute.
Se pare ca nu reusesc sa trec de zidul impenetrabil al fericirii si linistii, lovindu-ma incontinuu cu acel cap greoi de oprelistile de fier ale zidului imens din fata-mi. Nu-mi dau seama daca eu sunt de vina pentru ca nu vad dincolo de el sau oricine altcineva, care se afla dincolo de el si se amuza copios de pe urma farsei pe care mi-o joaca. Gandurile imi alearga dintr-o parte in alta, haotic, iar eu nici macar ca o sa le prind in zbor nu mai indraznesc sa sper. E prea tarziu.Am obosit sa alerg, sa sper si sa ating incerc sa ating perfectiunea.
Nimic nu ma mai incanta, iar pesterile simt ca ma cheama in intunericul lor. Lumina ma irita si ma epuizeaza atat de repede, incat nici nu merita osteneala sa ma mai intorc catre ea. Mi-as dori sa pot sa ma retrag in adancul padurilor si sa las natura sa isi urmeze cursul, in protectia linistii si a intunericului. Locul mi-l gasesc atat de greu, iar imediat cum il gasesc, devine pricinos. Atat de pricinos, incat ajung sa il detesc imediat ce l-am intinat cu paganismul meu.
Poate ca va veni si vremea linistii. Inca incerc sa ma dumiresc de scopul penitentei pe care o indur. Sa speram numai ca nu mi-o induc singura. Stiu ca sunt si altii ca mine, ma linistesc gandindu`ma ca scapam impreuna din asta. La un moment dat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.