Exista momente care te scot din letargie, iti trag doua suturi in cur si iti deschid ochii catre o noua zi. Sunt destul de rare momentele astea, dar atat de puternice, incat fac praf tot ce inseamna sablon si tipar, anihiland orice lipsa de senzatia pe care o aveai pana atunci. Daca ar putea sa dea mai tare, probabil ca te-ar lasa si cu vanatai, in incercarea lor de a te readuce pe drumul bun.
Va asteptati ca dupa scurta introducere sa va spun ca, de fapt, si eu am trecut printr-un moment din asta care mi-a deschis ochii si m-a dat cu capu` de toti peretii camerei, smucindu-mi neuronii din adormirea lor preacinstita.
As vrea sa va zic ca da, insa mi-am dat seama ca eu construisem momentul demult si ma tot pregateam sa il infrunt, de parca ar fi fost cea mai mare provocare ce mi-a iesit vreodata in cale. In idiotenia mea insa, refuzam sa trec prin focul purificator al provocarii, continuand sa ma gandesc la cat de tare va arde focul ala nenorocit. Dar am facut un pas si mi-am dat seama ca nu e atat de rau.
Trecuta dincolo, pot insa sa privesc inceputul unei zile cu alti ochi. Cati dintre voi pot sa faca asta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.