Dor. De mare dor.

Mi-e dor de noptile de vara petrecute la Tuzla, de serile dormite la Alex si de glumele nesarate ale lui Bogdan. Mi-e dor de Simona, care mereu avea cate ceva de comentat si de Cristi, care mereu se impungea cu Simona. Mi-e dor de Capricorneasa, care era jumatatea mea in materie de nebunie si de Denise, cu care imparteam mereu plajile, la discutii.Mi-e dor de Florin si de urlaturile lui continue legate de cashcheta. Mi-e dor de bratarile Andrutzei si de acel "maimu" urlat incontinuu. Mi-e dor de Stefan si de duduile care roiau in jurul lui. Mi-e dor de Bogdan... celalalt Bogdan si de tigarile fumate la ceas de seara, in camp, cu blues-ul dat in surdina. Mi-e dor de Oana si de plimbarile prin oras, exact ca acum 8 ani. Mi-e dor de Morsino si Jardel si de imbarbatarile lor rautacioase. Mi-e dor de toate glumele, amintirile, iesirile si destrabalarile pe care le faceam in fiecare weekend, cu marea in urechi si in ochi. Mi-e dor de focul de tabara si de incercarile disperate de a scoate... chiauni, masina lui Mastro din nisip. Mi-e dor de gratarele, mesele si zilele de nastere pe care nu le-am pierdut pentru ca am avut cei mai frumosi oameni langa mine. Mi-e dor de Catalin si de saluturile lui la intersectii pentru domnisoarele necunoscute din masinile de langa, mi-e dor de Revelioanele petrecute impreuna si de asteptarile incontinue ca gasca de magelani sa se intregeasca.
Probabil ca sfarsitul de an are cele mai bizare influente asupra mea si ma transforma intr-o bolnavicioasa melancolica.  Salvarea mea este ca am si acum langa mine cei mai frumosi oameni, care imi suporta incontinuu toanele si starile extreme. Oameni fara de care poate ca nu as zambi dimineata... sau dupa-amiaza... sau seara. Dar pana nici ei nu imi pot extermina uneori melancolia. Mama ma-sii de melancolie.
Oficial, creierul meu a intrat in luna amortelii, iar asta se va termina cu finalul de decembrie si inceputul de ianuarie. Asa ca pazea! :)