Nu-mi pasa de ceea ce zice lumea despre mine. Nu-mi pasa de etichete, de faptul ca ma fac nebuna sau ciudata, pentru ca stiu ca ciudatenia mea este ceea ce ma diferentiaza de masele amorfe. Iar nebunia e poate cel mai lipicios lucru dintre toate, care aduce alaturi de mine oameni frumosi.
Nu-mi pasa ca zic ca sunt impertinenta, pentru ca stiu ca impertinenta mea este doar o crusta mai groasa, pe care doar cei mai frumosi dintre cei mai frumosi reusesc sa o penetreze si sa o faca in felul asta si mai speciala.
Nu imi pasa ca mi se spune ca am replici exagerate, pentru ca stiu ca iubirea mea si dovezile mele de iubire neconditionata se vor duce mereu catre cei care au nevoie si care sunt dispusi sa o primeasca, fara a o transforma in ceva urat sau exagerat (cand vom intelege oare ca iubirea nu este ceva rau?)
Nu imi pasa de faptul ca mi se zice ca ma imbrac ciudat. Asta voi afirma de fiecare data cand sunt intrebata si ma voi declara o fana infocata a neconventionalului. Acceptarea este primul pas.
Nu imi pasa de singuratatea inchipuita de care sunt acuzata, pentru ca stiu ca interiorul meu este impacat cu sine. Iar exteriorul aduna cei mai frumosi oameni in jurul singuratatii inchipuite. Si inca din ce in ce mai multi.
Nu-mi pasa de mainstream, cu toate ca il accept. Nu-mi pasa de conventii, pentru ca limiteaza. Nu-mi pasa de absolut, pentru ca stiu ca nu sunt perfecta. Uman vorbind. Ca tindem spre...este deja altceva.
Imi pasa in schimb cand lumea din jurul meu face dovada omeniei prin gesturi simple, prin zambet sau printr-o privire deloc insinuanta. Imi pasa de problemele si suferintele altora, pe care incerc sa le rezolv daca imi sta in putinta. Imi pasa de iubirea neconditionata care vine de la un strain sau de la un prieten, de marinimie si umilinta. Dar mai ales de respect. Pentru ca oameni ramanem, pana la urma. Unii mai jos, altii mai sus. Si nu, nu social. Nici financiar. Pentru ca asta conteaza cel mai putin, iar pana ne vom obisnui mintile noastre obosite sa inteleaga asta, va mai dura ceva. Ceva mai mult.
Imi pasa de tot ce e frumos. De frunze, de soare, de iarba proaspata, de zambete, cirese si inghetata. De toate lucrurile pentru care uitam sa multumim zilnic. Si de emotiile pe care ni le reprimam dintr-o naivitate iesita din comun.
Dar cel mai mult imi pasa de voi. Asa imperfecti cum sunteti. Si va iubesc in imperfectiunea voastra. Asta da nebunie!
Nu-mi pasa ca zic ca sunt impertinenta, pentru ca stiu ca impertinenta mea este doar o crusta mai groasa, pe care doar cei mai frumosi dintre cei mai frumosi reusesc sa o penetreze si sa o faca in felul asta si mai speciala.
Nu imi pasa ca mi se spune ca am replici exagerate, pentru ca stiu ca iubirea mea si dovezile mele de iubire neconditionata se vor duce mereu catre cei care au nevoie si care sunt dispusi sa o primeasca, fara a o transforma in ceva urat sau exagerat (cand vom intelege oare ca iubirea nu este ceva rau?)
Nu imi pasa de faptul ca mi se zice ca ma imbrac ciudat. Asta voi afirma de fiecare data cand sunt intrebata si ma voi declara o fana infocata a neconventionalului. Acceptarea este primul pas.
Nu imi pasa de singuratatea inchipuita de care sunt acuzata, pentru ca stiu ca interiorul meu este impacat cu sine. Iar exteriorul aduna cei mai frumosi oameni in jurul singuratatii inchipuite. Si inca din ce in ce mai multi.
Nu-mi pasa de mainstream, cu toate ca il accept. Nu-mi pasa de conventii, pentru ca limiteaza. Nu-mi pasa de absolut, pentru ca stiu ca nu sunt perfecta. Uman vorbind. Ca tindem spre...este deja altceva.
Imi pasa in schimb cand lumea din jurul meu face dovada omeniei prin gesturi simple, prin zambet sau printr-o privire deloc insinuanta. Imi pasa de problemele si suferintele altora, pe care incerc sa le rezolv daca imi sta in putinta. Imi pasa de iubirea neconditionata care vine de la un strain sau de la un prieten, de marinimie si umilinta. Dar mai ales de respect. Pentru ca oameni ramanem, pana la urma. Unii mai jos, altii mai sus. Si nu, nu social. Nici financiar. Pentru ca asta conteaza cel mai putin, iar pana ne vom obisnui mintile noastre obosite sa inteleaga asta, va mai dura ceva. Ceva mai mult.
Imi pasa de tot ce e frumos. De frunze, de soare, de iarba proaspata, de zambete, cirese si inghetata. De toate lucrurile pentru care uitam sa multumim zilnic. Si de emotiile pe care ni le reprimam dintr-o naivitate iesita din comun.
Dar cel mai mult imi pasa de voi. Asa imperfecti cum sunteti. Si va iubesc in imperfectiunea voastra. Asta da nebunie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.