E complicat cu relatiile. Foarte complicat. Atat de complicat, incat cei mai multi renunta la cautare inca de dinainte de a o incepe.
Toata lumea te invata: "Cum sa il/o cuceresti", "Cum sa il/o pastrezi langa tine", "Cum sa iti condimentezi viata sexuala ", "In ce pozitii sa il/o dai pe spate", "Ce sa ii zici pentru a nu o/il supara". Insa nimeni nu te invata ce sa alegi. Pentru ca asta, de fapt, este punctul zero: alegerea. Alegerea celui potrivit. Celui pe care sa il cuceresti, sa il pastrezi langa tine, sa il dai pe spate, sa nu il superi si alte "sa nu-uri" de rigoare. Nimeni nu te invata asta, cum nimeni nu te invata cum sa fii tu insuti,cum sa comunici si sa emiti corect gandurile si intentiile tale. Asta vine din intuitie, din cunoastere, din acele simtiri pe care ni le ignoram intotdeauna, pentru ca nu sunt in acord cu ce zice creierul ala mare si prost de ne ocupa cutia craniana.
Suntem tentati mai intotdeauna sa alegem prost. Sa alegem acel prototip pe care revistele, filmele si cei din jur ne invata sa il alegem. Chiar daca nu ni se potriveste. Chiar daca e ca nuca in perete. Vrem mereu ceva diferit de noi, pentru ca asta cica ne-ar completa pe noi, ne-ar face un intreg. Pentru ca in prostia si naivitatea noastra, exista mereu ideea ca diferenta se va atenua si ca doi vor deveni unul. Identic si la fel, sa-mi fie iertata licenta poetica.
De ce se intampla asta? Pentru ca nu ne cunoastem suficient de bine sau pentru ca ne negam niste calitati/atribute/abilitati care nu se incadreaza in tiparele colectivului. Si uite asa, alegem baiatul rau-criminal in serie si mitocan, pe care mama+vecinul+tata+sora il urasc, in loc sa il alegem pe cel care vine cu flori in fata casei si face fericita toata lumea din jurul lui.
Avem meteahna stupida sa ne negam dreptul la fericire, doar pentru a indrepta ceva sau cineva care nu poate fi indreptat. Si ne chinuim, si ne chinuim, si ne dam cu capul de pereti, pana cand constatam ca am facut alegerea gresita. Moment in care se intampla inevitabilul: continuam, in stupizenia noastra, sa ne convingem pe noi, si pe ceilalti, ca nu a fost o greseala si ca relatia este perfecta. La fel si alegerea. La fel si noi. Pentru ca este imposibil ca noi sa alegem gresit, noi stim ce ni se potriveste.
Dar noi nu ne cunoastem suficient de bine. Cum am putea alege vreodata corect? Cum am putea intelege ca acel intreg pe care il cautam vine de fapt din noi..si nu din ceilalti? Fericirea si linistea tot de acolo vin, nu din ceilalti. Ce vine pe langa, se numeste rezonanta sau simpatie. Si e deja conditionata.
PS: Astept un manual care sa te invete cum sa alegi corect si sa isi asume responsabilitatea esecului.
Toata lumea te invata: "Cum sa il/o cuceresti", "Cum sa il/o pastrezi langa tine", "Cum sa iti condimentezi viata sexuala ", "In ce pozitii sa il/o dai pe spate", "Ce sa ii zici pentru a nu o/il supara". Insa nimeni nu te invata ce sa alegi. Pentru ca asta, de fapt, este punctul zero: alegerea. Alegerea celui potrivit. Celui pe care sa il cuceresti, sa il pastrezi langa tine, sa il dai pe spate, sa nu il superi si alte "sa nu-uri" de rigoare. Nimeni nu te invata asta, cum nimeni nu te invata cum sa fii tu insuti,cum sa comunici si sa emiti corect gandurile si intentiile tale. Asta vine din intuitie, din cunoastere, din acele simtiri pe care ni le ignoram intotdeauna, pentru ca nu sunt in acord cu ce zice creierul ala mare si prost de ne ocupa cutia craniana.
Suntem tentati mai intotdeauna sa alegem prost. Sa alegem acel prototip pe care revistele, filmele si cei din jur ne invata sa il alegem. Chiar daca nu ni se potriveste. Chiar daca e ca nuca in perete. Vrem mereu ceva diferit de noi, pentru ca asta cica ne-ar completa pe noi, ne-ar face un intreg. Pentru ca in prostia si naivitatea noastra, exista mereu ideea ca diferenta se va atenua si ca doi vor deveni unul. Identic si la fel, sa-mi fie iertata licenta poetica.
De ce se intampla asta? Pentru ca nu ne cunoastem suficient de bine sau pentru ca ne negam niste calitati/atribute/abilitati care nu se incadreaza in tiparele colectivului. Si uite asa, alegem baiatul rau-criminal in serie si mitocan, pe care mama+vecinul+tata+sora il urasc, in loc sa il alegem pe cel care vine cu flori in fata casei si face fericita toata lumea din jurul lui.
Avem meteahna stupida sa ne negam dreptul la fericire, doar pentru a indrepta ceva sau cineva care nu poate fi indreptat. Si ne chinuim, si ne chinuim, si ne dam cu capul de pereti, pana cand constatam ca am facut alegerea gresita. Moment in care se intampla inevitabilul: continuam, in stupizenia noastra, sa ne convingem pe noi, si pe ceilalti, ca nu a fost o greseala si ca relatia este perfecta. La fel si alegerea. La fel si noi. Pentru ca este imposibil ca noi sa alegem gresit, noi stim ce ni se potriveste.
Dar noi nu ne cunoastem suficient de bine. Cum am putea alege vreodata corect? Cum am putea intelege ca acel intreg pe care il cautam vine de fapt din noi..si nu din ceilalti? Fericirea si linistea tot de acolo vin, nu din ceilalti. Ce vine pe langa, se numeste rezonanta sau simpatie. Si e deja conditionata.
PS: Astept un manual care sa te invete cum sa alegi corect si sa isi asume responsabilitatea esecului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.