Suna amenintator si pe de o parte, asa cred ca si e. Si cu toate ca e valabil pentru mine, in principal, imi permit neobrazarea sa extind amenintarea si catre voi, ceilalti.
***
Ma gandesc la asta de ceva timp, iar tot ceea ce vine de la prietenii mei, ei si ele, deopotriva...ca si informatie, imi confirma temerea: nu ne lasam indragostiti (a se intelege adaptarea intentionata a expresiei). Nu ne lasam si pace! Dar tanjim cu atata ardoare dupa fluturii in stomac si mirosul pielii ei/lui pe pielea noastra, incat ajunge sa racaie pe suflet. Rau!
***
Dar pana la urma...de ce ne este atat de frica? Va zic eu, cu riscul de a ma eticheta drept "aia care stie tot". Pentru ca ne este teama sa aratam celorlalti ca suntem "vulnerabili", ca simtim, ca suntem oameni. Ne pierdem in mastile si robotismele pe care ni le confectionam snguri din metale de nezdruncinat, incat miezul ...taman miezul se pierde atat de tare, incat nici noi nu il mai stim sau simtim. Plus ca egotica fiind ca si creatie a mintii, "iubirea" asta creeaza dependente si naste intrebari deloc inaltatoare: "daca ma paraseste?", "daca ma insala?", ajungandu-se inevitabil la concluzia: "doare, deci mai bine lasa". De aia nu ne indragostim, pentru ca ne este frica sa simtim. Orice.
***
Personal, nu m-am mai indragostit de vreo 2 ani de zile, de cand El mi-a recunoscut, la un an dupa ce m-a cunoscut, ca e indragostit de mine. Se indragostise din momentul in care imi vazuse curbura gatului si a pastrat asta pentru el, atata timp. Atunci, a fost ultima oara cand m-am lasat indragostita si m-am simtit ca o fetiscana, dornica sa iubeasca.
Dar tare as vrea sa ma las din nou. Ceea ce va recomand si voua. Cu toate riscurile si cu tot sufletul. Ne facem temele impreuna? :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.