Nebunia lui 25

Doua luni pana la 25. As in ani. Nu stiu daca e de bine sau de rau. Eu am intrat in panica. Prietenii rad de mine si spun ca daca la 25 intru in panica, inseamna ca pe la 30 cu siguranta voi incepe sa imi scurtez venele. Dar in fond, eu sunt panicata din nastere, asa ca problema nu este chiar atat de mare. Panica vine probabil din faptul ca am avut pe desfasuratorul 2009 zeci de puncte, din care am bifat probabil pe undeva pe la jumatate. Iar satisfactia de a fi bifat jumatate nu se poate compara cu satisfactia intregului. Deh, perfectionista!O sa imi treaca pana la 30. Sau o sa se accentueze nebunia perfectionismului. Ramen de vazut. Pana una alta, ma asteapta un 25, cifra rotunda si magnifica. Putin mai speciala ca 24, ca doar vorba aia, e cu una bucata an in plus!Important e sa imi am nebunii aproape. Cu restul, ma descurc eu.

Cantecul de marti:Angel on my shoulders

Ajunge cu atata saizeceala!

Industria muzicala nationala si nationala a picat in panta stereotipiilor groaznice. Avem extremele patternizate deja: curentul 60`s si varianta futurista. Cele doua au creat isterii in masa in construirea imaginii pentru starlete, nu porno de data aceasta. Nimeni nu mai iese din stereotipiile 60`s si future wave-sound-look, de parca originalitatea ar fi fost brusc inghitita de un morman de extremism si clasicism vestimentar. Am vazut la rochii ample, usor deasupra gleznei, cu corset si floare in par, outfituri Grease si rochite Bond-girl, de mi-au anesteziat vazul. Ultima descoperire e Paloma Faith, care le imbina cum poate. Nu atat ea, cat echipa din spatele ei: rochitele sunt de acolo(adica de prin 60), machiajul de pe acolo, coafura tot de acolo, iar floarea din par asisderea. Lookul e atat de bine construit..pardon..copiat, incat ma simt ca intr-un musical, in care il astept pe TRavolta sa apara topaind cu pantofiori negri si sosetele albe. Bineinteles, si pantaloni. Obsesia pentru saisecisti a atins deja paroxismul, iar eu declar ca deja nu mai pot.
De partea cealalta, se afla gagaistele si rihannistele, care nu stiu ce fiare sa mai puna pe ele pentru a face un matchy-match cu dantela aruncata pe fata. Oricat de originale le-ati crede, stilul lor este tot un mix and match (eufemism pentru copie) al imaginii unor saisecisti. Asa ca...declar cu mana pe..retina, ca atata saizeceala face rau la retina. Sa ne clatim ochii cu ceva douazecist. O Ginger si un Fred, poate?

Infierati cu mocangeala

Mocangeala de campanie e cumplita, de fiecare data. Nu pentru cei care nu realizeaza ca se injosesc, ci pentru cel care intelege ca ei se injosesc pentru ca asa le place sa se injoseasca:asteptand la cozi, imbulzindu-se la pachete, cautand premii si lucruri moca in orice eveniment, orice actiune.
Mai nou, am auzit una tare, care ar vrea sa justifice mocangeala: "Domnisoara, dati`mi si mie 2 sticle de suc, ca sunt si eu batran!Una pentru mine, una pentru sotie. Ce, ea nu merita? Hai, ca mai aveti!" Am auzit asta de la doi batranei deloc ologiti, bine ingrijiti si pieptanati, care au ajuns sa foloseasca varsta drept paravan pentru a obtine mocangeli. Pe sticle de suc. Probabil..si pachete cu pui de la Avicola. Mi s-a intors stomacul pe dos in momentul in care am vazut si cum isi inghesuie mainile hulpave si rotunjoare pentru a pune mana pe niste nenorocite de sticle de 2 l, care ca si valoare nu duc mai mult de 5 lei. Doar pentru ca sunt batrani si ...merita. Probabil ca au inteles pe undeva gresit mesajul din reclama de la L`Oreal. "Pentru ca merit" asta a ajuns sa fie folosit in cele mai bizare combinatii cu putinta. A ajuns pana si scuza eterna si permanenta pentru actiunea de a recurge la mocangeala.SI nu, nu accept contra-replici de genul: in halul asta ne-a adus sistemul.Nu le accept, pentru ca nu cred in ele. Sa recunoastem: suntem o natie de mocangii si pomanagii, care nu stiu cum sa se invarta de o sapca gratis, de o sacosa gratis, de un biscuite gratis. Ne injosim atat de mult incat nu ne mai cersim salariile, ci ne vindem pe nimicuri. Chiar si promisiuni de campanie. Mana intinsa ne defineste si slefuieste brandul, pe care oricum nu l-am inregistrat la OSIM. Iar mocangeala e forma cea mai usoara de manipulare, in care majoritatea se complac. Suntem infierati cu mocangeala. Suntem mocangii.

Cand vorbesti de competite prost inteleasa

Mergand pe ideea "nu poti sa ii multumesti niciodata pe toti", primele acuze legate de ZIMN au inceput sa apara. Pentru cei care nu stiu ce e ZIMN, in traducere libera, ceea ce mi`a ocupat 2 luni de zile de munca mai mult sau mai putin asidua. Este inevitabil in cazul competitiilor sa se intample asta, pentru ca ideea de competitie nu este pe deplin inteleasa de toata lumea. Hell, nici macar eu nu sunt atat de sigura ca o interpretez la nivelul la care ar trebui s-o interpretez. Asa ca nu acuz pe cei care acuza, dar , pe pe alta parte, nu reusesc sa inteleg absurditatea prin care isi exprima frustrarile personale. Si zic asta pentru ca ma iau pe mine drept exemplu de fiecare data si imi da cu virgula, pentru ca mereu ajung la concluzia: dar ai mei nu au fost niciodata asa. Dar ai mei nu mi-au zis asta. E chestie de educatie , pana la urma si de credinte personale. Insa in momentul in care vezi ca cel care acuza isi duce atat de departe acuzele pe care le are, sistematizand scheme ingrate de joc, ajungi sa nu ii intelegi nemultumirea si sa te intrebi : daca la 14 ani porneste pe jocuri machiavelice, cum va ajunge la 30? Brusc, ii vezi evolutia si il conturezi ca fiind omul care intotdeauna razbate in viata pentru ca isi apara punctul de vedere cu atata inversunare, incat ai zice ca nici nu are nevoie de parteneri de dialog, pentru ca el este convins ca dreptatea e de partea lui. Intodeauna.
In fond, cred ca asta e doar partea ingrata a lucrului cu oamenii, pe care inca nu am asimilat`o pe deplin si care nu m-a adus in starea de neutratitate dorita. Incercam, incercam, pana cand eradicam orice simtamant. Poate asa o iesi ceva.