Argumente pentru dementa mea relativa

Probabil ca in ultimele zile am speriat foarte multi prieteni. Nu atat eu, cat starea mea de apasare si profunda nemultumire. E tipica unui idealist care traieste in relativism, ar fi prima scuza pe care o aduc inspre digerare. Stiu ca nu va convinge, stiu ca idealisti sunt multi dintre voi, dar putini sufera de simptomele pe care le-am nuantat eu zilele trecute. Probabil ca fiecare se manifesta altfel, iar trairile sunt diferite de la individ la individ. Sunt prea multe variabile, pentru a incerca sa le deslusesc eu aici. CEea ce stiu este ca in ultimele zile, tot cerul mi s-a prabusit pe umeri, iar napastele apocaliptice s-au pravalit si ele cu repreziciune, ca o pacla peste claritatea creierului meu. Brusc, m-am simtit mediocra si lipsita de talent. Mai mult, de motivatia care sa ma faca sa merg mai departe , in orice. Sigur, contra-replicile au venit repede:fie de a prieteni, fie de la cunoscuti, fie de la persoane pe care nu le stiu, dar care ma citesc cu placere de fiecare data:talentul exista, e doar impresia de mediocritate, sper ca nu vorbesti serios,revizuieste-ti atitudinea, si eu sunt in aceeasi stare. Empatia nu m-a ajutat niciodata prea mult, sincera sa fiu, pentru ca mi-a dat impresia ca muta subiectul discutiei de la cel care vorbeste, la cel care se da empatic. Dar apreciez intentiile, totusi.
Prietenii de suflet mi-au zis ca sufar de neclaritate si nu vad adevarul din fata ochilor. Oamenii constienti de ei trec mereu prin trairi de tipul asta. Nu stiu cat de constienta sunt de mine, pentru ca momentan orbecai intr-un relativism crunt. Nici macar nu stiu ce vreau:aca vreau liniste, dragoste, agitatie, trairi intense, sentimente nobile, altruism, constienta, inconstienta, uitare sau pur si simplu redirectionare. Sunt in momentul in care vreau ce au altii, cu toate ca ce au altii clar nu mi se potriveste.
M-am vazut oricum, prin ochii vostri si nu mi- a placut ce am vazut. Inteleg acum de ce sunteti ingrijorati. Dar va mai dura putin pana cand ma voi regla. Nu am gasit inca ingredientul de care am nevoie pentru asta. Nici nu stiu care e, de fapt.

Linistea costa scump

Linistea mea se cumpara, mai nou, pe bani grei. M-am dus zilele trecute sa imi refac provizia de liniste, asa cum fac la de fiecare data cand stocul incepe sa se devina rarefiat.Imi pregatisem angoasele si frustrarile spirituale, gata sa primesc lucrurile simple, care sa ma faca sa zambesc. Am stat la coada pentru fericirea-mi zilnica, iar cand am ajuns in fata Cerberul s-a uitat la mine furios, spunandu-mi ca, de data asta, trebuie sa dau bani. Altfel cum sa iasa pe profit toata afacerea cu zambete?M-am scormonit prin buzunare si i-am dat o bancnota de 100 lei. Am crezut ca e suficient pentru a primi inapoi credinta in lucruri simple si optimismul. Macar pentru 24 de ore sa le simt gustul din nou. CErberul mi-a luat banii si mi-a spus, la fel de furios, sa vin si maine, cu suma pe care am dat-o acum insutita.Se mai gandeste daca imi va reda zambetul, dar macar deranjul de a ma asculta sa i`l platesc. Umerii au coborat, pleostiti, ami jos decat ii stiam, iar gatul s-a infundat intre ei. Capul mi-era plecat, iar intoarcea catre drumul nefericirii s-a realizat intr-o simpla fractiune de secunda. M-am pricopsit, in schimb, cu un plus de orgoliu si cu o droaie de valori care se tin scai de mine. La ce bun?

We are the world-youtube Edition

Nu l-am descoperit eu, e recomandarea UTV din zilele astea. Este un cover superb facut pentru o cauza nobila:25 for Haiti.Deci, se poate.

Ale nebuniei valuri

Linia dintre nebunie si normalitate este atat de prost trasata incat te poti trezi intr-o fractiune de secunda in afara unuia dintre terenuri, fara posibilitate de intoarcere. In momente din astea, taria ta de caracter este factorul decisiv, care te poate salva sau te poate arunca in ghearele nebuniei. Cu cat ti-ai perfectionat mai mult tehnicile de supravietuire, cu atat cresc sansele ca normalitateasa-si reintre in drepturi. Cealalta situatie nu este de dorit, sub nicio forma.Nici pentru tine, nici pentru creierul tau, nici pentru cursul pe care viata il va lua catre autodistrugere. Pentru ca in mod inevitabil, autodistrugerea este ultima oprire de pe drumul pierzaniei. De cateva ori, am fost foarte aproape sa o iau pe celalalt fagas. Sau cel putin, asta a fost impresia mea. Iti dai seama dupa momentul zero, in care realizezi ca nu mai vorbesti ca tine, nu mai reactionezi ca tine si simti imboldul de a te izola de toti si toate, in cotlonul pe care tu il creezi si il guvernezi. Se poate numi si maturizare, se poate numi si constiinta de sine. Si, de obicei, sunt factorii care te pot face constient de amploareda pe care o dai vietii tale.

Unul dintre cei care nu aveau talent...

Simt cum imi fuge incetul cu incetul pamantul de sub picioare...si culmea...nu pot sa fac nimic.sau nu vreau. Probabil ca latura masochista din mine nu ma lasa sa ma bucur de liniste, de zambete, de oameni, de..nimic. Lovitura de secure vine de fiecare data la momentul total nepotrivit si face pagube ireparabile. Cele mai multe, la nivel de motoras. Imi zicea astazi un prieten ca nu intelege ce e cu mine de cateva saptamani si ca a observat ca sunt cum nu ar trebui sa fiu:cu mintea plecata.Nu am stiut ce sa ii raspund.Stiam ca are dreptate, poate chiar prea multa, dar nu stiam ce argumente sa ii aduc pentru a-l linisti. Nu am putut, asa ca am rabufnit, cum fac de obicei.
Ma consuma gandurile, ma consuma grijile, evaluand evolutia altora realizez ca singurul meu talent este posibil acela de a enerva tot ce sta pe langa mine.Atunci, a venit ghilotina de care m-am temut dintotdeauna:sunt mediocra. Cu toata lupta mea, sunt mediocra.Talentele imi lipsesc si simt ca tot ceea ce fac este sa lipesc cu un maldar de chirpici prost o casa care si asa sta cada. A mea.
Nu am sentimente, nu am reactii, sunt inerta si indolenta.La tot ce ma inconjoara. Parca creierul si corpul meu au refuzat sa ma mai conecteze la seva socio-tehnologica.M-au transformat intr-un hibrid nenorocit, care nu isi poate calcula urmatoarea miscare.Pentru ca nu stie ce sa aleaga, pentru a i se potrivi. Daca as avea suflet, probabil ca mi-ar plange, asa simt doar niste pete ude care imi aluneca pr obraji, fara sa stiu de ce. VReau doar sa fiu om din nou. Masinismul asta omoara putinul care mi-a mai ramas.