Ma (pre)schimb

Schimbarea nu e niciodata problema, ci faptul ca oamenii nu o percep niciodata ca atare. Mereu schimbarea e rea, mereu ii face pe oameni mai de cacat decat erau inainte. Cacat!
Daca am inota intr-un cacat mare pana la gat si brusc ne-am trezi intr-o apa limpede, turcoaz...asta ar deveni problema de nerespirat a vietii noastre, pentru ca  schimbarea care ne-a scos din cotidianul cacacios pe care il inghiteam pana atunci a venit cu neshte necunoscute agatate de ea. Iar noi evident nu mai stim cum sa dealuim cu ele, ca necunoscutele dau mereu batai de cap. Nu ar trebui.
Greseala pe care o facem este ca lasam mintea sa controleze orice detaliu din viata noastra si sa creeze programari. Cum se schimba ceva, cum mintea da din colt in colt, pentru ca nu mai poate asocia acel ceva nou cu nimic altceva din experientele anterioare. Iar aici intervine blocajul ala de cacat, pe care nu stii cum sa il rumegi. Sau de ce sa il rumegi. Sau de ce sa orice cu el, pentru ca nu il simti cum ca ti-ar apartine.
Schimbarea nu e rea insa, pentru ca e singura care iti arata ca evoluezi. Si de indata ce evoluezi, se schimba si perspectivele din jurul tau: oamenii vin, pleaca, schimbi cercurile, schimbi locurile de munca, schimbi metehnele de a gandi, schimbi orice e nevoie de schimbat si inveti din greselile unui trecut plin  de pacate, in ideea ca nu le vei mai repeta pe viitor.
Pentru ca daca nu schimbi...stii ca vei ramane incontinuu blocat intr-un peisaj care nu te mai intelege si nici nu te mai primeste cu bratele atat de deschise precum o facea  inainte. Iar tu nu vrei sa ramai blocat, ci sa te bucuri de propria emancipare, fie ca este langa oameni vechi, fie ca este langa oameni noi.
Atata vreme cat iti stii limitele si iti infranezi entuziasmul, schimbarea e buna. Principiul de actiune este cat se poate de sanatos: burn some, win some. Dar totul cu moderatie. Pentru ca tot cu moderatie vei fi si inteles de ceilalti. Ceea ce e la fel de normal.  :)

"Coae, pai nu facem si noi un Top Gear al nostru?"

Ma intriga si ma intriga atat de tare incercarile disperate ale romanilor de a copia retetele de succes ale altora in materie de TV, incat imi vine sa urlu.. Nu ma refer aici la francize sau licente internationale, ci la porcariile de miscari semi-anonime, motivate de eternul argument:  "trebuie sa aducem ceva nou pe piata". Asta se intampla si cu o emisiune fantasmagorica si la fel de anonima de pe National TV, atat de anonima incat nici nu imi mai aduc amintele numele ei.
Ei bine, cei care produc emisiunea pare-se ca au tras cu ochiul la colegii de la Top Gear si au decratat in cor, cu balele ratingului la gura: "Coae, putem sa facem si noi asta! Aducem o mandarina, filmam din doua camere, cat de greu poate sa fie, frate? Mai punem si un go pro pe undeva si rahat, ii prostim pe astia!"
Si uite asa au ajuns ei sa faca...in opinia lor, o emisie auto, in care au facut cea mai mare prostie...sa fure bucati din scenariile anterioare Top Gear si sa le aplice la nivel de Romanica. M-am trezit uitandu-ma la un race intre un gras pe bicicleta si o masina, pe un traseu stabilit. Bineinteles, pe modelul care ajunge primul?
Acuma, eu nu zic cum ca cei de la Top Gear ar avea copyright pe genul asta de traseu, dar atata vreme cat il marcheteaza intens, bine si profi, nu vad de ce ar incerca niste romanasi sa aplice exact aceeasi reteta pe publicul de aici...care culmea, tot la Top Gear se uita!!
Prosteala asta pe fata, ieftina si plina de rahat urat sau frumos mirositor(depinde de cat de cald era afara cand grasul mergea pe bicicleta) mi se pare jenanta.

Sa o luam faptic, pentru a-i demonstra inutilitatea:

1. Scenaristii de la Top Gear nu vor fi depasiti de niciunul de aici. Nu de alta, dar spiritul si creativitatea le sunt atat de libere, incat nici dracu` nu ii mai prinde din urma. Plus ca sunt platiti al dracului de bine.
2. Scoala lor de TV nu e scoala noastra de TV. Adica, ei cam stiu ce e aia echipa si trag toti la aceeasi caruta
3. Noi nu vom face niciodata prospectii de locatie, storyboard si traiectorii de camere. Nu avem timp, nu de alta.Si nici chef. Si nici nu suntem atat de bine platiti pentru asta.
4. Cand ai niste personaje atat de misto ca cele de la Top Gear, ai rating asigurat (si da, fac rating fara sa bage vreo fatza in prim plan).
5. Research si continut. Plus convertirea limbajului de lemn in ceva fun, dar util.

Si dincolo de orice, Top Gear si-a construit succesul treptat, nu peste noapte. E ditamai brandul, pentru ca au stiut sa isi castige publicul, sa il respecte, sa faca misto de el elegant, dar sa ii dea si informatiile de care are nevoie. Practic, ei au crescut cu publicul lor.
 Asa ca atunci cand ai un original atat de misto, de ce mama Fiatului ai vrea sa creezi o copie ieftina, cu niste papusi vorbitoare (pe baza de arc) care habar nu au despre ce vorbesc si care mai si mananca mici la marginea padurii? Asta pe langa faptul ca mai furi si din scenariile mamutilor alora mari(sau mici, ma rog). Now, how sick is that?
Si o mai faci si inutil, ca pui emisia pe National Tv, ca ratingul sa nu treaca de 0,2. 

Sa ne cacam doar in toaleta, de acum inainte!

Stiu sigur ca la un moment dat, cineva spunea ca am ajuns sa comunicam atat de mult, incat ne intelegem/vorbim din ce in ce mai putin. Inutil de spus ca a avut dreptate, cu atat mai mult cu cat domnul in cauza era si sociolog.
Iar ori de cate ori ma uit pe Facebook, mi se confirma chestia asta odata in plus. Comunicam atat de mult, doar pentru a atinge un necesar al cantitatii de informatii  care trebuie(TREBUIE, pardon!) sa ajunga la ceilalti. Nu pentru ca am vrea sa vorbim deschis, sa rezolvam o problema, sa gasim solutii, sa gasim echilibre interioare. Nu, comunicam doar de dragul de a atinge un numar record al postarilor pe zi, pentru a-i arata lui X-ulescu ca nu suferim dupa el/ea, ca avem mai mult decat vecinul de la 3 si ca ultima vacanta a fost in cel mai misto loc posibil de pe fata pamantului(ce mai conteaza ca a fost facut din banii de pe credit?). Pentru asta comunicam, iar comunicare este, in mod evident, deja peiorativ. Ne place sa ne asumam niste roluri si sa imbracam haine de sablon, care nu sunt croite pentru noi, dar atata vreme cat le vezi la altii, e ok. Incercam cu disperare sa atragem atentia, postand cururi, tzatze, boturi colorate in cele mai hidoase moduri posibile. Vreti sa stiti de ce? Va zic eu de ce.
Pentru ca, de fapt, suntem singuri. In tot universul asta virtual creat de FB si exploatat de mintile noastre inguste, suntem singuri. Foarte singuri. Iar singuratatea te face sa comiti cele mai odioase erori. Ca te vor costa sau nu scump, nici macar nu mai conteaza.
Nu fac pe sfanta cucernica mucenita (whatever that is), sa zic ca eu nu am picat in capcana asta. Hell, i did it over and over again, and over...and over...and over again, pana cand mi-am dat seama de un lucru: expunandu-ma atat de mult, emotional vorbind, lumea virtuala ajungea sa aiba impresia ca ma cunoaste. Ca imi cunoaste trairile, modul de viata, modul de a actiona, ca ma despica nemilos ca pe o vaca si vede tot ce e inauntrul meu. Problema e ca, inainte de a face asta, lumea si-a pus ochelarii de soare, care i-au oferit imagini deformate asupra realitatii. Si pseudo senzatia de a fi importanti, atoatestiutori si categorici in ceea ce ma priveste. Asa ca no more. Eu mi-am invatat lectia.
Acum insa, ma uit pe newsfeed-ul meu si ma ingrozesc de miliardele de trairi care urla si schelalaie pe FB: "mi-e dor de tine", "nu pleca", "nu stii ce ai pierdut", "nu ma parasi", "sunt cu inima franta", "pot sa traiesc si fara tine", toate vin catre tine si parca vor sa te sufoce sau sa te aspire in vartejul lor. Sunt trairi dezolante, depresive, anti-depresive, care vor sa iasa de sub tutela depresiei, nevroze, lipse de chef, lipsite de logica, agresive, violente, you name it. Sunt trairi care ar trebui insa sa ramana intr-o ograda sau, cel mai bine, intr-o mansarda, iar cel care le detine sa ajunga sa se intelegea cu ele sau sa le digere.
Victimizarea asta e...e...pe scurt, calea cea mai sigura de a obtine atentie, iar asta demonstreaza odata in plus cat de singuri suntem.
The world is not a toilet, am realizat eu , nu este cel mai bun loc in care sa cacam idei cacacioase si sa pisam depresii la modul stupid. Si stiti de ce? Ca odata ce le arunci catre altii, trebuie sa fii si mai atent la recul. This can be really bitchin`. 

Guidelines in dating a Tv Producer

Ca tot se poarta, luati de aici regulile de aur in combinatiunea cu producatorul tv, fie el barbat sau femeie:

1. Invata ce sunt alea incadraturi, ce e ala sharf, ce sunt mandarinele, tunul si difuziile. Vei auzi cuvintele astea de atat de multe ori, incat e mai bine sa fii pus in tema. Nu de alta, dar n-am vrea sa se intample sa intrebi de ce n-ar fi o idee buna sa bagi mandarinele in tun atunci cand dai REC la camera.
2. Producatorii si-au dezvoltat propriul lor limbaj pe teren. "Mortii" si "Dumnezeii" au fost intrecuti de combinatiuni de cuvinte ce intrec cu mult capacitatea de intelegere a urechilor cuminti. Exista o posibilitate ca si la intalnire, producatorul sa foloseasca gama intreaga de organe, futetiuni si cristosenii pe care nu le-ai mai auzit niciodata iesind din gura cuiva. E de la stres, sa intelegem.
3. Echipa e intotdeauna importanta, iar relatiile din echipa sunt din cele mai apropiate. Cand se petrece (prea) mult timp pe teren, echipa devine a doua familie. Asa ca nu te enerva cand o/il auzi pe a ta/al tau ca schimba glume nerusinate si declaratii cu cei din echipa. Relatia dintre ei e sfanta. Sa nu care cumva sa indraznesti sa te bagi in glumele lor, ca atunci iese sigur urat.
4. Povestile din delegatii sunt alt lucru sfant. Lasa-ti producatorul sa ti le zica pe nerasuflate, cu lux de amanunte. Nu pune intrebari. Nu manifesta dragalasenii cand ti le spune. E o favoare pe care el o face.
5. Sub nicio forma nu pune intrebarea :"Dar explica-mi exact ce faci". E cea mai grea intrebare pe care i-o poti pune unui producator, pentru ca il fortezi sa iti raspunda in termeni tehnici. El nu stie sa vorbeste pe intelesul tuturor cand vine vorba de munca lui. Asa ca risti sa te bage in ceata si mai mult cand iti zice de coordonare, continut, respectarea liniei emisiei. Roaga-l pe Sf google sa te ajute aici.
6. Producatorul nu e vedeta, asa ca nu-l intreba daca s-a gandit vreodata sa fie moderator. De aia sta in spatele camerelor, in the first place.
7. Cadru de doi nu este si nu va fi niciodata ceva romantic. Dar e intotdeauna mai bine decat cadru de unu`. Tine minte asta.
8. Nu te lauda cu ceea ce face producatorul tau. In primul rand, pentru ca nu vei povesti bine, in al doilea rand, pentru ca producatorilor nu le place ca altii sa ii vada sau creada  zei. Nu ii vei face niciodata un bine povestind asta. Limiteaza-te la esential.
9. Nu-l suna cand e la munca si mai ales nu te enerva cand nu raspunde. Un om care filmeaza 14 ore pe zi chiar nu are timp sa vb la telefon. Nu insista cu telefoanele cand vezi ca nu iti raspunde. Mai mult ca sigur ca nu se fute in timpul serviciului, asa ca relaxeaza-te.
10. Nu exista duminica pentru un producator tv. Nici sambata. Pleaca de acasa cand ti-e lumea mai draga. Get used to it. Nici lui nu ii place asta, but it`s his job. Nu il freca la icre cu intrebari de tipul "da` de ce azi?"

Vine Apocalipsa!

Problema mea? Sa va zic eu care e. Am descoperit ca sufar de sindromul care afecteaza mai mult de jumatate dintre umanoizi. Iar asta e "lipsa de atasare". As putea sa jur ca nu sufeream de asta acum cativa ani, cand zen-ul ma cucerise pe deplin, iar eu paream a nu mai avea scapare din el. Insa iata-ma in momentul  judecatii(din fericire, nu de apoi), in care ma vad nevoita sa recunosc ca nu ma pot lega sufleteste: nici cu funie ,nici cu ata, daramite cu lanturi sau lacate. Sunt o salbatica scapata in jungla junglelor urbane, care ajunge sa se sperie la cel mai mic semn de afectiune si apreciere din partea celorlalti. Pana si un simplu "te sun sa vorbim, ca nu mi se pare ca esti ok" a inceput sa ma sperie. Asta pentru a nu mai vorbi de sentimentalisme de tipul "vreau sa te tin in brate", "imi place de tine, as vrea sa te descopar", "vreau sa fim mai mult decat suntem acum" sau chiar "mi-ar placea sa iesim cu prietenii mei, sa te cunoasca".
Problemele mele au inceput sa devina doar ale mele, iar cei care vor sa treaca peste gardul ghimpat au de cazna serios pentru a reusi sa scoata un inexpresiv "ok" de la mine. Telefoanele am inceput sa le dau doar in interes de orice fel, numai de tip amicalo-sentimental nu, iar iesirile cu altii decat cei cu care ma simt confortabil au inceput sa se rareasca din ce in ce mai mult. Exista o posibilitate ca intr-un viitor cat se poate de apropiat sa inchid tot ce inseamna canale de comunicare dinspre si inspre mine, sa raman in grota neluminata a blazarii emotionale.
"Nu e in regula ce se intampla cu tine", aud vocile cum ar rasuna in jurul meu. "Nu lasi pe nimeni sa te cunoasca cu adevarat", ar veni altele in completare. Cat se poate de adevarat. Ma simt legata de maini si de picioare...si mai ales de gura, pentru ca nu am chef sa fac nimic pentru a redresa lucrurile si a ma arunca in tumultul social. Nu ma mai emotioneaza nimic, nu mai simt niciun fior, dar cu toate astea, caut. Ce caut? Dracu` stie! Aparent, ceva sau cineva care sa ma aduca din nou in stadiul de... nesalbaticie.
Pana una alta, mi-am inchis cu un lacat, intr-un cufar grosolan, tot ceea ce ar putea sa ma categoriseasca drept umana. Sunt un mic robotel, cu excese de zel si de nebunie, care nu mai da doi bani pe nimic. Plutesc in deriva, in asteptarea sticlutei salvatoare.
E clar, vine Apocalipsa!