On a fini! Jurnalism, promotia 2007

Am crescut..si am crescut impreuna..impreuna ne-am maturizat, impreuna am ras, impreuna am ras, exact asa cum am facut si in Sala Senatului cand am realizat ca totul s-a terminat. Patru ani pe care abia mai ieri ii incepeam, cu teama copilareasca in suflet si dorinta de a termina cat mai repede. Am ajuns mari..am ajuns sa realizam ca de fapt nu vroiam asta..dar momentul era inevitabil. Nu a fost asa cum ni-l imaginam noi in primul an de studentie..nu a fost plin de bucurie in ochi, ci de lacrimi. De la studenti, pana la profesori, parinti si prieteni. Poate ca asta inseamna sa fii jurnalist, intr-o prima instanta...sa fii unit si sa apreciezi, sa fii onorat sa ai langa tine oameni de valoare, oameni pentru care poate ca ti`ai da o mana sau un zambet. Poate ca asta inseamna o prietenie adevarata, pe care in primul an nici nu o visam. S-au legat prietenii, s-au strans injuraturi si nervi in sesiune, telefoane, disperari la licenta..dar uite ca am trecut si peste asta si le-am demonstrat tuturor cne suntem cu adevarat: absolventii de la Jurnalism, Univ. Ovidius. Asta e apartenenta noastra, eticheta pe care o vom purta cu mandrie peste ani. Si acum imi aduc aminte de prima zi cand am intrat intr`o sala plina de oameni necunoscuti, care se uitau speriati in jurul lor, si la cei de`o seama cu ei, dar mai ales la cele doua care le stateau in fatza. Nu a fost la fel de greu ca orice inceput, pentru ca promotia 2007 a stiut cum sa treaca peste. Probabil ca ne cautasem ceva timp pana sa ne gasim toti si sa ne ~amalgamam~ intr`un singur an: artisti, filologi, matematicieni, toti am ajuns in acelasi loc si am invatat cum e sa fii jurnalist. Prima vizita...Lafarge..primul an, vizita de documentare. Dupa ce eram speriati si nu stiam sa comunicam cu lumea, ne-au mai urcat si pe schele, undeva la 100 m inaltime, cu niste casti absolut ingrozitoare si deloc suitable pe craniul nostru., unde am inhalat mai mult praf decat am fi putut`o face vreodata. Dar cine era fericit cand numele lui era pronuntat in gura mare de profi si ridicati in slavi in fata conducerii de la LaFarge? Primul examen, la Cuget liber..ramane si el, punctual, in mintea fiecaruia. Nu de alta, dar era suspect ca un prof sa plece ion timpul examenului si sa se duca in alta parte. Asa ca..logic..cel mai logic era sa fie instalate camere video pe undeva, pentru ca profu` sa se amuze urmarindu`ne de undeva, din racoarea unui birou. Asa ca 2 ore ne-am rotit capetele prin camera..sa vedem pe unde sunt camere, in timp ce urlam unul la altul sa tinem pliscu` mic..ca oricum nu stiam ce sa copiem!Cu asta ramanem dupa 4 ani si cu prietenia. Si nu e deloc putin!Suntem norocosi ca avem asa ceva, asa ca no more tears in ur eyes!