Prietenie

24.00. Suna telefonul. Ma uit la ecranul semi-incetosat de amprentele degetelor mele...DA, a zis ca ma suna, trebuia sa ma astept. Uitasem..de fapt. Ma prinsesera nervii atat de tare incat am uitat. Am zambit usor si am impins slide`ul in sus sa raspund. Stia ca eram nervoasa, stia ca eram isterica(nu ca nu mi-ar zice-o zilnic) si a vrut sa ma calmeze si sa imi spuna ca totul e ok. Atat! A stat..m-a ascultat cum vorbeam pe jumatate adormita si nu a bolborosit decat cateva injuraturi sa acuze factorul care ma adusese in stare nevrotica. A fost de ajuns sa ma calmeze. Nu a zis multe pentru ca era o situatie care nu impunea..l-am privat de dreptul de a vorbi f mult..dar face asta zilnic la munca, asa ca m-am scuzat ca il scutesc de un efort. Si m0am calmat. Atat...printr-un simplu telefon si un ce faci? spus in semisoapta. Asta numesc eu prietenie, iar tipul asta de oameni imi castiga respectul din primele minute. Nu vorbim foarte des si nu ne stim toate secretele sau ultimele barfe legate de cunoscuti..pentru ca fiecare are viata lui privata. Numai ca atunci cand o facem, o facem in cel mai sincer mod cu putinta. Si asta e cel mai important. Intotdeauna.