Pensionarul si locul

Sirul de autopromisiuni se pare ca este lung la mine.Nu stiu cat de mult ajung sa le respect, dar important e ca le pun pe tapet. Dupa ce mi-au autopromis ca imi sun toti prietenii de ziua lor(si am ajuns sa incalc promisiunea, deloc voit), marchez cu markeru` mintii o alta promisiune:aceea ca nu o sa mai dau niciodata locul unui pensionar cu gura mare. Pentru ca pensionarii cu gura mare, care invoca motivul varstei catre tinereii nesimtiti asezati pe scaune, nu au nici macar bunul simt sa ii zica tanarului nesimtit un multumesc pentru gestul lui. Chiar azi mi-am luat`o in barba, cand am hotarat sa ma ridic leneveste de pe scaun si sa ii cedez locul doamnei de varsta a treia si cu bratele pline de papornitze . Mare greseala am facut, dar decat sa imi suspine 20 de minute in ceafa, am prefera sa ma scap de un chin. In mod evident, duduia nu a catadicsit nici macar sa imi multumeasca. Chiar si printre dinti. Sau sa zambeasca. Sa faca ceva care sa poate fi considerat in limbaj universal semn de multumire. Nu stiu de unde si pana unde credinta asta a lor ca varsta de 60 de ani vine in dinti cu dreptul de a avea toate scaunele rezervate in microbuz/autobuz/samd. O fi vreun scaun marcat cu pixu`, cu ciunga lipita, cu vreun semn de-al lor de il revendica ..cu atata ardoare? Serios, lupta asta e mai ceva ca povestea cu retrocedarile! Se isca ditamai razbelul daca indraznesti sa nu te ridici de pe scaunul de care batraiorul tine cu dintii si asa putini, ramasi in gura. Si in plus, vai de sarmanii care indraznesc sa nu se ridice de pe locul lor, ca ajung albie de porci. Bineinteles, pentru a-si sustine argumentele, stimabilii invoca elemente cheie ale discursului(adevarate strategii de manipulare): respect, omenie, nesimitire tinereasca, ajungeti si voi ca noi, samd.
Preferatul meu e "respect!" Nu stiu exact cum se cuantifica respectul pentru ei, dar cu siguranta nu potrivit normelor generale de definire. Dar intoteauna respectul este generat inspre ei, si niciodata dinspre ei. Pentru ca doar ei merita, doar ei sunt batrani, doar ei sufera. Dar cel mai interesant mi se pare faptul ca niciodata nu se plang cei care sufera cu adevarat, cei care abia pot sa se tina in picioare, cei care abia respira, ci intotdeauna cei aranjati si dichisiti, sprinteni si vioi, cu fete de fosti securisti. Intotdeauna ei nu au, ei nu sunt respectati, ei sunt nemultumiti.
Cand oi auzi si eu un batraior care abia rasufla ca se plange, atunci ma voi da la o parte, pana atunci insa, imi pare rau pentru fostii securisti, nu mai cedez niciun loc. Puteti sa imi si muscati din scaun si sa imi suspinati tot drumul! Daca cersiti respect,macar sa faceti si dovada lui!