Acum inteleg

Mi-a luat ceva timp sa inteleg ca locul meu nu este acolo. Nu acum, nu pentru moment, nu in viitorul apropiat. Odata ce am ridicat de pe umeri apasarea plecarii la Bucuresti, am rasuflat usurata. Ce-i drept, nici Constanta nu mi se potriveste, dar pentru moment, este ceea ce mi se potriveste mai bine.
Mi-am dat seama de asta in timp ce faceam dus, pentru ca revelatiile apar intotdeauna in momentele in care iti pui mintea si gandirea pe repaus: atatea incercari esuate, atatea dorinte de plecare in tromba, atatea noduri inghitite, atatea suspine in noapte, pentru a-mi da seama de un lucru pe care trebuia sa-l realizez de acum 2 ani: it`s not the time.
Pana la urma, totul tine de potrivire, de timing; mai exact, de timing tau si cel al dorintelor tale. La mine, dorintele nu au functionat, imi dau seama acum, pentru ca au fost nefondate si bazate pe mofturi sau obsesii de moment: iluzia unui job bun, iluzia unui anturaj cu posibilitati nelimitate, iluzia unei relatii. Pe toate le-am proiectat din interior spre exterior, in incercarea de a ma convinge ca mintea nu ma inseala si ca ochii vad aceleasi plasmuiri. Da, vedeau plasmuirile, problema este c anu le transformau in realitati. Pentru ca nu aveau un motiv pertinent la dispozitie pentru a face asta.
In plus, comparatia cu evolutia altora in mediul de acolo era cea care-mi macina nervii de fapt si ma determina sa spun de fiecare data: "da` de ce ala poate, mah..si eu nu??" Ei bine, pentru ca momentul "aluia" sosise. Al meu, nu.
Judecand limpede acum, imi dau seama ca nu am fost corecta: niciodata nu mi-am pus intrebarea si invers...dar prietenii de aici? Cu ei ce fac? Ei nu sunt tot ai mei?
Probabil ca pe undeva am fost orbita de dorinta mea prematura si nu am mai tinut cont de restul factorilor pe care trebuia sa ii iau in calcul odata cu propagarea obsesiva a dorintei mele.
Uite ca abia acum realizez asta, dupa ce s-au scurs mai bine de doi ani de la primele tentative de a pleca. Stii ce? Am invatat sa gandesc, sa experimentez, sa lucrez si sa ma comunic global.
Iar globalul nu inseamna Bucuresti. Nu acum.

Trompa sus! Vin Les Elephants Bizarres in CT!

Dupa lungi osteneli si o lansare trompetistica de prim album, baietii de la Les Elephants Bizzares ajung si la Constanta, pe 22 octombrie, in Club Pulse, pentru a sarbatori inca o data lansarea albumului impreuna cu fanii de aici.

Stefan Matei(voce), Proka (voce si chitara), Mihai Marin (voce si bass), Claudiu Stirbei (tobe) si Nae (sintetizator) m-au rugat insa insistent sa nu dau mai multe amanunte decat e necesar despre concertul lor din Club Pulse, pentru ca vor ca surprizele sa ramana surprize, iar voi sa aveti suficient timp sa va convingeti gasca sa luati drumul Pulse, vineri seara.


Asa ca ma tin de promisiune si spun doar atat: Primul album contine 10 piese existente din repertoriul turmei bizare, piese ce au fost ambalate intr-un sound nou de catre producatorul albumului, nimeni altul decat Bogdan Popoiag. Doua dintre piesele trupei s-au pozitionat foarte bine in topurile radio. ”Hello says the devil” a ajuns pe locul 1 la City FM, in topul celor mai bune piese romanesti, iar ”Have No Fear” a ajuns pe 2 in topul international la Radio Guerrilla, fiind difuzat in heavy-rotation timp de noua saptamani.
In 2010, elefantii au lansat primul lor videoclip pentru noua versiune a piesei ”Hello! (Says The Devil)” (produsa de Bogdan Popoiag aka DJ UNU’). Asa ca, nu uitati:Les Elephants Bizarres, Constanta, Pulse, 22 octombrie.
Acolo, baietii va asteapta sa faceti turma cat mai mare si mai bizara!

Trompa Sus!

Peninsula ca un Purgatoriu

In Peninsula nu te aventurezi niciodata singur. E regula de baza pentru oricine tine la viata lui sau macar la...buzunarele care ii flutura sau ii atarna in vant. Pe cat de frumoasa, pe atat de periculoasa si derapanata este Peninsula. Este ca un Purgatoriu prin care trebuie sa treci pentru a ajunge sa vezi ceea ce Ovid vedea in Exil. E un amestec de groaza si durere, rugina si ziduri cazute, fecale si umbre, umbre si grandomanii arhitecturale aruncate-n neantul malului de mare.
De cum intri-n Peninsula, apar Cerberii: cersetori-tigani, puradei in curul gol, care se tin scai de tine, cerandu`ti fie bani, fie tigari. Smulgandu-te din rugamintile lor, te avanti pe strazile atat de inguste, incat simti ca ti se ia suflul.
Masochist fiind, continui sa te purifici, crezand in iluminarea sufletului de dincolo de strazile imputite si mirosind a ranced, a gunoi, a parasire. Te ineci cu dezolarea, inghiti in sec amarul cladirilor care stau sa cada, intrebandu-te cum ar fi sa locuiesti intr-una din ele. FAra sa vrei, te duci cu gandul la casele rosii si terasele interbelice care trebuie sa fi animat odata pustiul desantat pe care il vezi acum.
Zambesti din nou fad, dar totusi linistit..si iti traiesti visul pana la capat. Cobori serpuit, duios, ca versurile lui Ovid.
Brusc, ii vezi statuia inverzita de ciuda si muzeul cu pereti galbeni din spate. Vegheaza Ovid, te intrebi, cati dintre noi stiu ca vegheaza. Te asezi langa el..si te loveste din nou angoasa: mormanul de caramizi din fata, parcelele rase din lateral, bolovanii care se pravalesc in mare iti intuneca viziunea. Vai si amar, ar spune Ovid.
Tu nu poti decat sa inghiti in sec si sa te purifici in continuare, inainte de a ajunge la poarta Orientului, in Port. Mirosul de istorie si de vechi iti taie nasul. Iar rasuflarea ti-e taiata de constructiile luxoase care ingradesc marea.
De te-ai putea aseza numai...Esti un simplu om....

Isteria covrigilor Cornelius

Covrigii Cornelius sunt smecheri. Atat de smecheri, incat se pare ca au suprasaturat piata cu aromele si "crocantenia" lor. Ii vezi peste tot: in mainile copiilor care ies de la scoala, in mainile patate de ani ale batranilor si la subratul infriguratilor de birou care au coborat 2 minute pana la magazinul din colt sa-si ia ceva de rontait. Astia din urma suntem noi. Adica, Telliso-istii si Mediascop-istii.
Flama covrigilor Cornelius ne-a luat atat de tare incat in fiecare zi ne deplasam fie la Cin Cin, fie la magazinul "baiatului care are curea cu tinte" sa ne facem alimentarea. Nu ma intrebati de unde si pana unde pasiunea pentru covrigi aromati. Mie nici nu imi placeau inainte, dar cum dependenta de transmite si se savureaza in grup, nu am putut sa zic nu. Stiu doar ca acum..daca imi zici de covrigii Cornelius, ciulesc urechile, maresc pupilele si intreb: "unde?"
Ce-i drept, sunt buni. Iti aduc aminte de momentele alea din copilarie in care te tranteai cu fundul de bordura sau in iarba din fata blocului..ca aveai treaba cu...copiii. Sau si mai rau, te laudai copiilor ca tu ai covrigi si ei nu.
Nu stiu cum de au ajuns covrigii Cornelius au ajuns un bun de pret, la care mai nimeni nu da share. Probabil amintirea vremurilor de odinioara trezeste si pofta rontairii lor.
Stiu doar ca sunt buni si ii cere toata lumea.

(N.B. Am dat o scurta cautare, sa vad daca gasesc ceva informatii despre Cornelius astia, dar se pare ca sunt ceva mai vechi decat Google, pentru ca nu prea apar indexati. Sunt ceva mentionari prin forumuri, dar nimic care sa ateste istoria brandului. Sincer, ar merita un loc printre brandurile romanesti)

Un traseu incheiat prost

Din cand in cand, imi place sa refac trasee. Deh, meteahna omului prins intr-un trecut linistit si lipsit de griji! Astazi am pornit de la birou, facand uz de inghesuitul RATC, sa-mi caut linistea demult pierduta.
Fete posace, triste, care-si inghiteau ultimele urme de demnitate sunt primele lucruri care mi-au sarit in ochi. Printre imbranceli si coate infipte in coaste(tot meteahna romaneasca), am zarit o fetita de vreo 3 anisori, privita cu delicatate de bunica ei uscativa, cu batic tras pe ochi.
E destul de cald in inghesuiala, iar ochii mei pica catre o domnnisoara boita violent cu negru la ochi. Parul ii este indreptat cu placa, iar geaca de piele ii da un look agresiv. Asa vrea sa para doar. Ii citesc timiditatea in ochi.
Am coborat de zor din RATC, urmata fiind de un baietandru care se impiedica in ditamai geanta de calatorie. O fi student, ma gandesc, in timp ce imi strang mai tare cardiganul pe mine. E frig afara, iar eu sunt in pantaloni scurti, mult prea scurti pentru o vreme ca asta.
Am ajuns in Tomis N si dupa ce trec repede pe langa zona puturoasa, cu iz de fecale, de langa Posta, ma indrept catre locurile in care ajungeam groaznic de des cand eram la facultate:tarabele inghesuite si magazinele pline de chinezisme(mult prea multe chinezisme).
Nu sunt uimita de cat de multi oameni se inghesuie la produsele ce miros a cauciuc si sintetic. Suntem saraci: si in suflete..si in buzunare. Nimeni nu e de condamnat pentru asta, toti sunt de apreciat ca se descurca si asa cu salariile de mizerie pe care le au.
Mi-am aruncat ochii pe ieftinaturile cu miros de cauciuc, am zambit trist si am alinat cu privirea doua mame care cautau hainute de scoala copiilor. E frig deja si trebuie sa le schimbe incaltarile si camasutele.
Mi-am strans si mai tare cardiganul, grabindu`mi pasii catre Bulevard. Picura , dar nu ma pot abtine sa nu ma opresc la Patiseria din Tomis N, sa-mi iau o placinta cu branza. Mi-era dor de gustul ala, pe care nu-l mai simtisem de ceva timp.
Langa mine, un cersetor. In fata mea, vechea autogara daramata toata. O imagine searbada si dezolanta imi taie pofta de mancare. Cum am ajuns TOTI in halul asta?

Cum se vede fericirea pe ruta New York-Constanta

La ora la care scriu acest post, probabil ca el isi ia pranzul. Sta in US. De ceva timp, s-a mutat acolo, cautandu`si fericirea si implinirea. L-am cunoscut acum 4 ani si inca ne mai minunam cum mama ma-sii a trecut timpul, cu noi doi tot prieteni. Ne vedem rar, dar incercam sa vorbim pe cat de des putem. Mai un telefon, mai o vizita, mai un mesaj lasat pe Facebook.
Andrei este si el un om pasionat. Ca oricine altcineva, psaiunile lui nu se limiteaza la una singura. Insa doar una i-a macinat creierii pana acum:productia muzicala. Am lucrat cu el pentru un proiect frumos, de radio online. Ne-am tachinat, ne-am injurat, am ras unul de altul, dar am ajuns sa fim foarte aproape, in ciuda distantei New York-Constanta. Radem si acum de apelativele pe care ni le-am pus in urma cu 4 ani, dar realizam ca pe undeva, stiam noi ce stiam cand le-am ales. E si dragostea de sora/frate un fel de dragoste, poate chiar mai intensa decat orice altceva.
Pasiunea lui l-a dus departe, cu toate ca nu ii place sa recunoasca asta. Andrei este una dintre persoanele care au muncit ca dracu pentru a avea ceea ce au acum, poate de aceea il si apreciez atat de mult si ma mandresc cu el. Imi place sa il am aproape si nu voi renunta niciodata la ...luxul asta.
................................
Next in line: Ea e imaginea mea in oglinda.Ne-am descoperit intamplator,dar odata ce ne-am descoperit..ne-a fost foarte greu sa ne despartim. Destinul ei a fost Buc, al meu este inca eterna urbe tomitana. Asta nu inseamna ca nu mai "functionam"

De ce nu mai postez?

M-am puturosit crunt si postez foarte rar in ultima perioada. Nu e vorba ca nu am ce sa zic, dar pur si simplu imi place sa spicuiesc informatii de la altii, mai bazati ca mine. Facem un benchmarking, sa vedem cum sta concurenta si daca sta mai bine ca noi la capitolul content si informatii interesante. Si sta!DAr o las asa, pana una-alta. E mai relaxant.

Soarele unui nou inceput.

Am scapat din colivie azi si am gustat din aerul sarat de mare pentru prima data pe anul asta. Ranjeam dupa mare si dupa aerul sufocant al caldurii, pe nisip. Mi-am deschis narile larg si am inspirat adanc prospetimea inceputului de vara. Totul era linistit, departe de agitatia plina de fitze a verilor prin zonele astea. Am admirat copacii verzi, soarele cald si frumusetea oamenilor.... cu ochii larg deschisi, fara sa scap ceva din vedere. Intr-o nesatulie crunta, am inceput sa privesc lung la florile si iarba care mijeau timide prin pamantul zgrunturos al rigolelor.Mi-am simtit brusc epiderma invadata de o caldura apetisanta, de care nu mai vroiam sa scap. Mi-am tinut sentimentele in frau si am calcat pe nisipul inca ud dupa ploaia de ieri. Vantul razbatea usor la urechile mele, aducand cu el sunete de departe.
Sufletul mi-a frematat de placere si a icnit scurt, uitandu-se cu jind la apa congelata a marii. Doar 12 grade are! am incercat sa`i spun lui, in timp ce se zbatea sa iasa din limitele fizice. L-am pacalit insa cu nisipul fierbinte si cu vantul care abia adia. I-am gadilat orgoliul si l-am mangaiat in fericire, rotunjindu-i implinirea inceputului de vara printr-o lancezeala lunga si linistita. Nu s-a mai bucurat demult asa. Poate doar atunci cand aude voci cunoscute sau vede fete familiare ale celor pe care ii iubeste.

Masina mea, valoarea mea. Sau cum sa-ti freci benzina inutil in Mamaia

Sa incepem cu eterna poveste a copiilor de bani gata care isi tarasc leneveala in masini de lux, pentru a "face in ciuda" muritorului de rand, ce roboteste 12 ore pe zi pe salarii de nimic. Au fost si de 1 Mai asta multi, mult prea multi pentru a fi numarati. S-au plimbat prin decapotate..albe, rosii, negre, mertane, bmw-uri, porche`uri si alte marci, care mai de care mai...exclusiviste. Prea putine de Constanta insa, ceea ce imi ridica anumite semne de intrebare. Au fost insa.."cacalau" din Galati si Braila, de parca se sparsese conducta cu...estici in buricele statiunii.
In mod evident, comportamentul era aceleasi pe care il stim cu totii, de prea multa vreme: mana pusa pe..portiera, cu degetele batand ritmul de electro minimal prost, pe care nu l-ar asculta nici dracu` in alte conditii. Accesoriile prezente:ceasurile care iti iau retina, ghiulurile si inelele de si mai prost gust decat muzica, okalarii supradimensionati cu rame albe, care mi-au mancat zilele de vreo cativa ani incoace. Sa nu uiam de cel mai important accesoriu..si anume duduia din dreapta. De fel tarancuta cizelata, duduia din dreapta epata prin..ati ghicit!!botic. Spoit in culori vesele, de primavara, boticul e deja trademark. Roz sau corai aprins, el sta mereu incordat si gata de primire. Unghiutele se asorteaza mereu cu boticul spoit, penbtru ca asta inteleg ele prin stil. Cat despre okalari, aceleasi enormitati de prost gust ca si ale masculilor din stanga.
Atitudinea?Tipic romaneasca:privirea sus, atintita inspre un punct invizibil. Din cand in cand, privirea se opreste asupra amaratilor din masini low cost sau middle class, care nu epateaza in niciun fel.Ingamfarea le iese prin toti porii. Probabil ca daca s-ar fi scremut mai mult, le-ar fi iesit din prin orificiul anal.
Ma uit la ei cu mila si ingaduinta, repetandu`mi obsesiv o intrebare: "De ce ai vrea sa vii cu o masina de 60.000 de euro in Mamaia, pentru a ramane blocat in trafic 2 ore, incercand sa ajungi dintr-un capat in altul al statiunii?Crezi ca asta inseamna a-ti etala valoarea si avutiile?" Inseamna ca trebuie sa fi un mare dobitoc.
PS:As putea sugera un Cannes, Coasta de Azur... daca tot sunteti "bazati".

Cum s-a vazut 1 Mai din Mamaia

Daca-ar fi sa descriu atmosfera de 1 Mai din Mamaia, probabil ca nu m-as opri niciodata. Nu de alta, dar invectivele, injuraturile si scarba mi`ar iesi prin toti porii scriiturii. O sa-mi ponderez nervii si o sa incerc sa scriu clean si obiectiv despre cum s-a vazut 1 Mai Muncitoresc in statiunea fitzelor.
As putea sa incep, inainte de toate, cu lucrurile bune care au lovit statiunea: concertele in aer liber, sun waves`urile(care continua traditia) si "for the love of house music"(ce s-a intamplat prin Mania). Dincolo de coloratura acustica a statiunii, 1 Mai s-a vazut la fel ca si in ceilalti ani: baieti de bani gata, dudui ferchezuite scabros, cu boticul incordat si aceleasi fitze de prost gust, aruncate in aerul primavaratic. Sa nu uitam si de imbulzeala specifica din trafic. De fapt, ce imbulzeala! Blocaje in adevaratul sens al cuvantului. Poate si pentru ca mai marii portocalii s-au gandit sa faca ei o parada minunata de 1 Mai, pentru a bloca si ceea ce a mai ramas liber.
Sa le luam pe rand, insa, ca merita toate detaliate in amanunt:

Somer intr-o singura ora.

O sa va vorbesc in continuare despre sistemul de invatamant romanesc. Locul unde totul e posibil, iar comploturile se fac mereu pentru a "proteja" copiii. Caci exista comploturi in acest rai al titularilor si iad al suplinitorilor. Cunosc o profesoara. E suplinitoare. Proaspat iesita de pe bancile facultatii. Masteranda, in prezent. Cu multa daruire si vocatie catre educarea produselor noii tehnologii. Nu are pile si s-a spetit sa isi faca loc singura in cusca cu...lei. Era multumita cu cele 15 ore pe care si le-a incropit din 4 locuri diferite. Toate in parti opuse ale orasului. Pana azi, cand a venit vestea: intr`un singur minut, i-au fost luate 4 ore. Directorul nici macar nu a avut bunul simt sa o anunte personal. Scuza a fost: s-a intors titularul..nu mai au loc si de ea. La jumatate de ora dupa, alte 8 ore ii fusesera taiate din radacina. De la alt liceu. A mai ramas cu 3. De ele, poate sa isi ia paine. Jumatate de luna. In cealalta, spera sa nu moara de foame. Ca ea, sunt mii. Toti dati deoparte in urma restructurarilor. Si brusc, viata ta isi pierde orice urma de sens.

Panica zilei: Si acum eu ce fac cu el? Il arunc sau i-l dau inapoi?

Am momente in care sunt idioata. Atat idioata, cat si cu un grad ridicat de onestitate si omenie. Iar asta s-a intamplat azi, cand am returnat un card unei ametite care il uitase in ATM. Dar..first things first, cum ar zice americanu`. Am ajuns la ATM dintr-o pura intamplare. Ma apucase dorinta culturalizatoare de a arunca bani pe carti(deloc sanatos!). Cum librariile din Romania inca nu beneficiaza de minunile ultimei tehnologii, a trebuit sa iau calea unui ATM, pentru a-mi satisface setea de..."Comunicare eficienta in campaniile publice"- care fie vorba intre noi, a costat o caruta de bani.Ajunsa la bancomat, vad o faptura gingasa si diafana, care isi preumbla degetele pe butonae. Cum eram la o distanta considerabila de ea, nu am vazut exact cam ce i-au facut degetelele alea si pe unde s-au lipit. Dar aveam sa ma conving dupa 2 minute. There for, vad ca faptura se indeparteaza de ATM, unduindu-si sunculitele in fustita mulata si bluza in dungi, asa ca ma apropii cu incredere. Cand ma uit atent pe monitor, vad binecunoscuta intrebare: "Doriti sa mai efectuati si alta tranzactie?" Panicata, incep sa o urmaresc cu ochii pe duduia diafana, care se indeparta din ce in ce mai mult de mine. Ok, moment de cumpana!CE fac acum??Grabesc operatiunea de scoatere a cardului sau dau curs curiozitatii de a vedea cat are pe el? Constranse de pedeapsa divina, ii dau NU si rog ATM-ul sa scuipe cardul mai repede(la dracu!). Alerg dupa duduie 3 minute, de imi iesii limba de un cot afara si am reusit sa o si sperii, fluturandu`i cardul in fata ochilor, dupa un "buna ziua!" spus copilareste. "E al dumneavoastra?" continui. Panicata, femeia nu stia daca i l-am furat eu sau daca l-a uitat ea in ATM. Si i-am explicat: "Am fost la ATM dupa dvs, sa scot bani si l-am gasit acolo". Am uitat insa sa precizez: De pe cardul MEU!

Pensionarul si locul

Sirul de autopromisiuni se pare ca este lung la mine.Nu stiu cat de mult ajung sa le respect, dar important e ca le pun pe tapet. Dupa ce mi-au autopromis ca imi sun toti prietenii de ziua lor(si am ajuns sa incalc promisiunea, deloc voit), marchez cu markeru` mintii o alta promisiune:aceea ca nu o sa mai dau niciodata locul unui pensionar cu gura mare. Pentru ca pensionarii cu gura mare, care invoca motivul varstei catre tinereii nesimtiti asezati pe scaune, nu au nici macar bunul simt sa ii zica tanarului nesimtit un multumesc pentru gestul lui. Chiar azi mi-am luat`o in barba, cand am hotarat sa ma ridic leneveste de pe scaun si sa ii cedez locul doamnei de varsta a treia si cu bratele pline de papornitze . Mare greseala am facut, dar decat sa imi suspine 20 de minute in ceafa, am prefera sa ma scap de un chin. In mod evident, duduia nu a catadicsit nici macar sa imi multumeasca. Chiar si printre dinti. Sau sa zambeasca. Sa faca ceva care sa poate fi considerat in limbaj universal semn de multumire. Nu stiu de unde si pana unde credinta asta a lor ca varsta de 60 de ani vine in dinti cu dreptul de a avea toate scaunele rezervate in microbuz/autobuz/samd. O fi vreun scaun marcat cu pixu`, cu ciunga lipita, cu vreun semn de-al lor de il revendica ..cu atata ardoare? Serios, lupta asta e mai ceva ca povestea cu retrocedarile! Se isca ditamai razbelul daca indraznesti sa nu te ridici de pe scaunul de care batraiorul tine cu dintii si asa putini, ramasi in gura. Si in plus, vai de sarmanii care indraznesc sa nu se ridice de pe locul lor, ca ajung albie de porci. Bineinteles, pentru a-si sustine argumentele, stimabilii invoca elemente cheie ale discursului(adevarate strategii de manipulare): respect, omenie, nesimitire tinereasca, ajungeti si voi ca noi, samd.
Preferatul meu e "respect!" Nu stiu exact cum se cuantifica respectul pentru ei, dar cu siguranta nu potrivit normelor generale de definire. Dar intoteauna respectul este generat inspre ei, si niciodata dinspre ei. Pentru ca doar ei merita, doar ei sunt batrani, doar ei sufera. Dar cel mai interesant mi se pare faptul ca niciodata nu se plang cei care sufera cu adevarat, cei care abia pot sa se tina in picioare, cei care abia respira, ci intotdeauna cei aranjati si dichisiti, sprinteni si vioi, cu fete de fosti securisti. Intotdeauna ei nu au, ei nu sunt respectati, ei sunt nemultumiti.
Cand oi auzi si eu un batraior care abia rasufla ca se plange, atunci ma voi da la o parte, pana atunci insa, imi pare rau pentru fostii securisti, nu mai cedez niciun loc. Puteti sa imi si muscati din scaun si sa imi suspinati tot drumul! Daca cersiti respect,macar sa faceti si dovada lui!

Let`s..Dance!

Ma apuc de dans! Unii ar zice cam tarziu, altii probabil ca zic acum :chiar era cazul. Eu, nu stiu ce sa zic in afara de : let the games begin. Am doua picioare stangi..sau cel putin asa s-au dovedit a fi pana acum, insa merg pe ideea ca daca profesorul e bun,atunci cu siguranta ca o sa imi fac doua picioare drepte..sau macar semi-drepte..nu ca ar fi paranteze, sa se inteleaga, da? Nu am fost foarte pasionata de dans..sau de orice alta activitate care necesita atat de multa miscare(cu mici..pardon, MARI exceptii!).Dar, pana la urma, fac orice sa scap de (k)g in plus,fara a ma duce la sala. Penrtu ca sala ma timoreaza din start si gandul ca sunt inconjurata de atatia oameni transpirati si gafaind a de toate, nu prea imi surade. O sa incep cursurile , pe 15, cel mai probabil. Daca nu mi-am rupt nici un picior pana pe 1 octombrie, asta inseamna ca nu sunt atat de catastrofala pe cat de mult credeam .

Ei doi.

Ea, abia merge. Usor adusa de spate, chircind ochii la fiecare pas. Parul ii este alb si ridurile propuntate. A avut o viata grea. Se vede asta dupa liniile care ii brazdeaza fata, taind parca in carne. E usor resemnata si linistita, analizand cu atentie tot ce misca in jurul ei. Mai scoate cate un oftat si o privire invidioasa, uitandu`se la cucoana de varsta ei care a stiut cum sa se mentina de-a lungul timpului. Isi impreuneaza mainile si mai tare si se uita la el. Acum 2 min, l-a ajutat din nou sa urce in autobuz. Calma, ca intotdeauna, tinandu-l de mana ramasa libera. Cealalta ii strangea un baston ferm, de lemn. Este orb. De mai bine de cativa ani. Se chinuie sa isi duca existenta de pe o zi pe alta. Nu poate sa faca nimic fara ea. A muncit o viata intreaga sa o intretina, iar la batranete, a cedat. Acum e randul ei. Bruma de putere care i-a mai ramas o foloseste pentru el. Ea nu mai are nevoie. Il imbraca, il plimba, ii da sa manance. Ca unui copil. Au ramas singuri in casa bartaneasca, cu mileuri si pestisor de sticla. TElevizorul e vechi, dar nici ca se uita la el. Au altele de facut. Sa supravietuiasca in jungla care le striveste sufletul si le rasuceste mainile in jurul gatului. Cuvantul schimbare nu s-a inventat pentru ei. TRaiesc in trecut si sunt de sine suficienti. Nici nu vor mai mult. Poate decat vizita copiilor, ceva mai des. Ea e adusa de spate, el e orb. Ea e vlaguita de viata, el traieste prin ea. Cum ai reactiona daca i-ai vedea langa tine?

Aer de Vama.2009

Drumul a fost lung, dar deloc obositor. Vedeniile care se iteau pe marginea strazii se pierdeau in imensitatea intunecata, la fel ca vantul pierdut in scarita urechilor noastre. Linistea nu era intrerupta decat de vajaitul motorului de masina si de pofta cu care trageam din tigara aprinsa si sfaraitoare. Ne era teama ca poate , peste an, Vama s-a transformat, ca Vama a devenit acel paradis udreatic al cazinourilor si pensiunilor ...si ca , pe undeva, aerul ei se rarefiase si se pitiponcise pana peste refuz.
Dar Vama era acolo, ca in fiecare an:cu targul ei pestrit si comod, cu zgomotul ei de fond si cu urletele infundate de la Stuff. Nimic nu s-a schimbat in aparenta, pentru ca savuram din plin fiecare secunda pe drumul ingust catre apa, ticsit cu tarabe hand made si vintage.
Impresiile aveau insa sa se schimba odata coborati din masina. Nimic nu parea vamaiot. Nici rochiile ultimul racnet, nici colantii de latex, nici macar cizmele de cowboy purtate in combinatii fashiioniste. Vorbele infundate se transformasera in racnete, zambetul de pe fetele trecatorilor se transformase in ranjet, totul era contorsionat si difuz. Aproape haotic. Mai mult decat haotic. Bataile inimii incepusera sa se accelereze, exact ca atunci cand cauti cu disperare ceva si vezi ca acel ceva s-a topit sau se toepste sub privirile tale hamesite dupa liniste. Caci liniste si liberare cautam. Cu totii.
Infrigurati, am ajuns la Choppers. Cam gol. Doua mese erau ocupate, dar muzica era dementiala. Ne-am asezat, deloc timizi..si am inceput sa depanam amintiri la un shot de tequilla si un pahar de JD indoit cu Pepsi.Zambetul ne-a aparut pe buze. Se pare ca nu era toul pierdut. Pana la urma, nimic nu putea sa ne ia fericirea unei conversatii sau a unei depanari de amintiri. ERam intre prieteni. Pana la 4 dimineata asa am stat. Intre prieteni. Am facut slalom printre tarabe cu cercei si bratari in toate culorile, am mancat shawormele comuniste si ne-am tolanit pe nisip, unde am facut ingerasi. Taman langa BMW-ul care se cufundase cu totul in nisipul de Vama.
Libertatea ne-a cuprins toti porii, iar linistea isi face loc..dand din coate, sub fiecare cm 2 al epidermei noastre. E de la aerul de vama. Ala de 2009, inca nesufocat de constructii.Pana la anul, mai vedem.

Scarba se prelinge, ZIua de ZIua(CT manufactured)

Mi-e scarba de jurnalisti. Nu de toti, fireste, pentru ca asta ar insemna ca mi-as nega meseria si as trage inspre ipocrizie.Mi-e scarba de modul in care unii aleg sa inteleaga si sa faca presa. Mi-e scarba de pretentiile lor de jurnalisti cu state vechi. Imi produc grata materialele lor, imi produce freata simpla vedere a foilor ieftine pe care le e tiparita munca de o zi.
Mi-e scarba ca ziare care aveau coloana vertebrala(si inca au, la nivel central) s-au transformat in niste masini de gunoi ale celor care platesc mai mult la nivel local. Statele vechi se platesc in materiale, la fel ca si frustrarile personale ale jurnalistilor care nu reusesc sa se ridice mai sus decat un material comandat.Ce-i drept, asa isi castiga painea(asa ne castigam mai toti painea, in situatii date), asa dicteaza politica, nu pot decat sa inghita o sperma jurnalistica pe care au imprastiat`o altii. Numai ca, stiti ce? Unii mai zic si NU, din simplu respect fata de propria lor imagine si integritate(ce`i aia?)
Interesele merg atat de departe, incat se revarsa si asupra colegilor de breasla, vazuti ca un simplu mijloc de ridicare a cifrei de vizitatori online. Daca nu am fi lucrat cu oameni si nu am fi mizat pe tipicul nativ-ciuda, ura, ipocrizie, dezbinare, placere de a fi manipulati- nu cred ca ar fi citit nimeni mizeriile de consum ale unei prese abjecte.
Dar sa privim si partea buna a lucrurilor! Diversificam paleta editoriala, inserand in machete articole de follow up. Asta in cazul in care, dragi jurnalisti, stiti ce sunt astea.
PS: Aleg sa ies din tot rahatul asta jurnalistic local, delectandu`ma cu ..niste reportaje/investigatii facute ca la carte de Katie Curic.

Go vintage!

Ai auzit ca se poarta, stii cam cu ce se mananca, dar nu prea stii de unde se achizitioneaza. Vorbesc de vintage. Cultura vintage. Dress up code vintage.
Pe cat de pompos suna, pe atat de incarcat de semnificatii se poate dovedi a fi. Nu trebuie sa fii cunoscator, pentru ca orice se invata. Trebuie doar sa iti placa. Si daca iti place, esti asteptat pe 27-28 iunie@ Hotel Palace, Constanta la prima editie My Grandma's Backyard.
Te tin la curent, asa ca ochii pe blog!

Concert HI-Q @ Constanta, pe 31 mai

Hi-q iti spun sa nu iti faci planuri pentru 31 mai! Daca esti din Constanta si ai chef de distractie, ii gasesti pe cei 3 la Casa de Cultura Constanta, duminica asta, intr`un concert de zile mari.
Se anunta o oră și jumătate de hituri mai noi și mai vechi, inclusiv ’Un minut’, ’Bună dimineața’, ’Razna’ și ’Gașca mea’. Și desigur ’Lose You’ - cel mai nou single Hi-Q.
Cei trei de la Hi-q te asteapta, asa ca stii ce ai de facut!Pune mana de ia bilet si demonstreaza`le duminica asta ca stii sa te distrezi!


PS: De la Florin Grozea citire: Vă reamintim că puteți urmări noul videoclip la adresa www.hi-q.ro/tv

Omenia si frumusetea, lansate la Predania

Sambata, 23 Mai 2009, la orele 17:00, Pravalia Predania din Constanta gazduieste lansarea volumului “Omenia si frumusetea cea dintai”. Cartea poarta semnatura
lui George Racoveanu, teolog interbelic. Sunteti asteptati cu totii.