Ei doi.

Ea, abia merge. Usor adusa de spate, chircind ochii la fiecare pas. Parul ii este alb si ridurile propuntate. A avut o viata grea. Se vede asta dupa liniile care ii brazdeaza fata, taind parca in carne. E usor resemnata si linistita, analizand cu atentie tot ce misca in jurul ei. Mai scoate cate un oftat si o privire invidioasa, uitandu`se la cucoana de varsta ei care a stiut cum sa se mentina de-a lungul timpului. Isi impreuneaza mainile si mai tare si se uita la el. Acum 2 min, l-a ajutat din nou sa urce in autobuz. Calma, ca intotdeauna, tinandu-l de mana ramasa libera. Cealalta ii strangea un baston ferm, de lemn. Este orb. De mai bine de cativa ani. Se chinuie sa isi duca existenta de pe o zi pe alta. Nu poate sa faca nimic fara ea. A muncit o viata intreaga sa o intretina, iar la batranete, a cedat. Acum e randul ei. Bruma de putere care i-a mai ramas o foloseste pentru el. Ea nu mai are nevoie. Il imbraca, il plimba, ii da sa manance. Ca unui copil. Au ramas singuri in casa bartaneasca, cu mileuri si pestisor de sticla. TElevizorul e vechi, dar nici ca se uita la el. Au altele de facut. Sa supravietuiasca in jungla care le striveste sufletul si le rasuceste mainile in jurul gatului. Cuvantul schimbare nu s-a inventat pentru ei. TRaiesc in trecut si sunt de sine suficienti. Nici nu vor mai mult. Poate decat vizita copiilor, ceva mai des. Ea e adusa de spate, el e orb. Ea e vlaguita de viata, el traieste prin ea. Cum ai reactiona daca i-ai vedea langa tine?