Hai...sictir!

Oricat de violent ar parea mesajul de mai sus, eu tot o persoana impaciutoare raman. Cel putin, in perioada asta. Dar asta nu inseamna ca sunt impaciutoare cu ipocritii si ipocritele care imi traverseaza viata. Zic asta pentru ca, recent, un episod mi-a zdruncinat creierii mei si a brazdat obrazul ipocritei cu care ma intersectasem. Un episod scurt, in care eu ma opream sa dau binetea de rigoare, iar ea imi zambea suav, fara sa se opreasca. Eu inteleg goana postmodernista(dumnezeule, chiar o si practic!), dar ceea ce nu reuseste sa proceseze micutul meu cip cenusiu este neobrazarea de a zambi olimpian si epiCURian, plutind mai departe in absconsul existential al drumului catre casa, fara a stationa sa iti saluti un prieten/ amic/persoana pe umarul careia plangeai in urma cu ceva timp. Tot ceea ce pot sa spun este: distinsa domnisoara, iti urez sanatate si fericire, dar nu in raza mea de actiune, ci in universul tau pseudo-olimpian. Totodata, as prefera ca razele noastre de actiune sa nu se intersecteze prea curand. Prea curand avand aici sens de inspre niciodata. Karma mea nu mai accepta neobrazari elementare!