Cand totul revine la normalul tau

In toata agitatia care-mi invaluie simtirile, incep sa retraiesc Ca multi altii, mi-am pierdut identitatea intr-o masa omogena de indivizi civilizati cu forta. Este un experiment si banuiesc, ca pe alocuri este si o provocare personala pe care fiecare trebuie sa si-o asume in momente ale existentei luni. Debusolarea este cumplita..dar si catharhica.Ajungi sa te ghidezi dupa nimic altceva decat succesiunea zilelor si a noptilor, gandurile care te macina, intuitia care iti sopteste ce sa faci, imaginile care ti se succed in fata chilo, ca un film prost, pe care nu il regizezi tu…pentru ca esti in pozitia ingrata a outsiderului in prorpia ta viata.Sentimentul deziluziei este umilitor..si ai impresia ca oricine altcineva duce o viata mai buna decat propria ta existenta. Te incomodezi pe tine insuti si te intrebi cand vei reusi sa nu te mai sufoci in propria ta piele.Pana cand…la un moment dat,totul incepe sa iasa din ceata. O cafea cu tutun,o privire galesa,un zambet seducator, o declaratie sincera,un telefon, te readuce pe linia ta, invaluita pana atunci de ceata pe care tot tu ai construit-o.Cu migala.Brusc,te recunosti.In ceea ce vorbesti, in prietenii care te ibesc neconditionat,in blugii lalai si tenisii pe care ii porti.Gura ta devine revelatoare de adevaruri,pasiunea ta incepe sa iti scrijeleasca interiorul cutiei craniene, iar tu zambesti uitandu-te la imaginea pe care o vezi in oglinda.Chiar si a laptopului, la care scrii in drum spre Bucuresti. Ai viata pe care o doresti, cu oamenii pe care ii doresti.Tot ce e pe langa, e de prisos.Cand te surprinzi data viitoare zambind tamp,e semn ca locul tau ti-a fost revelat,iar echilibrul restabilit.De restul, lasa providenta si destinul sa se ocupe.Esti om, omule, nu incerca sa iti depasesti conditia!