Cu atacu` de cord in mana ... de ziua ei

Ieri aproape ca i-am produs Marinei un atac de cord. Nu singura, in mod cat se poate de evident. A fost ziua ei, si ca orice prieteni care se respecta, am pus la cale o mica... inscenare. Asa cum ne mai place noua sa ne facem din cand in cand unul altuia, pentru a-i face pe cei din jurul nostru sa realizeze cat de iubiti sunt in micul nostru cerc de amalgamati.
 Asa ca Andreea i-a dat un telefon si i-a spus ca o asteapta urgent la ea acasa, pentru ca trebuie sa vorbeasca neaparat. Racita cobza si dupa o zi intreaga de stat pe platourile lung metrajelor, Marina noastra nu a avut cum sa refuze oferta(cu toate ca a avut, intr-adevar, intentia de a renunta la un moment dat). Inarmata cu prietenul ei si cu un alt cuplu care trebuia sa vina pe la ea pentru a-i ura cele bune, Marina s-a prezentat(cu intarziere de o ora, ce-i drept) la poarta Andreei, nebanuind ce o asteapta.
Intre timp, noi astialalti ne-am mobilizat cu tort si un cadou tip apometru (ceas), pandind in balcon sosirea sarbatoritei. Cum i-am zarit zulufii, ne-am pitulat cu totii in balcon, insotiti de tort si fortandu-ne din rasputeri sa nu scoatem un sunet pana la momentul oportun.
 Intrand pe usa, Marina noastra, gripata, cu ochii umflat si cu vocea in pioneze, a incercat sa balmajeasca niste cuvinte, cum ca ar fi deprimata ca mai imbatraneste un an si ca nu-si doreste nimic mai mult decat sa mearga acasa si sa se culce. Andreea s-a uitat complice la ea, discutand cu Sorin despre...banalitati de peste zi.
Odata ce Marinoaie s-a introdus in bucatarie si s-a intors cu spatele catre balcon, armata de amalgamati (adicatelea, noi), am iesit cu tortul pash-pash, inaintand gregar catre bucatarie. Cu tot cu lumanarile aprinse infipte in el. In tort, bineinteles.
Dans sa vorbeasca cu Andreea, Marina a avut o tresarire...dupa care un urlet, dupa care un ras isteric, dar rusinat, vazandu-me pe toti, acolo, impreuna cu ea. Nu i-am lasat timp sa isi revina, pentru ca imediat am inceput sa cantam, fiecare in legea noastra, un "La multi ani!" cum putini au mai auzit pana atunci.
Emotionata pana la cer si inapoi, Marina noastra s-a dezarmat, si-a inmuiat glasul a plans si ne-a facut nebuni, amintindu-ne sa nu mai facem vreodata "suprize" din astea cand ea este nemachiata si racita cobza.
Credeti ca a contat? Noi ne-am bucurat ca niste copii mari ca am reusit sa ii inseninam putin ziua. Asta si faptul ca Marina nu a facut vreun infarct prin casa Andreei.