Bai, dar asta nu e nefericire!

Zilele trecute ma gandeam la nefericirea mea: cat de amarata sunt, cat de singura si lasata de izbeliste de toata lumea. Probabil ca si izolarea are partea ei de vina, pentru ca mi-a rapit o parte din cele mai frumoase clipe pe care puteam sa le am la final de saptamana, pierduta printre necunoscutii din Centrul Vechi.
Dar mi-a dat alte momente izolarea asta, pe care abia astazi le-am constientizat: oameni frumosi in jurul meu, care impartasesc aceleasi pasiuni si credinte de viata cu mine, oameni din a caror poveste de viata am avut ce sa invat, oameni cu care si pe care i-am facut sa rada la final de seara, dupa o zi lunga de filmari. Oameni care ma imblanzesc in fiecare inceput de dimineata, zambindu-mi frumos si oferindu-mi cel mai de pret cadou- o discutie interesanta.
Acum ca astern pe foaie virtuala toata nelinistea mea, observ ca nici macar nu era atat de intemeiata, numai ca i-am dat eu o amploare atat de mare (nu eu, prostul de se numeste creier), incat Apocalipsa era mic copil pe langa situatia creata si imaginata de mine.
Asa ca daca viitoare cand ma mai loveste vreo melancolie din asta, o sa ma gandesc la ceea ce am primit cu adevarat in timp ce incercam sa ma inchid in mine: sfaturi prietenesti, informatii pretioase bune pentru spirit, partide de karaoke, reflexoterapie, relaxare prin yoga, carti taman bune de digerat pe ceas de seara si ceva... inghetata, pe alocuri.

Dezvirginarea: episodul yoga

Azi am facut yoga. Pentru prima data. Mi-am dezvirginat simturile amortite si m-am dedat medatiei de regasire. Curiozitatea m-a impins, recunosc cu mana pe inima. Curiozitatea si contextul prielnic.
N-as putea sa descriu senzatia decat laconic, cel putin in faza asta. Eram destul de sceptica, nu din pricina practicii, ci din pricina faptului ca simteam ca era o posibilitate destul de mare ca eu sa nu fiu receptiva la eliberarea gandurilor care ma napadesc. Pentru ca yoga in asta consta, in principal.
De relaxare nici nu putea fi vorba in mintea mea, dar am zis ca trebuie sa-mi musc limba, sa o fac sa taca si in acelasi timp, sa imi fac si capul sa taca, pentru ca in ultima perioada numai ineptii a debitat.
Cum ziceam, senzatia a fost greu de stapanit, pentru ca toate gandurile veneau buluc peste mine in faza initiala.Pana la un moment dat, cand lucrand cu a 3-a chackra, am inceput sa plang. La propriu. Doar cu un ochi, cu dreptul, pentru ca pe celalalt l-am lasat sa mai zaca in starea de amorteala si stapanire de sine. De ce? Nu stiu, poate pentru ca nu vroiam ca ceilalti sa imi vada sensibilosenia. Mare prostie.
Dupa plans, au urmat ceva furnicaturi si senzatia ca nodul din gat se mai atenueaza putin. Asta in lupta continua cu gandurile care ma napadeau. Pe final, amorteala degetelor si senzatia ca ceva imi apasa palmele si mi le incarca de greutate a devenit pregnanta. Am aflat ca nu e anormal, ci dimpotriva.
Nu am de gand insa sa ma opresc aici, pentru ca practica este mai mult decat interesanta si...curativa. In plus, e o ocazie in plus pentru mine sa fiu mai aproape de Orientul care mi-a mancat curiozitatea atata amar de vreme.

Sa ne stabilizam emotional, zic!

Ma incearca ceva simtaminte de stabilizare emotionala, carora nu stiu cum sa le fac fata, la modul cel mai sincer. Nu la modul casnico-distructiv, ci la modul.... monobarbatal. Noroc ca timpul nu prea imi permite sa dezvolt obsesii pe tema asta, iar creierul a inceput sa ma lase din ce in ce mai des, parca la fel de mult ca si memoria.
Ma trezesc fantasmand si suspinand dupa situatiuni care par a nu avea vreodata vreun inceput, daramite finalitate: cine la lumini de lumanare, seri de patimi arzatoare, tinut de mana si priviri fugare patimase, dimineti cu mic dejun la pat, vacante singuratice in doi, discutii interminabile despre orice si nimic, strans in brate si pupaturi cu foc pe frunte.  Parca as fi o adolescenta bucalata, pentru care nu mai conteaza nimic altceva decat momentul ala in care EL vine si ii declara dragostea netarmuita, pe mal de mare(asta e tarmuita.), clipind des din gene. Acum ca le-am scris, imi dau seama cat de infantil suna pentru mine si moralismul meu perfectionist, dar mi le doresc, chiar si cu riscul de a ma plictisi prea repede de ele.
Ce-i drept, ar fi si cazul, dupa atatea incercari fugitive, soldate in principal cu suspine...de alta natura...si remarci de tipul: "Nu a fost sa fie, nu era el cel potrivit".
Pe de alta parte, pentru a le primi, trebuie sa si daruiesc, la randu-mi, stabilitati similare, potrivit legii cererii si ofertei. Iar eu stau foarte prost la capitolul asta. Mult prea prost pentru a ma mobiliza si a-mi oferi disponibilitatea pe lunga durata.
Concluzionez insa spunand ca nu prea inteleg nimic din mine. Sper ca macar altii sa fie de alta... senzatie.

Indreptar Ramonistic sau un fel de "Hai sa ne cunoastem mai bine"

Mi-e teama ca m-ati inteles gresit. Sau m-am lasat eu inteleasa gresit. Dincolo de libertinajul meu verbal si comportamental, sunt un om cat se poate de normal in anormalitatea lui. Folosesc scrierea asta nu ca pe o scuza, ci ca pe o incercare de a explica modul in care sunt eu, de fapt, dincolo de toate, pentru cei care au tras deja concluziile eronate despre mine. In mod normal, nu mi-ar pasa prea tare despre asta, dar avand in vedere ca sunt in plin lucru la capitolul: cizelare urbana si slefuire pitiponciala (taiati asta, a fost un exces de zel), ma simt obligata sa fac adnotari pe marginea (din nou) a romanului ce imi poarta numele (vedeti, gripa ma face sa fiu si artistica, intr-un fel)

1. Faptul ca stiu mai multe injuraturi decat media injuraturilor pe care le stie o femeie, si le mai si aplic, nu ma face un birjar irevocabil. Nici irefutabil. Asa ca urechile sensibile ale domnisoarelor si domnilor ar putea fi acoperite in aceste momente de refulare, pentru a nu exista discutii inutile dupa. Din fericire pentru mine, stiu sa imbin contrariile, dincolo de credintele impartasite ale unora.
2. Faptul ca ma apropii repede de oameni, fie ca sunt femei, dar cu precadere barbati, nu ma face usuratica, ci doar sociabila. Tin sa fac precizarea asta pentru ca m-am lovit frecvent de priviri caprioratice ale domnisoarelor (prietene sau nu) in momentul in care incep discutii, ca din senin, cu persoane de sex opus.
E normal sa fiu sociabila, si oricum m-am inteles mai intotdeauna mai bine cu barbatii decat cu doamnele. Fastrez totusi echitatea, sa nu se supere nimeni.
3. Daca rad, zambesc sau raspund la glumele unui barbat, nu inseamna ca vreau sa il aduc in pat si sa il sodomizez pana cand nu mai are pic de vlaga(asta a sunat a replica de barbat, nu-i asa?) Inseamna doar ca respect regulile jocului si il las sa se creada cu adevarat vanator.
4. Faptul ca zic despre cineva ca este simpatic sau imi starneste interesul, nu inseamna ca ma vad casatorita cu el, cu 3 copii si casa cu gard alb. Inseamna doar ca gasesc irezistibili oamenii care au ceva spiritual de oferit.
5. Atunci cand fac complimente, fie ca le fac unei femei, fie ca le fac unui barbat, le fac in modul cel mai sincer cu putinta si nu urmaresc ceva marsav ca scop final. Imi place sa aduc zambetul pe fata oamenilor, asa ca ma leg de mici detalii pentru a le transmite asta. Unii inteleg asta si zambesc complice, altii analizeaza problema pe o mie de parti, inainte de a spune un "multumesc" cu juma` de gura.
6. Am un mare handicap, da: ma duce mintea. Asta ii sperie pe unii, dar din pacate pentru ei, nu am ce face. Nu am fost niciodata frumusetea exemplara, la nivel fizic si a trebuit sa compensez cu altceva care sa ma faca sa ies din masa amorfa de trogloditi. Dincolo de toate, am avut multe de castigat de pe urma mintii mele. Cu toate ca fac uneori pe proasta, tot de dragul jocului o fac, asa ca nu va lasati indusi in eroare.
7. Imi place sa fiu inconjurata de barbati, dar nu la modul sexual al cuvantului. E o placere obscena pe care o are toata lumea in momentul in care isi accepta rolul social. E o meteahna cu care m-am ales din copliarie, crescand printre ei si fiind slefuita de ei.
In concluzie, sunt un produs al barbatilor, care incearca sa activeze ca o femeie. Nu am nici atitudinea, nici limbajul, nici modul de a gandi tipic pentru o femeie, iar cu asta ar trebui sa va fi obisnuit deja.
Asta nu inseamna ca nu pot fi feminina. Asta inseamna doar ca voi prefera mai mereu compania barbatilor decat a femeilor. Dezinteresat, pentru mine.

Anatomia unei gripe

Ma doare atat de tare carnea, incat am senzatia stupida ca cineva sau ceva o tot scrijeleste, incontinuu, incercand sa iasa din limitele ei fizice. Ochii ii simt atat de inlacrimati si umflati, incat parca as fi plans trei zile fara oprire. Sunt gata sa iasa din orbite(sau se adancesc?) frigand in cel mai tare mod cu putinta, impiedicandu-ma sa rationez la realitatea consimtita din jurul meu. Nu stiu daca mi-e cald sau mi-e rece, pentru ca trec atat de repede dintr-o stare in alta, incat nici nu apuc sa realizez daca temperatura care ma incearca este una normala sau anormala.
Stau cu o carte in mana si ma dreg cu Fervex, Theraflu, Parasinus si alte minunatii, pe care cred ca le-am ingerat in nestire zilele astea (fie, doar azi.). Nu credeam ca o sa apuc ziua in care o sa bag atatea chimice in mine, cu toate promisiunile lor de a ma face bine.
Telefoanele suna, dar gradul meu de antisociabilitate si antipatie, este atat de mare incat nu reusesc sa ma misc sa apas butonul verde. Asta pe langa faptul ca, fizic vorbind, nu pot face asta, imobilizata si afundata in patul meu verde cu portocaliu.
Si cand te gandesti ca tot ceea ce as fi vrut ar fi fost o supa!