Stare de... lut

Am momente in care ma intreb cat insemn eu de fapt pentru cei din jurul meu. Am stari..iar genul ala de stari care nu ma lasa sa respir in liniste si nici nu imi dau pace. Sunt genul ala de probleme si intrebari pe care un individ si le face..cand nu are altceva mai bun de facut. Si uite ca iar ma prinde starea de ambele picioare si nu imi da drumu`: atatia prieteni, atatea cunostinte, atatia fosti potentiali viitori...pentru care poate nu insemn nimic, dar eu ma chinui sa smulg un acord tacit de la ei. Uneori ma satur si simt ca ma zbat pentru nimic si pentru lucruri total neimportante.
Dar ..de fapt..cum judeci valoarea unui om? Cum iti dai seama ca e apreciat? Dupa pozitia sociala pe care o are, dupa ultimele realizari, dupa replicile pe care ti le da sau dupa bacsisul pe care il lasa chelnerului? Am momente(aceleasi, din nefericire) cand ma uit in jurul meu, de la stanga la dreapta, inainte si inapoi, si ma gandesc..pentru ce ma apreciaza, de fapt, oamenii astia? am momente in casre chiar vreau sa mi se arate asta, nu sa mi se zica, pentru ca ....cuvintele au doar un impact de moment. Nu trec de bariera foii imprimate caligrafic sau in eter. Sunt momente in care simple gesturi facute cu nonsalanta sau priviri pline de inteles ma fac sa imi dau seama pentru ce sunt..de fapt.."curtata" social. DAr sunt momente in care ma simt aruncata in prapastia socialului si amabilitatii, in care am impresia ca ma imping uneori singura. E o stare de neputinta in care ma complac cu cea mai mare sinceritate si dizgratie verbala pentru cei din jur. Si astea sunt momentele in care ma simt izolata, ma simt ignorata,ma simt nedorita, ma simt antisociala, ma simt...urata sufleteste. Urasc momentele astea, dar mereu pic in capcana lor. Borcanul cu melancolie il numesc unii, eu il numesc cada cu patimi imaginate. Astea sunt momentele in care raspund si ma uit urat la cel din fata mea, iar pe mess, dau ignore si offline sau raspund in doi peri.
Nu pot sa nu ma intreb, astfel: Pentru ce ma chinui sa ies in evidenta, pentru ce socializez, pentru ce comunic? Pentru supravietuire sau e deja un instinct dezvoltat din monotonie si din teama de a nu fi un alienat social?