De-ale mele

Nu-mi vine sa scriu lucruri de bine..cu toate ca nu pot sa neg faptul ca mi se intampla. E doar o perioada in care negrul nu vrea deloc sa se combine cu roz, pentru a matrasi intunecimea peisajului. Imi vin in minte fragmente, imi vin in minte peisaje, imi vin in minte personaje, dar nu reusesc sa ma identific cu ele. Se perinda in fata mea, haotic..si nu reusesc sa le concretizez. Sunt atat de departe de mine si parca s-au smuls de la sine putere, fara sa imi lase nici o emotie care sa imi tina de cald. Vad un aeroport ..si patru bezmetici cautandu`l pe Andrei..o vad pe pasa, disperata in Gara de Nord, ca nu mi-a gasit souflaki..si ca nu stie "ce kkt e ala", il vad pe cristi, dupa un pahar de suc, la Amster`s. Pe langa ei...ii vad pe ai mei "magelani"...de care mi-e groaznic de dor. Ma vad razand si ma intreb acum unde mi-e zambetul de atunci. Unde e privirea consternata ..cand ma uitam la Alex, care incerca sa isi prinda gluga ..ca un copil si sa o aseze la loc...urland in acelasi timp dupa mine, din mijlocul patinoarului ...sa il ajut. Ii vad pe toti si rad cum s-au adunat in fata blocului de ziua mea, dupa ce au facut pe dracu`n patru sa ajunga in prag de Revelion sa o vada pe nebuna. II vad in Fiat Cafe cum se uita si rad la mine ca m-am combinat, in sfarsit cu un negru. Am renuntat la prea multe pentru a-mi satisface niste vise. Am renuntat la zambete si lumina. Acum ma scufund in intuneric. Ei nu au renuntat inca la mine, poate nu e prea tarziu. INCA.