Pumnul de granit

As vrea sa cred ca lumea e cum vreau eu..numai ca in fiecare zi mi se dovedeste contrariul: complicari inutile, replici puerile, rasete isterice venite din complexe de inferioritate presupun si..iubiti de a caror existenta nici macar nu stiam. Cum am o perioada de acalmie(si ce daca e aia de dinaintea furtunii?), cum se trezeste unb membru constituent al societatii sa zgarme adanc , doar-doar m-o enerva. DAca nu se intampla azi, se intampla maine sau poimaine, pentru ca asteapta ca shacalii un moment in care sa isi dovedeasca suprematia in materie de...prostie. Penultima cearta am avut`o cu un prieten care s-a incapatanat sa creada ca sunt proprietatea luio materiala si spirituala. Si a continuat sa creada in naivitatea`mi ce venea din neputinta de a`i intelege pretentiile. Ultima a fost chiar azi, cand altcineva..mi-a aruncat manusa, provocandu`ma la duel: cica sunt isterica, acum in preajma licentei (zice`se) si tind sa fiu rautacioasa. Se simtea nedreptatit, ca mereu am ceva de impartit cu el. De fapt, nu el era problema, ci replicile lui, care ma scoteau din sarite. Nu a vrut sa inteleaga si banuiesc ca nu o va face niciodata, pentru ca nu vrea sa o faca: nu sunt fidela decat propriilor mele valori si aspiratii, nu ale altora. Cu atat mai mult cu cat le dezavuez.Nici macar nu sunt indreptatita sa intervin cu replici rautacioase si nici nu vreau. Asta inseamna sa respecti o persoana si sa cunosti relatia pe care o ai cu ea. Asta nu se intampla insa cand traiesti in universul tau, in care iti tesi tot felul de scenarii> tinzi sa devii plin de venin letal, nu viceversa.