E vremea lui Ghiocel..

GHIOCEL! Ma intorc si ma uit atent. Scot un mic strigat indulcit: DUMII! Hai sa iti arat ceva, Ghiocel!! De parca nu mai vorbisem de ieri. Uitasem ca au trecum 2 ani de cand nu i-am vazut. Uitasem cum e sa bei cafeaua la 8 dimineata, pe holul imens,sprijiniti de calorifer. Ma uit inca o data la el. Parca sa zic ca a ramas neschimbat. Hai, GHIOCEL!! repeta el. Il intreb, cu un suras strengar in coltul gurii: Dumi, o sa vomit?? Nu,Ghiocel, ce naiba, spune el...si simt in vocea lui o mica minciuna. Nu de alta, dar eram deja obisnuita cu ce imi arata Dumi de fiecare data: sange, carbonizari, mutilari. Eram sigura ca o sa regrat ca i-am zis ca da. PEntru o clipa, a uitat ca Ghiocel lucreaza in presa si putea sa se foloseasca foarte bine de informatiile pe care mi le dadea. Dar am trecut cu vederea asta. Era Dumi, ce Dzeu! La nici 5 minute, vine Dan. OOoo, don`soara Ramona. Hai in laborator sa iti arat ceva! Iti place..stiu sigur ca iti place! Pentru un moment, am crezut ca ceva e in neregula cu mine de EI imi vorbesc de parca nu ne-am auzit de ieri. Mi-am dat insa seama ca arcul peste timp era de doi ani de zile, in care nu ne vazusem deloc. Ma trezeste un zanganit de-al lui Dan. Imi arata un pistol..ca stia de pasiunea mea pentru tir(vorba vine, ca imi placea sa trag la tir cu pistoale cu recul..doar daca erau baieti musculosi in spate, sa se asigure ca fac totul ok). Mi s-a strans inima. Pentru ca i-am vazut la fel cum ii stiam, cu zambetul pe buze, gata sa sara oricand pentru Ghiocel. In momentele astea, imi dau seama ca de asta nu uit niciodata sa iubesc. (PS: Helene, si da..au si aia de la CSI din astea)