Jocul lor.

Ma uitam la ei ca si cand as fi avut in fata un spectacol de teatru. Eram absorbita de gentiletea replicilor si delicatetea gesturilor pe care le impartaseau, fara nicio pudoare. Erau atat de intangibili in efemeritatea lor umana, incat ma fascinau cu fiecare respiratie pe care o foloseau sa isi potoleasca setea.
El o atingea delicat pe fata, cautand cu narile o umbra nevazuta. I-a dat parul de pe ceafa la o parte, cuibarindu-si fata in golul abia sesizabil, ce ii sporea splendoarea feminina de mii de ori. Nu s-a plictisit prea curand in a-i mirosi suvitele de par rebele, pe care vantul i le imprastia, doar sa faca in ciuda celor din jur.
Ea... i-a raspuns cu un zambet si cu o aplecare de cap, semn ca ii pria nespus jocul pe care il facusera de atat de multe ori si de care pareau a nu se mai satura. Dintr-o miscare, s-a intors catre el, pentru a-i contempla chipul, asa ars de soare cum era. Ceva o fascina la el. Era atat de masculin, atat de...instigator, incat ii trezea toate simturile. Simtea ca se topeste in bratele lui, care o ocroteau cu atata putere. Ca si cum nimeni altcineva nu ar fi avut voie sa le deranjeze micul refugiu pe care si l-au construit cu atata ardoare.
Am desharfat privirea de pe ei, pe o pereche de ochi de langa scena iubirii, care ma priveau cu acelasi nesat. Piesa de teatru abia acum incepea sa se scrie pentru mine si acei doi ochi.