M-am uitat in ochii ei adanc. Atat de adanc, incat am putut vedea sclipirea divina care ii fremata in sange, dornica sa iasa din orbire.
O legase fedeles in urma cu 10 ani, cand pasise in realitatea asta urata, ce se hraneste cu spirit si lumina. Avusese atat de multe experiente vadit nefericite, incat a ales, ca multi altii, sa isi nege adevarata origine si lumina. A fost solutia cea mai simpla, pe care a gasit-o la o intorsatura a vietii.
"E mai bine sa nu simti", soptea ea sufletului, in timp ce il lega cu violenta si il bandaja pe gura, sa ii curme orice tipat de eliberare. Nu si-a dat seama ca in felul asta a pus spre adormire singurul lucru care putea sa o tina in viata, fara a deveni robot. A fost o alegere proasta, dar tot alegere se numeste, caci vine din liberul arbitru. Asa vazuse ea salvarea, sa isi puna o banda neagra pe ochi si sa orbecaie in Universul care i-a dat viata.
Nu prea curand dupa asta, si-a dat seama ca gresise. Zilele ii erau gri, iar zambetele mereu sterse. Stralucirea din ochi ii disparuse, iar pielea incepuse sa se increteasca a ciuda si amar cu fiecare zi care trecea. Isi pierduse pofta de a trai si de a lupta. Lupta pentru bani si faima. Lupta pentru orgolii si plati. Lupta pentru trenduri si sclipici. Lupta pentru orice altceva in afara de ceea ce trebuia. Uitase ce era normalitatea si simtirea.
Pana intr-o zi cand...a venit EL. I-a batut la usa disperat si i-a spus ca moare de dor. I-a spus ca se prapadeste vazand cu ochii, i-a spus ca nu mai poate respira si ca devine stacojiu de suparare. I-a spus ca nu mai are mult si ca ea trebuie sa il ajute, pentru ca ii apartine. Fara el, nici ea nu mai putea sa o duca mult.
Ea s-a speriat. Dupa, a acceptat ideea...penru ca ulterior sa il imbratiseze intr-o mare de saruturi. Avea nevoie de el, sa simta ca traieste asa cum ar trebui...in normalitate si simtire.
Asa ca a desfacut ceea ce legase fedeles, cu ura, in urma cu ani buni. Si l-a imbratisat cu patima. Isi primise sufletul inapoi si era fericita.
Acum, stralucirea i-a revenit in privire, iar zambetul ii e mai sincer ca niciodata. Si asta pentru ca a avut urechi sa auda gemetele infioratoare ale sufletului ei chinuit.
O legase fedeles in urma cu 10 ani, cand pasise in realitatea asta urata, ce se hraneste cu spirit si lumina. Avusese atat de multe experiente vadit nefericite, incat a ales, ca multi altii, sa isi nege adevarata origine si lumina. A fost solutia cea mai simpla, pe care a gasit-o la o intorsatura a vietii.
"E mai bine sa nu simti", soptea ea sufletului, in timp ce il lega cu violenta si il bandaja pe gura, sa ii curme orice tipat de eliberare. Nu si-a dat seama ca in felul asta a pus spre adormire singurul lucru care putea sa o tina in viata, fara a deveni robot. A fost o alegere proasta, dar tot alegere se numeste, caci vine din liberul arbitru. Asa vazuse ea salvarea, sa isi puna o banda neagra pe ochi si sa orbecaie in Universul care i-a dat viata.
Nu prea curand dupa asta, si-a dat seama ca gresise. Zilele ii erau gri, iar zambetele mereu sterse. Stralucirea din ochi ii disparuse, iar pielea incepuse sa se increteasca a ciuda si amar cu fiecare zi care trecea. Isi pierduse pofta de a trai si de a lupta. Lupta pentru bani si faima. Lupta pentru orgolii si plati. Lupta pentru trenduri si sclipici. Lupta pentru orice altceva in afara de ceea ce trebuia. Uitase ce era normalitatea si simtirea.
Pana intr-o zi cand...a venit EL. I-a batut la usa disperat si i-a spus ca moare de dor. I-a spus ca se prapadeste vazand cu ochii, i-a spus ca nu mai poate respira si ca devine stacojiu de suparare. I-a spus ca nu mai are mult si ca ea trebuie sa il ajute, pentru ca ii apartine. Fara el, nici ea nu mai putea sa o duca mult.
Ea s-a speriat. Dupa, a acceptat ideea...penru ca ulterior sa il imbratiseze intr-o mare de saruturi. Avea nevoie de el, sa simta ca traieste asa cum ar trebui...in normalitate si simtire.
Asa ca a desfacut ceea ce legase fedeles, cu ura, in urma cu ani buni. Si l-a imbratisat cu patima. Isi primise sufletul inapoi si era fericita.
Acum, stralucirea i-a revenit in privire, iar zambetul ii e mai sincer ca niciodata. Si asta pentru ca a avut urechi sa auda gemetele infioratoare ale sufletului ei chinuit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?Tare, sa te auda toata lumea:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.