Ador noaptea! Cu toate colturile ei intunecate, cu toate sunetele ciudate prin care te invaluiee, cu tot vantul care sufla printre crengile copacilor si cu toata dezolarea strazilor uitate de lume. Am avut un sentiment ciudat azi, cand am simtit in nari primavara simirosul de flori umede de cires. Brusc, am simtit ca ma ridic la viata, ca pulsez energie si ca VREAU sa ma adancesc in intunericul strazilor prost luminate. E ceva familiar in ele, e ceva ce imi aduce aminte de copilarie, cand stateam pe ulita satului, cu ceilalti copii, in asteptarea noptii. Atunci era momentul prielnic sa realizezi cum te cuprinde linistea si cum te invaluie ciudatenia naturii. Nimic nu e mai inaltator decat vantul care sufla a paguba printre cregile abia inflorite. Iti da senzatia ca te avanti intr-un necunoscut famiiar, in care te-ai topi de placere. Singur pe strada, te toropeste senzatia unui deja vu, care ti-a dat o imensa placere la un moment dat. Strada semiluminata, vantul sufland la urechi si mirosul de..nou in nari, sub obladuirea linistii noptii. Ce alt moment ti-ai putea alege sa renasti, daca nu asta?
Mi-ati smuls un zambet Doamna Ram. E ciudat sa te regasesti atat de bine in randurile scrise de altcineva. Iti multumesc. Pentru florile de cires. Si pentru Doamna S.
RăspundețiȘtergere