In memoriam

Mi-e dor de tine. Uneori, am impresia ca esti mereu aici, mereu in preajma mea, veghindu`mi orice pas, exact asa cum faceai cand eram mica. Probabil ca mult timp de acum inainte voi purta povara proprie-mi greseli de a nu fi fost langa tine cand ai plecat catre lumi mai pure si mult prea pline de abstract pentru intelegerea umana. Nu stiu daca ar fi fost mai bine, probabil ca ne-am fi cufundat amandoi in negura amintirilor si a durerii ca TU nu mai puteai ramane pe meleaguri umane prea mult timp. Am ramas in suflet cu durerea, alinata de amintire. Amintirea sfaturilor tale, ale imbratisarilor tale si a vorbelor tale pline de dulceata. Mereu voi fi a ta "zaicic", pe care o protejai si pe care ai continuat sa o protejezi pana cand boala te-a rapus. Nimic nu a putut insa imi ia dragostea pentru tine, pe care inca o mai port si inca o mai simt strapungandu`mi sufletul. Ma intreb daca esti mandru de mine, daca esti mandru de lupta mea continua si daca stii cat de mult ma doar cand ma gandesc ca nu mai am la cine sa ma intorc in satul in care am crescut. A trecut un an de cand mi te-au luat de langa mine, dar dragostea mea e la fel de puternica ca si atunci cand ma purtai in carca sau ma invatai sa citesc in ruseste. Pana la urma, amintirea e singura care mi-a mai ramas. Amintirea si speranta ca vei continua sa ma pazesti, de undeva de sus, cu aceeasi grija ca si pana acum. Nimic nu s-a schimbat, deda. Doar planul terestru cu cel celest. Asta e tot ce ne desparte.