Barbatii din viata mea

Au fost de toate felurile:frumosi, charmanti, inteligenti, doriti, puternici, stilati, isteti. Unii chiar le-au avut pe toate, facand parca in ciuda tuturor prin atitudinea lor nonsalanta, a sigurantei. Unii insa, nu au fost atat de norocosi. Dar si unii, si altii, au deja un element in comun in viata lor:pe mine. Nu stiu daca ei sunt norocosii sau eu sunt norocoasa ca ii am/i-am avut, dar atata vreme cat norocul este implicat in ecuatia asta si zambetul apare numai la pronuntarea unui singur nume, atunci totul este cum nu se poate mai...normal.
Barbatii din viata mea sunt multi.Intotdeauna au fost. Niciodata nu s-au batut intre ei, pentru ca fiecare a stiut sa joace in limitele rolului pe care si l-a asumat. Sunt iubitii, sunt prietenii foarte apropiati, sunt colaboratorii, partenerii de afaceri, amantii si "paternalii". Fiecare isi pune amprenta, intr-un fel sau altul, fiecare starneste zambete, dragoste, icnete, furie dezlantuita sau armonie deplina. Starnesc sentimente, pentru ca ceva ii starneste la mine. Tot un zambet, tot o atitudine, tot un gest.
E o investitie serioasa de sentimente, emotii si experiente, care iti construiesc un puzzle inter-relational. Cu cat mai mult relationezi, cu atat mai mult iti dai seama ca barbatii de langa tine,care nu te vor pentru ei, dar nici pentru oricare din ceilalti sunt cea mai mare realizare pe care poti sa o ai ca femeie. Iar investitia mea isi arata roadele ori de cate ori ies cu barbatii mei in oras.
Barbatii mei nu au nume. Se cunosc atat de bine si stiu atat de bine ce rol au in viata mea, incat nominalizarea lor aproape ca devine o jignire. Sunt cei care ma scot la cafea, sunt cei care nu stiu ce motive sa invoce pentru a ma baga in seama, sunt cei carora le e frica sa nu se indragosteasca.
Dintre toti, ultimii sunt cei mai interesanti. Pentru ca teama lor este fascinanta. Sunt atat de rationali si radicali, incat nu i-ai crede niciodata capabili sa imparta iubire. Dar o impart. Pe intuneric, in semiumbra, in intimitate. Instrumentele lor preferate sunt gesturile si privirea plina de inteles. Cu astea lupta ei pentru iubire, pentru ca mai apoi sa schimbe armamentul de razboi intr-o timiditate si reticenta iesite din comunul lor masculin. Pe de o parte, stiu ca nu trebuie sa iubeasca, pe de alta..isi dau seama ca inevitabilul s-a produs deja si nu mai trebuie sa insiste asupra evidentului. De aici incepe chinul.Al lor.
Insa tot barbatii din viata mea se numesc.Cu sau fara teama lor de a se indragosti.