Sunt tot ceea ce am crezut ca nu sunt

E timpul sa imi schimb viata. In ultimul an, am trait haotic. Am iubit, am futut, am urat, am uneltit, am colapsat, m-am tarat, am facut tot ce a fost omeneste posibil pentru a ma face sa uit de ceea ce e cu adevarat important pentru mine: Eu. In goana mea disperata dupa ceea ce vor altii, am uitat ca eu nu sunt altii si ca mie imi place mereu sa merg pe carari inca nebatatorite, sa iubesc detasat, sa muncesc cu pasiune si sa ma vad zilnic la ceai cu prietenii, depanand situatii si dand intotdeauna sfaturi.
Asta sunt eu, de fapt: cea careia ii place sa fie mereu in centrul atentiei, dar cea care uraste sa iasa in evidenta prin cai traditionale. Eleganta e arma de baiate, zambetul, adevarata cucerire, iar inteligenta-arma secreta. Pasiunea si erotismul sunt doar un deliciu care se arata initiatilor sau uneltelor folosite in momente esentiale. Nu sunt o femeie slaba, asa cum am incercat sa ma conving in ultima perioada, aducand ca argument faptul ca sunt nehotarata. Sunt chiar transanta, iau intotdeauna ceea ce vreau, iar ceea ce vreau vine intotdeauna la mine. Numai in momentul potrivit.
As vrea sa fiu o femeie slaba, poate asa constiinta mi-ar da pace, poate asa as indupleca inimi, poate asa as cuceri mari barbati.Insa mie imi sunt suficienti barbatii din viata mea:asa tineri, asa batrani, asa intelepti, asa amuzanti, asa protectori, asa ironici cum sunt. Sunt barbatii mei, imi sunt prieteni. Ei imi aduc aminte de fiecare data ca rolul femeii in viata unui barbat nu este niciodata cel declarat cu voce tare. Pentru ca dincolo de vorbe, stau intotdeauna sentimente. Orbite de orgolii, masculinitati si teama de a arata slabiciuni.
Si ca tot vorbim de orgoliu, l-am avut nemasurat in ultimul an si cred ca este momentul sa il schimb, odata cu 2010. Nu mi se potriveste atat de bine si imi produce rani de suprafata. Plus ca se bate mereu cu o constiinta activa, iar asta ingreuneaza serios situatia. Si creierul. Si gandirea limpede.
Tot orgoliile m-au facut sa uit, pentru moment, ca eu, Ramona, ador sa citesc, ador sa ascult jazz, sa scriu, sa vorbesc, sa comunic, sa fiu originala, sa rad, sa ma prostesc, sa fiu iubita, sa ma "ocultizez", sa cunosc oameni noi, sa fiu inconjurata de prieteni. Amnezia temporara m-a privat de toate, zdruncinaturile mi-au produs angoasa, iar traiectoria mi-a fost atat de deviata incat nu ajungeam sa imi recunosc trairile. Chiar mai mult, sa nu ma regasesc in ele. M-am trezit intrebandu-ma unde imi sunt serile de analiza, serile in care stateam cu creionul in mana, subliniind citate din carti, serile in care ma prosteam cu runele, serile in care visam, serile in care ma simteam atat de bine cu mine incat incepeam sa zambesc stupid la toate lucrurile pe care le faceam.
Pierduta in propriul univers, colapsul a fost aproape:depresiile au fost acolo, complexele au fost acolo, ura si invidia au fost acolo, neputinta a fost adoptata imediat ca un copil din flori, care cerea mila. Am avut insa maini care sa ma ridice, iar ochii mi s-au luminat.Deh, oameni potriviti, la timpul potrivit, in locul potrivit. Tind sa cred ca se numesc prieteni. Eu asa ii numesc, cel putin, poate voi aveti o alta denumire pentru ei. Sunt cei care iti aduc aminte mereu cat de valoros esti, care iti insenineaza seara dupa o zi cumplita, care te suna mereu sa iti zica lucruri banale, pe care numai voi le stiti, care spun ca sunt mandri de tine, indiferent de situatie. Cu ei am trait, cu ei am trecut peste tot. Si ei stiu prin cate incercari m-a pus 2009 sa trec.
Am realizat ca sufar de o boala numita pionieratul vietii mele, pe care inca incerc sa o tin de capastru, fara sa mi se duca dracului pe aratura. Incepand de acum, sunt stapana pe ea.NU mai este ea stapana pe mine. Frumoasa schimbare de rol!