Pierduta prin baldachin

Zapuseala a inrobit materia. Fiecare frunza, fiecare fir de iarba, fiecare trunchi de copac, fiecare atom freamata de caldura si de praf. Lumina le arunca ocheada care ard, singurele filtre raman crengile copacilor, care iau asupra lor greutatea unei zile de vara. Bazaitul tantarilor da tonul orchestrei vietatilor. Se alatura broastele si cainii. Aia raiosi, de-i vezi in vale. Gelu Naum venea aici. Ii placeau coloritul frunzelor si mirosul frematat de griji al ierbii. TOlanit, se mira la cate a zamislit mana cereaasca si cum le-a pus pe toate in acelasi loc, parca pentru a rade de sarantocii spirituali care nu stiu sa le aprecieze valoarea. De la Gelu Naum, multi au trecut prin codrii de la Neajlov: bastinasi, indragostiti, straini, poate si ucigasi ce au sugrumat optimismul global sub copacul din dreapta. Toti s-au minunat, s-au inchnat si au plecat mai departe. Timpul..ii preseaza. In casele de tara clejane, nu arde inca focul. E destul ca dogoreste soarele. Mesele sunt scoase in ograda, pentru masa imbelsugata de tara. Tantarii zumzaie ca albinele si sug vlaga din oaspetii catraniti de amar. Nici macar copiii nu ii baga in seama. Prunii se apleaca de greutatea fructelor pline, ce stau sa plesneasca. Iar nucul batran inca adaposteste sub crengile gaunoase masa alba, scorojita, care a tinut atatea farfurii. Greierii topaie falnic, in timp ce zapuseala intra in pamant. E mai racoare acum, iar vantul mangaie draperiile fine de baldachin rasfirate pe dealul din Clejani. Mosia e mare, paturile multe, iar pernele pe masura. Toate sunt afara, parca pictate de mana unui geniu al erotismului desavarsit. Nimic nu e anormal, dar totul e plin de o dementa creatoare ieita din comun. E locul unde ai putea sa-ti lasi spiritul sa zburde nestringherit.