O cafea si un trabuc

Odata demult, un prieten imi spunea ca le da dracului de coincidente. Ca nu exista. Ca pot fi explicate prin atractii de energii si intuitii. Tind sa il cred.Pentru ca altel nu imi explic cum am ajuns in acelasi loc, in acelasi timp, la o masa distanta, langa un om pe care nu`l mai vazusem de aproape un an, dar de al carui miros si zambet imi era dor. Da, s-a facut deja un an de cand nu ne mai vedem pe holurile televiziunii, salutandu`ne cu subinteles, sub ochii tuturor.
E genul ala de relatie despre care toata lumea zice nu se cade, ca nu se face, ca solutia este sa ramai in banca ta si sa astepti sa treaca. E contextul, e functia, e anturajul,.... cate nu sunt? Dar cand impunge atat de tare in vintre, atractia devine evidenta si pentru un orb din nascare. Iar sfatul cu "stai potolit" e numai bun de sters in zonele dorsale. Stii tu cum e, se intampla sa le nimeresti atat de bine uneori, incat incep sa te arda toate atat de tare, ca numai cu eforturi demne de Sisif reusesti sa le stingi la comanda.
La mine si la el nu s-au stins. Sunt inca acolo, in jocul de priviri si replici, dibuite pana si de cel mai profan dintre profani.
"Nu as putea sa uit ochii astia ai tai niciodata", mi-a zis plin de zel la primele intalniri. Siroposenia cuvintelor mi-au produs pe loc hiperglicemie. Incerca sa nu fie scarbos de dulceag in exprimare si sa evite replicile-cliseu. Probabil tot ochii l-au facut sa isi piarda concentrarea si sa devina tendentios. Fusesem avertizata ca e "libidinos". Dar imi placea "libidosenia" lui. Care se manifesta ori de cate ori ne vedeam sau ne discutam la telefon.
Apoi a urmat o invitatie la cafea, neonorata, din motive de..sedinte. Vroia sa discutam si alte lucruri decat cele pe care le vorbeam de obicei.Ii citeam interesul in ochii vii, la 7 dimineata. Laolalta cu intentiile deloc curate cu care isi condimenta privirea. L-am lasat sa jubileze, repetandu-mi ca "nu se poate"!
Pana zilele trecute, cand "coincidenta" si gura mea bogata ne-a adus in acelasi loc: semigol, semi-intim, semi-orice.
"Cum sa nu o cunosc pe Ramona?"il intreaba el pe prietenul lui, intorcandu-se la mine si privindu-ma cu acelasi interes de la masa alaturata.Am inclinat usorul capul si i-am zambit gentil, pentru a-mi marca semi-disponibilitatea. A continuat sa ma priveasca, pierdut in conversatie si ganduri. Plecarea nu i-a fost furtunoasa. Dar si-a filtrat atat de bine conversatiile, informatiile si persoanele de la masa, incat vorbea cu altii si vedea una singura. Pentru ca numai in ochii ei s-a uitat.Cei pe care ii "blestemase" cand am facut cunostinta:"Am venit la o cafea si un trabuc!", exlama, in timp ce isi pune geaca pe el."Asa, ca inainte de munca!", a continuat, incercand sa imi ghiceasca urmatoarea replica.In jurul nostru era liniste. Cu ..coada ochiului, vedeam cele 2 priviri complice, care aprobau tacit atractia dintre mine si el.
Imi repet insa ca nu se poate si raman la promisiunea pe care mi-am facut`o eu mie. Nu zic inca "niciodata!", pentru ca destinul imi poate da o palma chiar in secunda doi. E frumos jocul asta. E frumoasa persoana. Frumos e si zambetul meu cand il privesc.