Ghioceii din suflet

L-am vazut trecand prin fata ochilor mei. Fata ii era rosie de frig, iar hainele impregnate de atata zapada. Era ponosit in mers si avea calcatura deloc apasata, ca un om pe care viata l-a jucat in picioare cum a vrut. I-am intrezarit privirea lipsita de speranta si am cautat o sclipire. Printre ochii mijiti si aproape lipiti din cauza viscolului de martie, am reusit sa o intrevad, ascunsa si infrigurata..intr-un colt. Mi-am dat seama cum de este acolo inca, imediat ce i-am zarit buchetul de ghiocei in mana. Degetele ii erau inclestate pe cozile lor verzi, din cauza frigului, iar iuteala pasilor lui delasatori m-a facut sa inteleg ca cineva acolo, acasa, urma sa fie surprins. Imediat, mi-am dat seama ca EL gasise metoda perfecta sa-si dezghete sufletul: l-a oferit ei, prin acel buchet de ghiocei imaculat de albi.